miercuri, 30 mai 2012

Au innebunit salcamii iar luna e aproape patrata...in Macin

Masina burdusita cu cinci oameni, dintre care unul cu un rucsac pe care l-a tinut in brate pana la destinatie, doua chitari, saci de dormit, corturi, izoprene, bete de trekking si mai ales, multa voie buna, a ajuns ultima in benzinarie. Dupa cele vreo douazeci si cinci de stransuri prea puternice de mana mea ranita, masina noastra mult prea plina, a plecat alaturi de alte patru masini, spre Braila.
Destinatia: Muntii Macin sau Morcheeba Mountains, asa cum i-am denumit in timp ce goneam dupa masina STO, a organizatorului turei, Ioan Stoenica.

 
copyright Mihaela Calciu

Am sarbatorit cu baietii, Vlad la dreapta mea, Adi in stanga, si cu niste beri, evadarea din orasul prafuit si aruncarea cu capul inainte, intr-o alta aventura pe munti macinici...pardon, hercinici, cum se zicea la scoala.
Pana in Braila drumul a fost atat de placut, incat o sa vreau sa merg cat mai des si in formula asta, in masina, spre munti. Ne-a lipsit Rodica dar, ne-am auzit prin walkie-talkie. Am ajuns pe inserat in si mai prafuitul, Braila city. N-am nimerit din prima drumul cel bun catre bac, asa ca ar fi fost foarte usor sa ajungem in Insula Mare a Brailei. A fost prima oara cand am dat bacul asa: am rezolvat-o in cinci minute, putin dezamagita ca nu e ca cu feribotul.
Dupa ce am trecut pe malul celalalt al Dunarii, n-ar mai fi durat mult pana sa ajungem la locul nostru de campare din acea seara, Manastirea Fantana de Leac...daca n-am fi luat-o pe un alt drum. Ne-am bucurat insa, pentru ca luna plina ne-a luminat Culmea Pricopanului, ca-ntr-un vis. Era sa intram un pic cu masinile intr-un mare sant, dar dupa manevre diversificate si dirijari ca in intersectiile din Bucuresti, am reusit sa intram din nou in drum si sa urmam directia buna. Si-am ajuns ! Unii mai obositi, ca dupa o saptamana de munca si week-end-uri petrecute tot pe munti, altii fresh dar toti, cu voie buna.
Mi-a trecut toata agitatia de peste zi, cand am vazut ca voi pune cortul intr-o padure de salcami infloriti care ne-au odorizat casele la purtator, intr-o noapte de mai. Dupa cateva permutari, ne-am hotarat si cum dormim in corturi: Mi cu Rodica si Adi iar Vlad cu Hebuhu si Adriana. Dupa ce am ridicat casa, ne-am dat cu spray anticapuse pe maini, pe talpile bocancilor, pe marginea cortului si pe picioare, ne-am potolit si foamea si ne-am binedispus cu un vin rosu, am scos chitarile, eu si Adi. Imi fusese sofer cu un week-end inainte, in tura lui Andinho din Masivul Buila-Vanturarita. Eheee...ce peripetii si pe acolo!...Ne completam de fiecare data, atat de bine la cantare: eu cu piesele mele de taiat venele albastre, el cu piesele lui vesele...si uite-asa bucuram pe toata lumea. Sub Culmea Pricopanului a fost deci concert cu Mi de la Casa cu Prieteni, cu Adrian Gheorghiu si cu aproape treizezi si cinci de carpatisti, care ascultau incantati sau uimiti, unii pentru prima oara, cantece la chitara, pe munti.

Au innebunit salcamii...(in Macin)...si tu vrei sa fiu cuminte ?

copyright Paul Patratanu

M-a bucurat mult cantarea din prima seara si m-am emotionat cum nu mi se mai intamplase de ceva vreme. Am cantat aproape toti, nu numai eu si Adi. A fost entuziasm si bucurie, mai presus de urechi muzicale. Asta e cel mai important! Unii s-au retras repejor la somn, altii au mai ramas la cantare pana in jur de ora 2 am iar altii au ramas la povesti, in miez de noapte luminata de raze lunare. Dupa ce am bagat chitarile in husa, am incercat sa ma indrept spre cort dar n-am reusit din prima, pentru ca Alex Sandrin voia neaparat sa imi povesteasca ce lucreaza el....la 3 dimineata.

