vineri, 28 octombrie 2011

macinpar.blogspot.com alearga la Crosul Aripi Deschise

Cross my heart and hope to...FLY

Nu, nu e o reclama la o companie aeriana. 


E a doua oara cand o fac. Poate sunt putin egoista dar sentimentul ala, nu se poate compara cu nimic. Poate doar cu vreo cinci duzine de filme romantice vazute in timp ce iti face cineva o injectie cu adrenalina.
Prima data am facut-o acum doi ani. Mi-am stapanit cu greu emotiile si lacrimile. Pana mi-a venit randul, m-au trecut toti fiorii din lume, mi-am spus in gand de cateva zeci de ori ca trebuie sa fiu mai recunoscatoare, ca trebuie sa ajut mai mult pentru ca exista atatia oameni care chiar au nevoie. Cred ca fiecare dintre noi a facut macar o fapta frumoasa, de-a lungul vietii lui. Cred ca fiecare a dat macar o data de pomana un covrig, celor mai infometati sau o haina groasa celor mai putin imbracati.
Cosmina Paun nu mai e. In noiembrie, acum doi ani, traia. Era o fata frumoasa de cincisprezece ani, care visa sa ajunga o mare karatista. A fost insa diagnosticata cu leucemie acută mieloblastică astfel incat avea nevoie de 150 000 de euro pentru operatie.
Eu nu ma uit la stiri in fiecare zi pentru ca nu pot sa vad atatia oameni mai putin norocosi care nu au un acoperis deasupra capului, au probleme in familie, sunt maltratati, nu au posibilitatea sa mearga la scoala sau, cel mai rau, nu pot merge bine, nu pot vedea, nu te pot auzi sau afla ca mai au de trait doar sase luni. Stiu, poate ca si in sensul asta par putin egoista pentru ca pur si simplu mi-e greu sa suport sa aflu ca exista atatia oameni care nu pot duce o viata normala. De-aia incerc sa traiesc in lumea mea frumos colorata ca intr-un refugiu cu muzica buna si oameni calzi. Stiu insa, ca nu toti au posibilitatea sa aleaga. Viata te alege ea pe tine, atunci cand tu nu o mai poti alege tu pe ea. 


S-a organizat pentru Cosmina deci, o campanie de strangere de fonduri pentru operatie. In cadrul campaniei, niste tineri inimosi au facut sa se intample si un concert caritabil, cu sprijinul Centrului Comunitar Evreiesc. A fost incredibil sa vad cum o fata de saptesprezece ani, a organizat acest concert pentru Cosmina Paun, manata fiind doar de dorinta de a ajuta un copil. Imi povestea in fiecare zi, cum a fost la Cosmina la spital, cum Cosmina se simte din ce in ce mai rau, ce greutati intampina in organizarea concertului. Avea insa tot timpul, speranta in suflet si zambetul pe buze. 

Participarea noastra in cadrul concertului, a coincis cu formarea trupei mele de folk-nouveau, Casa cu Prieteni. Mihaela Calciu, Sanziana Toma si Dragos Toma cantau de multi ani impreuna, mai la munte, mai pe diferite scene, prin Bucuresti. Din vara lui 2009, il cooptasem si pe Claudiu Aftimescu, gandindu-ne sa marim proiectul si sa facem ceva mai serios. In momentul in care am fost invitati sa cantam pentru Cosmina, am fost nevoiti sa gasim si un nume pentru trupa ca sa fim trecuti si pe afis. Dupa un brainstorming facut cu Dragos prin telefon, am ramas la numele Casa cu Prieteni, care ne poarta noroc si imprastie caldura in jurul nostru, inca de atunci.

