De ce nu e fita sa vrei la schi in Austria

M-am intors de la schi. De vreo 5 zile deja. Imi doream de vreo 3 ani sa merg in Austria, la schi. Nu ma consider schioare inca. Inainte sa plec ziceam ca sunt incepatoare mai avansata asa. Acum ma consider ca fiind la nivelul intermediar, ceea ce inseamna ca in 6 zile de schiat, fara pauza de vreo zi intre, am evoluat. Am simtit-o cu fiecare particica a corpului si inca o simt. Cred ca m-am pricopsit cu un fel de intindere la tendoanele de la degetele mainilor. Sper sa treaca, pana atunci stau cu morcovul asa putin.

Multi dintre cei care aud ca vrei sa mergi la schi in Austria, te iau cu: "hai, fratee...da' de ce tocmai in Austria ? ca toata lumea se duce...esti fitos sau care-i faza ? nu-ti mai ajunge in Romania, etcetera, etcetera". Uite ca mi-am implinit si visul asta, ca asa mi le implinesc eu, pe rand, unul cate unul, dupa cum zice Ancuta. Am reusit sa mobilizez inca 3 oameni si toate pregatirile fiind facute (avion, tren, inchiriat schiuri, cazare) am plecat spre regatul zapezilor eterne. O sa va insir azi, cateva dintre lucrurile care m-au impresionat si pentru care am ajuns la concluzia ca merita 1000 % sa faci sacrificii financiare pentru a schia o data pe iarna macar, in Austria.

Am zburat din Bucuresti spre Munchen, unde am dormit o noapte pentru ca a doua zi pe seara, sa plecam cu trenul spre Innsbruck.
Bai, fratie...stiti cum e sa nu se fumeze in ditai gara din Munchen ? Si sa miroasa a mancare, in loc de fum de tigara, aurolac, tarie ieftina si oameni ai strazii ? E bine tare !

Inca mi se pare incredibil ce trenuri au (cam mic spatiul pentru bagaje ce-i drept, mai ales pentru backpackeri ca noi) si cum poti ajunge dintr-o tara in alta, in numai 2 ore si un pic, mergand cu un ICE - Intercity Express, cu 154 km/h.
Genial e ca poti sa iti faci rezervare la tren cu maxim trei luni inainte sa pleci, via Internet, iar in tren sa te prezinti cu rezervarea printata si atentie...cu cartea de credit cu care ai facut plata online, pentru a dovedi ca tu esti intr-adevar cel care te-ai ocupat. Nu exista loc de mica intelegere cu "stati sa vedeti, ca am uitat cardul acasa la Bucuresti". Nasicul da cu cardul printr-un aparat, trage o semnatura pe hartia aia cu rezervarea ta, si aia e, poti sa te uiti in continuare linistit pe geam. Oaaaaaaaa ! if you ask me ! ca sa vedeti pana unde s-a ajuns cu tehnologia, domne ! Mie una imi place asa, mult mai mult chiar. In ICE, iti afiseaza pe panouas cu cati km/h merge trenul, cate grade sunt afara, care e urmatoarea statie, noutati despre oferte si bilete si alte asemenea informatii folositoare, pentru tine ca si client al cailor ferate.

Un alt motiv major pentru care iar m-au apucat bazdacii de plecat din meine Heimat (patria mea, adicatelea) pentru o perioada mai lunga de vreme, este faptul ca si in Munchen si in Innsbruck, oamenii merg pe bicla, majoritatea. Eu daca vad jurul meu numai Gazelle, Focus si toate minunatiile de bicle, dupa care m-am salivat non-stop si toata perioada vacantei, o sa, o sa.... Bicle frumu rau de tot, legate de toti stalpii, credeam ca sunt doar in Olanda, dar se pare ca sunt cam in toate orasele vestice. Poate ca bicicleta o sa fie si la noi considerata un mijloc de locomotie ca oricare altul, cam in vreo 70 de ani asa, ...sa am incredere ? sa sper ? Sper, ce sa fac, da' si cand moare speranta...
Oameni carand tablouri pe bicla, sau cu cate trei cosuri pline de cumparaturi si genti pline cu dosare am mai vazut, dar gagii cu claparii pe un umar si cu schiurile pe celalalt umar, never pana acum:

Deci, oaaaaaaau !...inca o data.

In prima zi de schi eu si prietena mea, C, ne-am dus la centrul de unde urma sa ne inchiriem schiurile pentru urmatoarele sase zile, cu hartia care atesta ce fel de schiuri ne-am ales si faptul ca am facut plata online, ca ne-am tehnologizat si noi, daca Europa o cere. Suntem femei moderne, domne, ce sa mai. Am ajuns la centru unde era plin de angajati-boarderi-austrieci-amuzanti, care se tineau de sotii, dar care mie imi placeau maxim pentru ca: " Hi, ladies...so, ladies...take a sit there, ladies, so that we can mesure your feet, ladies...thank you, ladies...where are you staying, ladies..." Ce-mi mai place asta cu "ladies", tre sa recunosc ! hihihi...Ne-au asezat pe o canapea urcata undeva pe un fel de scena, au adus un instrument de masurat lungimea talpii si apoi s-au dus sa ne caute clapari. Totul era facut cu un maxim de profesionalism, zambet si respect, dar probabil ca deja v-ati obisnuit. Departe de noi acest gand, dar si daca voiai nu prea aveai cum sa-i pacalesti pe baieti si sa nu mai duci schiurile inapoi la sfarsitul celor 6 zile pentru ca te intrebau pana si unde stai, la ce pensiune, asa ca Interpolul era dupa tine, in secunda doi. Daca voiai, veneau ei si ridicau schiurile de la pensiune, la sfarsitul perioadei, pentru infima suma de 3 EUR. Daca aveai ceva probleme cu vreun clapar cum a avut C, de exemplu, puteai sa vii sa ii inlocuiesti fara cea mai mica problema.