Am dormit neintoarsa. Ma rog, vorba vine, ca eu ma rasucesc mult si in cort. M-am ingrijorat putin cand m-am trezit dimineata si in stanga mea, Rodica nu mai era. Ba, stai ! Era...cam pe la jumatatea cortului si cu picioarele afara din cort. N-am inteles de ce dormea jumatate in corti si jumatate afara, dar nah...cate corturi, atatea obiceiuri, nu ?
Dimineata a fost insorita, cu triluri si acelasi miros nebun de flori de salcam, cu un mic-dejun vesel,  cu ness la primusul lui Ioan (multumesc) si cu ungere cu crema de protectie solara. Dupa ce, in secunda doi mi-am luat vreo doua ciupituri de tantari dracosi, am decis sa acopar pielea devenita acum mult prea dulce pe brate si pe gat, cu spray anticapuse, ca sa scap de acele lor nemiloase.

copyright Daniel Toma

Organizatorul ne-a strans pe toti, ne-a prezentat in stilul caracteristic probelor culturale de pe la concursurile montane (are o bila alba de la mine, pentru treaba asta) si dupa ultimele pregatiri, am pornit spre Culmea Pricopanului, cu o oprire la izvor, pentru cei care mai aveau nevoie de apa. Se anunta o zi calduroasa tare si era indicat sa ai destula apa la tine, pentru ca izvoarele sunt rare si destul de fara presiune.

copyright Mihaela Calciu
 

A fost surprinzator sa ajungem intr-un foarte scurt timp in creasta.

c
copyright Rodica Dumitrascu
copyright Mihaela Calciu

Ne-am oprit de multe ori pentru regrupare si mai ales pentru poze, ca fetele...si cu baietii, normal.

 

De recomandat e sa aveti ceva de pus pe cap pentru ca vara, in Macin, soarele e extrem de puternic iar noi in week-end-ul 5-6 mai 2012, am prins o canicula la fel de suprinzatoare. Din stanca in stanca, avand grija pe unde punem mana si pe ce calcam, am ajuns pe Culmea Pricopanului care ne-a dezvaluit privelisti variate la 360 de grade.

 

In fata vedeam Dobrogea, Insula Mare a Brailei, Fantana de Leac, bratele vechi ale Dunarii iar in spate vedeam paduri verzi, cumva necaracteristice unei zone atat de prafuite si aride.

Manastirea Fantana de Leac


copyright Daniel Toma (perseus)



copyright Mihaela Calciu


Dupa o alergare usoara pana la baza, am catarat niste stanci, pana pe Vf. Fantana de Leac (252 m). Desi nu erau prea multe prize, aderenta era buna asa ca am urcat ca intr-o fisura. La coborare a fost mai complex dar, nu m-au lasat de izbeliste baietii.

copyright Paul Patratanu

 

In poiana de langa varf, am intalnit si prima broasca testoasa. Draga de ea, avea si cateva capuse asa ca am putut sa vedem toti, cum arata animalutele astea care creasera asa o panica printre noi toti.


Masina de soc din Buila cu continuare in tura din Macin: Adi Gheorghiu, Rodica Dumitrascu, Vlad Moise si Mihaela Calciu (adica Mi).

 Guster de Macin



 Alex Sandrin, sa-ti iasa drumurile din cap !

Am atins si cel mai inalt punct al Pricopanului, Vf. Sulucu Mare (370 m), unde am facut o pauza de masa si de hidratare...cu castraveti-o sursa grozava de apa si racoreala, atunci cand apa din camelback e de-a dreptul clocotita.