Prima noastra cantare in noua formula, a fost pentru Cosmina 100 %. Am cantat atunci pe aceeasi scena cu Alina Manole si A. G Weinberger. A fost greu. E ca si cum rupi o parte din tine si o daruiesti cuiva. Comparati voi cu ce vreti sentimentul asta insa, vreau sa le spun celor care nu au oferit si altceva in afara de bani, nu cred ca isi imagineaza ce poti sa simti atunci cand faci un act caritabil. Banii vin si se duc. De cele mai multe ori, nu avem intr-adevar nevoie de ei. De multe ori totusi, pot salva vieti sau le pot prelungi. 



Cosmina nu mai e dar stiu ca macar am bucurat-o la momentul respectiv, am cantat din tot sufletul pentru ea si mi-am dorit cu fiecare particica a corpului sa reuseasca sa faca operatia. Am avut pielea de gaina, pe tot parcursul celor sase piese pe care le-am cantat, iar intre piese imi spuneam in gand, printre sughituri, ca trebuie sa facem tot ce putem, ca o sa dau tot pentru ea.


I-am cantat un Cantec de speranta, piesa proprie Casa cu Prieteni. Am trait fiecare cuvant ca si cum ar fi fost ultimul pe care il pot spune.


Casa cu Prieteni

De data asta, vreau sa alerg. Va povesteam aici, ca eu nu alerg. Nu-mi place. Nu vad frumusetea sportului astuia, INCA. Merg pe munte, ma dau cu bicicleta, fac miscare insa nu alerg kilometri intregi, asa...Cum pentru toate e un inceput si pentru ca echipa I Sparg You! Team, pe care am sustinut-o la Bucharest International Marathon, m-a mobilizat si ma va sustine ea pe mine de data asta, am hotarat sa ma inscriu la Crosul caritabil Aripi Deschise. Va fi amuzant cum toti vor pleca in forta, inca de la start, iar eu, ca o macinpar veritabila si boema, voi face un jogging lejer pe cei 3,1 km, la crosul popular. Nu stiu cum voi rezista dar pentru copiii de la Spitalul Fundeni o fac, in primul rand. Taras-grapis si tot trec de Finish, am zis ! Eu cred ca noi, cei care suntem in putere, trebuie sa avem curajul sa facem ceva si pentru cei care si-ar dori sa alerge dar nu mai au cum, pentru ca sunt tintuiti pe un pat de spital. Imi voi atinge limitele dar voi alerga cu zambetul pe buze si pentru Dr. Catalin Sandu.

 Sunt sigura ca de undeva voi gasi forta necesara sa termin cursa pentru ca: 

"Un alergător are aripi la picioare. Un înger suferind are aripile frante.
Împreună, pot realiza însă lucruri deosebite..."

Nu e tarziu sa va inscrieti si voi sau sa faceti o donatie, chiar daca nu alergati.O puteti face aici:
http://42pentruosansa.ro/aripideschise/inscriere/

Ei au nevoie de aripi, au nevoie de puterea noastra si mai ales de oameni cu suflet bun. 
Ne vedem la start, maine dimineata ! (hihi...nu credeam ca voi ajunge sa zic asta) 


macinpar (Mihaela Calciu) alearga la categoria Bloggeri/Jurnalisti



 

marți, 25 octombrie 2011

Prima mea leapsa oficiala

E de la Cata si here it goes:


1. Numește o formație sau un cântăreț care nu-ți vine să crezi că ți-a plăcut când erai mai tânăr.
L.A (bine ca nu trebuie sa zic mai multe)

2. Numește o formație sau un câtăreț pe care o / îl urai în tinerețe și pe care acum o / îl adori.
AC/DC cu cel mai tare concert la care am fost vreodata (si am fost la ceva concerte de-a lungul timpului)

3. Numește o formație sau un cântăreț care a trecut testul timpului, care îți place de la început și până acum.
Nirvana 

4. Numește un cântec căruia nu-i poți rezista și te apucă bâțâiala sau datul din picioare.
Suie Paparude - oriceeeeeeeeeee

5. Numește un album de pe care îți place să asculți fiecare melodie.
Vengue  - Ojos de Brujo 

6. Numește o formație sau un cântăret de care ești atât de sătul/ă încât îți dorești să nu mai auzi în veci de ea/el.
De cei care imi plac, nu ma pot satura chiar daca iau o pauza la un moment dat. 

