Iubirea e atunci cand iubesti fara haine...de firma

Ai putea crede ca dragostea e rezervata cumva numai celor care duc o viata indestulata. Ai putea crede ca e pentru cei care au asigurate nevoile fiziologice: au un adapost deasupra capului, au ce pune pe masa, au haine care ii ajuta sa nu le fie frig si care sunt si frumoase de cele mai multe ori si care le asigura apartenenta la anumite grupuri sociale. Pe ei ii vezi mergand pe strada tinandu-se de mana, sarutandu-se in tramvai sau imbratisandu-se la metrou. Majoritatea sunt tineri. Iubirea e pentru tineri, mainly. Pana acum numai clisee, nu ? Poate, dar saptamana trecuta mi-a fost fost confirmat inca o data faptul ca iubirea nu tine cont de statutul economic. Ca doar nu mai suntem in Evul Mediu, nu ? Teoretic.
Stim deci pana acum, tot din clisee, ca dragostea e oarba, ca e mai mult pentru tineri si ca trece prin stomac. Si trece. Daca dormi afara sub stele si pe cartoane, in toiul iernii iti doresti sa fii tu protejat, nu mai ai forta fizica sa protejezi tu pe altcineva. Daca nu ai ce manca, probabil ca nu ai nici putere sa il mangai pe celalalt. Daca ai un singur rand de haine pe care le porti de-a lungul celor patru anotimpuri, te gandesti probabil ca nu te-ar iubi nimeni zdrentaros asa si murdar si urat mirositor. Si probabil ca de cele mai multe ori asa e. Esti respins instinctiv de catre oameni pentru ca n-ai !

Eram in tramvai. Era dimineata. Mergeam spre munca in prima zi dupa concediu. Stateam pe scaun si citeam, cu mp3-ul in urechi. Cand am ridicat ochii din carte, i-am vazut pe ei. Erau doi. Erau de fapt unul si acelasi. Erau un el si o ea. El statea pe scaun in spatele ei. Amundoi se uitau pe geam, isi sopteau vorbe la ureche, stiti voi cum, cu poveste asa si stateau lipiti unul de celalalt, atat cat le permiteau scaunele. Erau sarac imbracati, cel mult cu haine de capatat. Ea avea un palton gros trei sferturi, in carouri cu rosu si maro, o fusta lunga de stofa pe sub palton si niste ghete negre si murdare. Era vopsita roscat si avea pe cap un fular de stofa care lasa sa i se vada parul prins sus intr-o coada legata cu un mare pampon rosu. El avea o caciula neagra cu ceva imprimeu, un fular cu Steaua, o geaca albastru inchis si niste pantaloni de treining albastri, de fas, care insa erau mai scurti decat pentru inaltimea lui si niste adidasi murdari si vechi, din care ieseau niste sosete albe cu adibas. Dar amundoi aveau iubire. Aveau lumea lor, fix acolo in tramvai. Se uitau unul in ochii celuilalt, se mangaiau pe fata si pe par si se uitau pe geam unul lipit de celalalt si mana in mana. M-au emotionat. M-au facut sa cred cu tarie ca aia e dragostea adevarata. Mai adevarata decat a multora dintre cei bine imbracati, care poate nu au datorii la intretinere dar de care nu iti poti da seama, atunci cand ii vezi afisandu-se impreuna cat, cum si mai ales daca se iubesc.
Nu imi puteam lua ochii de la ei, aveam un zambet pana la spate, ma bucuram ca sunt vie si ca pot aprecia momentul asta. Erau doi tineri saraci dar bogati pentru ca se iubeau. Poate nu aveau multe dar se aveau unul pe celalalt si iubirea lor imi parea mai sincera, mai reala si mai din povesti decat a multora. Si in urechi imi canta asta:

...si iesise soarele...si venise deja primavara in sufletul meu de macinpar, desi afara dadea cu minus.



Sursa foto: poza veche facuta cu telefonul acum niste ani in 2 Mai, de paparazzo macinpar - Mihaela Calciu