 

 O prima banca. O prima pauza. O prima poza.
copyright Ioan Stoenica

 Mi si Rodica transmit in reluare din Trascau, de cand faceam balet pe Piatra Secuilor, dupa o noapte nedormita.

Daca ma antrenez un pic mai mult, as putea sa alerg si eu cu Coserea Iulian, nu ?


N-am putut sa stam prea mult in creasta, desi Vlad incepuse un mic striptease montan asa ca i-am dat-o la vale, mai prin boscheti, mai de-a dura pana la prima umbra, totalmente necesara.


Si pentru ca natura te ajuta fix atunci cand ai nevoie, pe drumul din padure, am gasit niste copaci cu flori si niste corcodusi, cu care ne-am mai potolit setea. Am cantat ca macar sa folosim saliva corespunzator si atunci, am remarcat vocea faina a lui Ioan. Dupa Un copac cu flori, Ploaie in luna lui Marte, Ce bine ca esti, Daca tu ai disparea, Floare de colt, Visul si tot ce ne mai trecea prin cap, am ajuns si intr-un drum cu praf de tara, care urma sa ne duca inapoi la masini, langa manastire. Am plecat spre Greci si, dupa o oprire la magazinul cu suc, bere si inghetata unde am dat gata doua, una dupa alta, soferii au mutat masinile la intrarea pe Valea Racova. Noi ceilalti am asteptat la umbra, am mancat ceva si ne-am odihnit. Eu mi-am indesat lucurile in rucsac intr-un mod nu tocmai conventional, atunci cand a trebuit sa imi scot bagajul din masina ca sa poata fi mutata, astfel incat acum mi se strambase cadrul. A trebuit sa scot absolut tot ce aveam in el, sa il altoiesc cu vreo doua si apoi sa bag iar totul la loc. N-as da Deuter-ul pe nimic, oricum ! A fost inca o tura cu bucurii simple dar mai reale decat orice bilet la Loto: m-am racorit cu apa proaspat scoasa din fantana, am mancat inghetata pe marginea drumului in praf, am stat intinsa pe izopren, am mancat flori de salcam si nu m-am saturat sa fiu copil.

 
 Un fel de La Source des femmes.

 

Dupa ce au venit si soferii inapoi, obositi, nemancati si transpirati, am inceput sa urcam. Nu stiu cati ar fi facut treaba asta dar ei, sunt niste oameni minunati.
Pentru prima oara in iesirea asta, am inceput sa urcam cu rucsacii, corturile, o chitara si soarele inca arzator deasupra noastra. Nici de data asta, urcusul n-a fost greu sau mult.

 


In scurt timp, am ajuns la Izvorul Italienilor, amenajat tot de carpatisti cu doi ani in urma. Nu mai vazusem atata apa la un loc, de la ultima baie in cada. Imi venea sa ma bag cu totul acolo. Au avut insa norocul asta, doar cateva cutii de bere. Ce fericire o fi fost pe aluminiul lor !
Ne-am mai transpirat putin si am ajuns la locul de campare, pe Vf. Ţuţuiatu (467 m).


Am mai dormit cu marea la picioare, alunecata pe iarba la vale, la 2000 m altitudine, pe ploaie si furtuna, pe canicula dar niciodata cu Dobrogea la picioare si bujori de munte la cativa metri. Alegerea locului de campare a fost o surpriza grozava. Ni s-a revelat un apus de parca am fi pus filtre pe cerul dobrogean.

 

Am prins soarele de foc in palma, l-am modelat cu degetele mele micute, s-a lasat surprins de tresarirea mea si apoi i-am dat drumul inapoi, pe cer.


 copyright Ioan Stoenica

 
 copyright Paul Patratanu

Apus cu fulgere in zare, furtuni si nori de ploaie in departare, si-o bere-n asfintit. Si niste baieti care se tot invarteau pe langa aparatele foto, fixate pe trepiede.

 copyright Ioan Stoenica

...si-un timelapse care va face si pe voi partasi, la apusul nostru de Macin:


 copyright Mihaela Calciu

Dupa ce Trimm-ul meu s-a ancorat bine de pamantul tutuiat, mi-am schimbat hainele si am mai bagat o runda de frezat, aranjat si spreiat cu spray anticapuse, normal. M-am facut frumusica si m-am dus cu Cristina sa ii cunoastem pe domnii bujori de la munte.
 