7. Numește o formație sau un cântăreț pe care prietenii tai o/îl adoră și tu nu-l poți suferi.
Eminem

8. Coverul tău preferat.
I will survive- Gloria Ganor

9. Cântecul sau formația preferată în secunda asta.
April Smith cu Dixie Boy


Mai vreau lepse. ...si merge spre Fanel si Sufletologie.Just curious, guys !

Ceai de genunchi




huuuh...ma duc sa-mi fac un ceai...pentru doi...genunchi.

 

Sursa foto: Mihaela Calciu

vineri, 21 octombrie 2011

Casa cu Prieteni canta cu TiPtil in Sinner's



E frumos tare ce ni se intampla. Aseara, Casa cu Prieteni a avut primul concert de club din toamna aceasta, in Iron City.

Sambata seara, pe 22 octombrie 2011, vom canta in deschiderea concertului TiPtil, in club Sinner's, din Bucuresti.
Cum am ajuns sa facem asta ?
Ei cauta talente muzicale. Ne-au gasit. Ce bine de ei ca ne-au ales. Ce bine de noi ca ne-au ales.
E bucurie in Casa cu Prieteni. Va fi petrecere mare in Sinner's, maine seara.

De ceva vreme ma chinui sa ajung la un concert TiPtil iar acum...n-am cum sa mai ratez pentru ca voi fi pe aceeasi scena cu ei. Yuhuuuuuu. Sunt curioasa cum sunt after-party-urile marca TiPtil, pentru ca cele din Casa cu Prieteni, sigur nu sunt de ratat.

Ce bine e sa spui: ce bine eeeeee !
Sa te salvezi prin atitudine.
Cum ? Tutorial, aici: http://www.facebook.com/pages/Casa-cu-prieteni/160499680648732


Mihaela Calciu

miercuri, 19 octombrie 2011

Cap & Umeri la cutie

La momentul la care va scriu sunt un pic mai putin in spumele marii pentru ca n-am apa calda, deoarece tocmai mi-a tras-o Universul ! N-am nici caldura. Stiu, unii o sa ziceti ca e inca devreme, ca e mai bine asa, ca si-asa dam o carca de bani la intretinere and shit. I'm with you dar parul meu nu mai poate. De doua seri fac clabuci la lighean...si la gura, in mod evident, si asta nu pentru ca imi sare gelul de dus pe fata pentru ca n-are stare in 10 cm de apa. Nu, nu !

Stiu insa, ca voi toti ceilalti, sunteti cu mine. Toata lumea, toata lumea sare-acum cu mine...Dupa trei zile fara apa calda si cu vreme caineasca, nu prea ma incalzeste ca ajung acasa si gasesc pe geamul de la usa de la intrarea in bloc, un bilet de dragoste de la Apa Nova sau cum le-o zice, in care scrie foarte patetic si languros, un: "Va informam in mod oficial, ca noi IAR facem lucrari de intretinere a canalizarii mamei-masii, ca mereu se gaureste cate-o teava si noi in loc sa dam cu tarnacopul, ciupim gagici de fund, tocmai de jos de acolo din groapa, de unde facem rebus in timpul programului !"
Bai nene, cand e o frigatanie din aia afara, poti sa bagi tu ce oi baga dar daca n-ai caldura si apa calda, s-a dus dracului voia buna. Numai palinca te mai salveaza dar, vorba aia, cata sa ai si cata sa iei ? Scandinavilor, va inteleg ! Olandezilor, chiar si pe voi desi, voi aveti iarba. Daca as sta pe acolo cred ca as deveni si eu campioana la coniac-canoe si as manca numai ciuperci, dimineata, la pranz si noaptea. 