Am luat skipass-ul pe 6 zile, de la Oficiul de Turism al Tirolului de pe Maria Theresien Straße, cu 185 EUR, si 2 EUR garantie, care ne-a fost returnata la inapoierea skipass-ului. Puteai sa returnezi ski-passul tot aici sau sa il introduci in niste automate speciale la baza partiilor, pentru a-ti recupera garantia.
Un lucru pe care pun mare pret austriecii si de-aia le si merge asa de bine cred eu, este organizarea. In fiecare dimineata, luam skibus-ul din statia speciala, de la Hotel Hilton, din Innsbruck. La 8h50 pleca, niciun minut mai tarziu, poate doar mai devreme daca erai ghinionist si nu veneai cu 10 minute mai devreme, in statie. Treaba se petrecea astfel: existau mai multe statii de skibus in Innsbruck. Tu o alegeai pe cea mai aproape de hotelul/pensiunea in care stateai. In statia de skibus, veneau in fiecare dimineata cam 2-3 skibus-uri, pentru diferite destinatii: Stubai Gletscher, Kuhtai, Axamer Lizum. Daca tu voiai in alta statiune, luai orice skibus pana in marea parcare de la iesirea din Innsbruck, unde se adunau toate skibus-urile in fiecare dimineata si unde un ghid cu tabelul in mana, te orienta spre skibus-ul care iti trebuia tie. "There is no stress", auzeam in fiecare dimineata de la nenii soferi, "everyone will get on the right bus". Se mai intampla si accidente,de exemplu: in prima dimineata, dupa ce ne-am mutat in vreo 2 autocare diferite, cel care trebuia sa ne astepte pe noi, a iesit din parcare insa ghidul a alergat dupa el, iar autocarul a dat inapoi, pentru ca ne uitase pe noi 4. Deci, oauuuu !

Si acum, de ce merge lumea de fapt la schi in Austria ? Tindeam sa cred ca pentru sutele de km de partii, pentru zecile de gondole, telescaune cu aparatoare la fata in caz de vreme neprielnica, teleschiuri la 3000 de metri si insist pentru sutele de km de partii cu zapezi ca-n povesti. Acum stiu clar ca asa e !
Exista harti ale fiecarei statiuni pe care vezi toate instalatiile, toate partiile, toate cabanele de pe la 2000 m la care poti sa mananci la pranz.

Mai exista si cea mai tare chestie ever pe care am gasit-o si anume, un automat aflat de regula jos la gondola, unde dai cu skipass-ul in dreptul senzorului la sfarsitul zilei de schi si iti arata ce instalatii pe cablu ai folosit, statiile la care te-ai urcat, cati km ai facut in urcare si in coborare, ce diferenta de nivel. Deci, oaaau, oauaaaaaa, oauaaaaaa ! Asta m-a marcat forever. Iaca:

Sus in munte sus, unde te lasa gondola, gasesti cel putin un panou mare cu harta care iti arata toate partiile cu numarul fiecareia, culoarea aferenta (albastru pentru usoara, rosiu pentru medie, negru pentru dificila) si care iti arata si ce partii poti sa combini in asa fel incat sa te dai pana jos, nu numai pana la urmatoarea gondola sau urmatorul telescaun.

Partiile sunt intr-adevar foarte bine intretinute si semnalizate.

 

 

In unele hut-uri, in care poti manca pe partie traditionalii wurst mit pommes frites, au incalzire la spate, astfel incat sa iti usuci bluza transpirata cat mananci si manusile ude, in maxim cinci minute. M-am mai plimbat eu asa pe ici pe colo, insa in Austria iti poti lasa lucrurile total la intamplare pentru ca apoi sa le gasesti unde le-ai lasat, neatinse. Ne lasam pana si aparatul foto pe masa in cabana, cu rucsac cu de toate, casca, ochelari, geaca si altele si mergeam sa ne comandam de mancare. Inca o mare bila alba, ca ne place, ne place, place, place la schi in Austria. 

La fiecare statie de gondola si telescaun, scria pe panou pana si unde e urmatoarea toaleta daca nu era chiar acolo. Mai ridic o mana sus pentru faptul ca in cabanele mari pe ghetar de exemplu, langa toaleta, gaseai niste rafturi pe perete unde iti puteai lasa iarasi fara nicio grija, casca, rucsacul si ce papornite mai aveai ca sa nu intri cu ele in cabina, desi si acolo aveai cuie si le puteai agata. N-a fost o toaleta in care sa nu fie hartie, sa nu mearga vasul de la WC sau sa gasesc vreo hartie pe jos si miros intepator. Niciuna !

Stiu ca am inceput cu concluziile, dar asta pentru ca voiam sa imi pun ordine in ganduri si sa subliniez faptul ca merita clar sa faci o investitie de genul daca vrei sa schiezi intr-adevar. La noi e joaca de copii...sau bataie de joc. Spuneti-i voi cum vreti. Merita de mii de ori sa strangi banutii si sa bagi un schi in Austria o data pe iarna, decat sa iti zgarii schiurile in pietrele de la noi, sa iti pierzi timpul la telescaun, sa te dai laolalta cu toti cei care se dau cu punga si sania pe partie si sa n-ai niciodata destula zapada. 

Lasa ca are regatul zapezilor eterne destula si pentru noi ! 

Urmeaza povestiri despre mancarea tiroleza, despre apres-ski si poze cu mirificii Alpi Austrieci si cei patru schiori.

Sursa foto: Mihaela Calciu