 

Nu prea i-am mai prins deschisi dar, tot frumosi erau !

  
copyright Mihaela Calciu

Dupa photo-shooting-ul de pe varf, pozele cu soarele la apus, gen cele pe care le tot facem la rasarit, la Stuf, in Vama Veche, Adi a scos din nou chitara si ne-am pus pe jucat de corzi si de voci.

 

 copyright Ioan Stoenica

Daca vtcris venise in Macin pentru concert, asa cum mi-a marturisit, am considerat ca a trecut prin destule probe in timpul zilei, asa ca puteam incepe cantarea. Piesele au venit ca unse...cu visinata de la Vlad, pe care o declaram cea mai buna visinata din lume. Cu Greci la picioare, orasul nu locuitorii Greciei de data asta, spate in spate pe izoprene, sub un cer senin cu multe stele si doar cu zambete pe fetele oamenilor, am cantat din tot sufletul meu mare. M-au trecut iar fiori, am cantat Doua fantani cu lacrimi in ochi si m-a surprins Adi, cu piesele frumoase pe care ni le-a oferit. Oamenii s-au dus chiar mai repede decat in prima seara, spre sacii de dormit, pana cand am mai ramas trei...pe doua izoprene...doi pe doua izoprene...unu pe doua izoprene. Cand n-a mai ramas niciunul, m-am dus si eu la culcare...sau cel putin asa am intentionat. M-am bagat in sac si, m-am trezit in lumea viselor. Se facea ca:

"El, cel mai frumos baiat de pe munti. Ea, cea mai frumoasa fata de pe munti. Erau doar ei si cerul instelat. Ei si cea mai mare luna, mai aproape de pamant decat ar fi sperat. Ea se uita la luna, peste umarul lui. Stateau imbratisati dar in asa fel incat, ea sa nu scape luna din ochi. Luna lor patrata i-a ajutat sa se gaseasca. El i-a cantat in engleza, la 4 dimineata. Ea s-a bucurat ca un copil, cu atat mai mult cu cat stia ca e posibil sa mai auda si vecinii de cort, atunci cand se vor opri din sforait. Au povestit o noapte intreaga si ar mai fi avut de dezbatut cate-n luna patrata si in stele-n colturi rotunde, si de...numarat oi, nu in vis, nu ca sa adoarma ci de-adevaratelea. Cum stateau ei, obisnuiti deja cu linistea padurii si a noptii, s-au trezit cu doi ochi atintiti spre ei, de undeva dinspre bujori. Sa fi fost vreo 4:30 ceasul cand, o mioara a venit ca de pe luna. Ei au privit-o, au ras de ea, au gasit-o ca fiind un musafir dragut dar, cu ea au mai venit inca vreo douazeci de oi. Cu talangutele lor zgomotoase au tulburat linistea izoprenelor si a taberei de corturi. Pentru o clipa, ea si el au stat nemiscati. Ele, la fel. Toti asteptau reactia adeversarului. Atunci, el, ca un organizator care trebuia sa aiba grija de turma lui de plimbaciosi frumosi bagati la somn, a vorbit cu mioarele si le-a rugat insistent sa revina altadata, dirijandu-le spre scara rulanta care ducea la parterul muntelui. El s-a intors apoi la ea, pe izopren. Ea i-a mai cantat ceva si cand ultimele raze ale lunii au disparut iar crepusculul si-a facut simtita prezenta, m-am trezit..."

Ce viiiiiiiiis ?!