Eu va inteleg ca reabilitati burlanele si tevaraia dar, icschiuzMI, ielooooou, eu am concert maine seara si trebuie sa imi spal pleata. Nu pot sa apar asa in fata oamenilor alora care platesc un bilet sa vina sa auda ce cant eu. Nu pot nici sa imi pun o punga pe cap pentru ca am o super freza facuta in scop artistic, pe care o port cu mandrie. Sunt o mandra deci, si vreau apa calda, seara. Ziua puteti sa jucati si hora pe tevile alea de la mine din cartier dar seara...seara stiti cum e: vine omul, sta oleaca, bea o tuica dar mai si pleaca. 

Prin urmare, imi doresc de cateva zile sa ma spal pe cap. De cand s-a oprit apa, de fapt. Ieri m-am dus la birou cu o basca pe care am tinut-o in cap toata ziua, pe motiv ca asa e moda, ce naibii stiti voi ?! Aseara cand am ajuns acasa, am intrat in depresie. Azi m-am dus fara basca pentru ca nu mai era la moda. In timpul zilei am sunat acasa sa ma interesez de starea cotelor apelor calde din prea frumoasa mea baie albastra. Raspunsul a venit cu compasiune: Niet ! Wir haben nicht! Kein Wasser !
Pentru ca speranta moare ultima, am zis ca poate-poate cineva se gandeste si la mine in universul asta nespalat. Si aici isi baga coada...Ajung in scara blocului, ma indrept spre cutia de scrisori sa vad daca ma mai fericeste si pe mine cineva cu vreo vedere de prin vreun colt al lumii, bag mana la cutie si cand colo...nu tu plic, nu tu carte postala, nu tu scrisoare, doar ceva praf si asta:

asta = mostra de sampon Head & Shoulders

Intai am ras in mod isteric in scara blocului, deci cu ecou. Apoi, m-a traznit cum ca sigur a fost o promotie ceva si sigur mai au si altii prin cutii, mostre din astea de "Cap si umeri". M-am apucat deci sa bag mana in toate cutiile care imi erau la indemana si care aveau usa bulita, ca sa ma asigur ca nu mi-a venit Apa Nova de hac. Bai, deci nimic. Ok, mi-am zis: sigur, au venit astia deja de pe la munci si si-au golit cutiile de flyere, mostre, anunturi imobiliare, PDL-uri si dentisti. 

I mean: how cool is that ? Cum, mah, sa se lege lucrurile in halul asta ?
Sau e de la vreun coleg care a vazut azi in ce stare obosita era parul meu si s-a gandit ca poate nu mai am bani nici de sampon ?

macinpar cu seminte...in par

luni, 17 octombrie 2011

Barbatii vorbiciosi vs. barbatii silentiosi

Ufff. E greu. Cu unii dintre ei curg vorbele ca vinul in pahare si apoi pe gat si pe esofag in jos. Il cunosti. Adica faceti cunostinta intr-un fel sau altul. Si apoi radeti ca si cum va stiti de cel putin o viata. Puteti vorbi cate-n luna si-n stele. Dezbateti totul si nimic. Va povestiti si ce ati mancat la micul-dejun si cum a fost ziua fiecaruia dintre voi si de ce naibii a venit deja iarna. E mai usor cand aveti aceleasi glume. Ei sunt cei cu care ai ce sa vorbesti si probabil ca vei avea inca vreo trei vieti de acum incolo.

De partea cealalta a baricadei, e cel care iti place, dupa care te topesti dar cu care n-ai ce sa discuti. Care va sa zica nu se leaga vorbele. Nici in online, nici in offline. Adica atunci cand tu incerci sa dezvolti ceva sau macar sa faci comentarii pe baza textului, te loveste in ecran un:..da, da...asa e...interesant. Asa o fi ? Si tu ce-ai mai facut ? Pai am fost la Buzau, in week-end. Supeeerb. Si, in rest ? Pai bine, tu ? Bine si eu. Si apoi pauza. Brb. Sigur, nicio problema. M-am intors. Bravo. Brb, ma duc sa-mi fac un ceai. Bine. Back. Bravo. Uau !!! Ei fac parte din categoria frumuseilor creti cu ochi albastri care innebunesc toate gagicile, dar care reusesc sa sparga o sticla de Salitos Mojito atunci cand incearca sa o deschida folosindu-se de un cos de gunoi metalic, in parc la Unirii. Asta se cheama "care n-am avut noroc in viata" !
E ca atunci cand iesi cu un el/ea pentru prima oara si nu stiti mare lucru unul despre altul si se dovedeste ca de fapt numai unul dintre voi e vorbaret si dornic de dialog, nu de monolog. E drept ca nu multi stiu sa si asculte. Stiu doar sa se asculte. Dar asa-i de faina senzatia aia cand iesi cu un el si mergeti pe strada spre bodega intesata de fum iar el nici nu se uita la tine cand iti vorbeste. Tu iti zici ca e timid, nu ? Ca poate are si el emotii ca doar toti suntem oameni...Asa in primele cinspe minute, asa in prima ora si tot asa iti zici ca el e diferit.

Nu ne place desigur, nici stilul care vorbeste...si vorbeste...si vorbeste si nu te lasa nici macar sa raspunzi la intrebarile pe care ti le pune, ca doar el stie mai bine ca a vazut la televizor. Si deci, ia zi: ce-ti place tie sa faci ? Asa, ce domeniu asa, ce job ? Pai, mi-ar placea sa organizez evenimente. El: Ah, si mai mult ca sigur ca vrei sa fii si tu ca toate femeile, organizatoare de nunti, nu ? Ea: NU !!! El: Ah, nu ? I-auzi !
Si se mai si mira de ce nu ma distrez cand mi-a zis ca tocmai i-a facut cadou mamei lui de 1 Martie, un snur de martisor lung de 1 metru, sub forma de streang. Uadafaaac, man ? El: Dar de ce nu razi ?


Voi ce intamplari amuzante aveti cu cei silentiosi ? sau cu cele. Eu ma duc sa beau o sampanie.


ps: Cretule, stiu ca tu nu te uiti decat la poze, asa ca...m-am gandit sa-mi bucur cei 5 cititori, fara voia ta.

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Dorul de oameni dragi

He's the kind of guy that would say:
Hey baby let's get away let's go some place, huh
Well I don't care...


Eu vreau mereu sa merg in cele mai frumoase locuri, la cele mai tari evenimente, la cele mai misto concerte si, cel mai important: cu cei mai faini oameni. Imi plac oamenii frumosi, pe dinauntru. Am cunoscut multi oameni urati pana acum. Urati rau. Intru in contact in fiecare zi, cu oameni care ar trebui numiti animale. Nu-mi face placere. Prin urmare, nu despre ei vreau sa va vorbesc astazi. Pentru ca am convenit sa nu vorbim aici decat despre povesti colorate si oameni cu suflet frumos (mai rabufnesc si eu, desigur dar incerc sa fie cat mai rare iesirile de genul asta, vezi amintiri din regie), vreau sa o ascultati putin pe doamna Aretha.

Exista oameni cu care sunt obligata sa impart aceleasi spatii comune, zi de zi, si pe care mi-e atat de greu sa ii ascult...mi-e atat de greu sa ii vad...mi-e atat de greu sa ii tolerez. Am incercat...in fel si chip. Lord knows ca sunt o fiinta deschisa, sociabila, comunicativa care incearca sa intre in inima tuturor pentru ca iubesc oamenii. Well, cu unii chiar nu-i chip. Dupa cum spuneam, relatia dintre noi nu merge, pentru ca ei nu au ce sa imi ofere. Stiu ca nu va ganditi la bunuri materiale, asa cum nici eu nu o fac. Oamenii despre care vorbesc eu, nu au zambet, nu au rabdare, nu au deschidere. Ei traiesc doar in bula lor cu tunel spre inainte si fara gradini laterale. Nu pot sa salute, nu isi doresc de la viata decat bani, trag de unul si de altul numai cat sa le mearga lor bine, te calca pe cap cand ti-e lumea mai draga si ti-o trag exact cand te-ai intors cu spatele spre ei si te duci linistit la bucatarie sa iti faci o cafea. E plin de oameni care cred ca e mai comod sa interpreteze si cum iti iei apa de la fantana, care te intreaba daca te-ai tuns asa pentru ca n-ai mai avut destui bani si care se imbraca in fiecare zi din an, in gri si in negru.