Dimineata mea cu raze caldute pe fata, cu fiori in corp ca dupa o noapte nedormita sau un somn agitat, a fost ce trebuia. Am privit duminica de undeva de sus, de pe stanci.

copyright Ioan Stoenica

Am iubit si lumina soarelui, ca sa nu fie gelos pe luna, am baut cafea si m-am spalat pe dinti cu apa din sticla. A fost o dimineata pe indelete cu timp pentru toate: strans cort, mancat, facut poze de grup si atipeala pe izopren, la soare. N-am fost gata toti, la timp. Previzibil cumva, atunci cand gasca e mare...tare. Urma inca o zi mai mult decat plina si de caldura si de lucruri de vazut si de bagaje de plimbat, in spate.

 
copyright Ioan Stoenica

Am cunoscut padurile muntilor Macin, ne-am bucurat de umbra, am stat pe rucsaci in Poiana Noastra (cu N mare), am urcat pe varfurile Ghinaltu si Calcata unde eu am beneficiat de un tratament facial cu castravete, oferit de profesionistul Ioan. Reconfortant. Recomand tuturor ! Tratamentul...dar, fiecare cu cosmeticianul lui montan.


Caldura mare mon cher si colac peste pupaza, mi-a mai intrat si ceva in ochi asa ca, dupa ce ca eram eu lovita de oboseala, de praf si de canicula, am mai si plans toata coborarea, cu un ochi. Nu stiu ce cadou oi fi primit dar n-a vrut sa se arate, neam ! Cu lacrima dupa mine, am coborat pe Valea Racova pe un drum mai putin cunoscut. De fapt, ce drum ?! Era o poteca acum acoperita de crengi care mai de care mai uscate, in care ne-am facut ferfenita izoprenele atarnate de rucsaci. I se mai spune alpinism forestier, frustrant cand ai parte numai de copaci uscati sau bochetareala maxima.

 

Cand am ajuns jos, putin zgariati, mai mult transpirati si calzi, dupa cateva permutari si cu flexibilitatea lui Ioan, s-a hotarat ca cei care vor sa plece spre Bucuresti, o pot face iar cei care vor sa mearga si in Cheile Chediu, chiar si numai pentru o parte din traseu, au posibilitatea asta, de asemenea. Din pacate, nu au reusit sa vina in chei, toti cei care si-au dorit, din cauza unei defectiuni la una dintre masini, care a fost nevoita sa renunte si sa plece spre Bucuresti.
Eu am facut parte dintre norocosii care au vazut si partea spectaculoasa a Macinului - Cheile Chediu. Am fost noua, in ordinea numerelor de pe tricou: Ioan, eu, Rodica, Vlad, Adriana, Teodora, Mihaela, Hebuhu si Adi Gheorghiu.

 
 copyright Ioan Stoenica

Lui Ioan i-a placut padurea, mie nu mi-a placut vipera (mama ei de vipera ! fix eu trebuia sa o vad ?) dar mi-au placut: tinutul de mana, verdele, cocotul prin chei, poza de pe bustean si saritura, povestile din padure atunci cand nu dormeam in mers si parerile noastre despre tura, cu bune si...foarte bune.

 
 Cheile Chediu

 
 Vipera de Macin
copyright Adi Gheorghiu

copyright Ioan Stoenica
 Ne-a luat cu lesin, in jos.

 copyright Ioan Stoenica

Cum a fost in Macin ?
Desigur, a fost cu niste munti suprinzatori, de neratat daca ajungeti prin Dobrogea si va puneti intrebarea daca merita sa rataciti un pic pe cararile lor. A fost cu multi oameni frumosi, cu multe zambete si intepaturi (de data asta am avut voie) si cu multa socializare. A fost cu un drum greu de intoarcere, cu multe cafele si cantece si recitat de poezii lungi si istorice. N-as fi crezut ca mai exista oameni care stiu inca pe de rost Scrisoarea a III-a si multe alte asemenea. Teo, Ioan si Mihaela va aplaud !
Si a mai fost o iesire aromata, cu Dunarea in zare, cu rosu de bujori in obrajori, cu muzica in suflet si cu luna aia pe care nu dau vina, orice-ar fi.


macinpar si luna