Asta vad in fiecare zi. Sunt nevorbita.

Imi iau insa bucuria de a trai din putinii oameni frumosi pe care am norocul sa ii cunosc. Culmea e ca, majoritatea oamenilor deosebiti pe care i-am cunoscut, sunt departe de mine. Ne desparte distanta. Nu ii pot avea aproape. Sunt fie oameni pe care i-am cunoscut pe munte, fie intr-una dintre plimbarile mele in afara tarii, fie prieteni de-ai prietenilor care stau departe..fie...orice, doar sa fie ! Sunt oameni cu care am stat poate o singura zi pe munte atunci cand i-am cunoscut dar, cu care am vorbit cate-n luna si-n stele, cu care am impartit o slana si o ceapa pe un ger cu multe minusuri, care mi-au imprumutat o caciula desi atunci ma vedeau pentru prima oara, care mi-au carat rucsacul, cu care am stat la foc o noapte intreaga si care ma asteapta oricand la ei acasa la Sibiu, la Cluj, in Sofia, in Belgrad, in Croatia, la Brasov, la Paris, la Lupeni si pe oriunde mai sunt ei raspanditi si departe de mine.

Cu oamenii astia cu suflet frumos, m-as duce pana pe Marte. Sunt cativa de care mi se face un dor din ala care ma face sa nu mai am chef sa caut niciun eveniment la care sa ne reunim, sa vreau doar...sa fiu cu ei. Vreau doar sa vina. Vreau doar sa ii vad. Vreau doar sa ii strang in brate. Vreau doar sa ne tinem de mana si sa radem. Vreau sa ne facem si alte amintiri si mai frumoase. Vreau sa ne tragem in poze ca sa am la ce sa ma uit cand ei nu sunt langa mine. Vreau sa facem prostii impreuna, ca atunci cand eram mici...ca atunci cand am umplut bucataria de spuma de la masina de spalat vase, ca atunci cand am scapat placinta pe jos in living, ca atunci cand ne-am luat cu vorba si am uitat de piersicile care s-au lipit pe fundul cratitei, ca atunci cand tu ma lasai pe mine sa dorm mai mult in fiecare dimineata si te duceai sa faci treaba si in locul meu. E dorul de oameni dragi.

Doar du-ma undeva ! Nu conteaza unde...


He's the kind of guy that would say:
Hey baby let's get away let's go some place, huh
Well I don't care...


Sursa foto: Mihaela Calciu

joi, 13 octombrie 2011

Concert Casa cu Prieteni in Iron City

Casa cu Prieteni
 afis realizat de Sanziana Toma


Concert Casa cu Prieteni in Orasul de Fier

Joi, 20 octombrie 2011, incepand cu ora 20h30 trupa Casa cu Prieteni concerteaza in club Iron City din Strada Blanari, numarul 21.

Orasul de Fier isi deschide portile. Intinde podul mobil cu scara de metal peste stradute inguste si deschide drumul muzical cu pavele facute dintr-un amestec de jazz, pop, rock si funk. La intrarea in Casa cu Prieteni aseaza covorasul tesut din folk, pe care va imprima special cu ocazia sustinerii concertului, urmatoarele:
„ Ce bine e sa spui ce bine e.../ Sa te salvezi prin atitudine”.

Casa cu Prieteni e o constructie de comandat la barul din Orasul de Fier. Are un hol interesant unde va primeste cu bongos si trambite, Paul Surlariu. Are o bucatarie in care Dragos Toma coace mereu ceva bun pentru musafiri. Casa mai are un dormitor colorat acustic, zugravit in mod creativ de Sanziana Toma si un living cu o oglinda mare si un microfon la care canta Mihaela Calciu, in timp ce trezeste vecinii de fier, cu tamburina.

Baga bine la cap !

Joi seara, drumul te va duce spre Iron City, in Casa cu Prieteni. Covorasul de la intrare se lumineaza daca pasesti pe el, incepand cu ora 20h30.

Pret vizita: 10 Ron.

Parteneri media: e-Folk Events, iConcert.ro, 4arte.ro, Metalhead, Radio3Net, Metropotam, Lets Rock, Bucuresti Evenimente, YouMago.ro, Magic Fm, undeies?eu, Calendar Evenimente, IRON CITY.

Rugaminte: pentru ca nu putem deschide geamurile Casei cu Prieteni, va rugam ca pe durata concertului sa nu se fumeze inauntru. Multumim anticipat.



Mihaela Calciu
mihaelacalciu@gmail.com


Later edit: 
Si pentru ca pe langa un afis frumos si un comunicat care se respecta, am facut si un mic promo, ii dam drumul in online. Cecdisaut:

http://soundcloud.com/casa-cu-prieteni/promo-audio-casa-cu-prieteni


O productie Casa cu Prieteni Studio.
all rights reserved

duminică, 9 octombrie 2011

I Sparg You! Team a spart la Bucharest International Marathon 2011

Eu nu alerg. Am ramas cu sechele probabil dupa probele la sport din scoala generala cand trebuia sa alergam patru ture de scoala, dupa care simteam ca imi cad dintii la propriu, ca imi bubuie capul si ca vomit tot ce am in mine. Cred ca de-atunci am zis ca nu ! In fine, alerg daca e nevoie sa prind trenul la intoarcerea de la munte, alerg daca ma jos de-a-v-ati-ascunselea sau poarca. Nu-mi place sa alerg pe munte. Eu vreau sa merg, sa ma opresc, sa ma tolanesc in iarba, sa miros branduse si sa mi le pun in par, sa las razele soarelui sa imi intre in ochi, sa ma uit la nori, sa cant pe poteca si altele asemenea. Nu vad inca frumusetea in a alerga pe munte...la maraton.

Am inceput totusi sa vad alergatul la maraton pe munte, ca pe un sport, sa il tolerez si, mai nou, sa ii admir tare pe oamenii care pot sa faca lucrul asta. Am vazut pentru prima data oameni de 15 ani si oameni de 70 alergand unii alaturi de ceilalti, trecand linia de Finish in aplauze la fel de puternice, cu aceeasi transpiratie si aceleasi lacrimi in ochi. Sunt niste sentimente incredibile chiar daca stai pe margine si doar ii incurajezi. Daca esti om, daca stii ce inseamna efortul si muntele, poti sa traiesti aceeasi bucurie o data cu ei, pe ultimii 100 de metri. Ciucas Trail Running 2011 a fost primul maraton la care am participat, de data asta in calitate de voluntar: CTR-Ciucas Trail Running si LDIR-Let's Do It, Romania! Despre experienta CTR, in alt episod. Mi-a placut tare atmosfera astfel incat am inceput sa vreau sa vad mai multe, sa vad pentru moment.

Astfel incat, m-am trezit acum cateva zile ca o pun de-o echipa pentru Bucharest International Marathon. Dragul meu coleg, Florin voia la maraton dar nu avea oameni pentru stafeta iar la semi-maraton nu prea s-ar fi bagat. In aceeasi seara cu noroc, aflu ca domnul lulianintaraminunilor din Sacele City, ar vrea si el la stafeta dar n-are echipa. Astepta un raspuns de la o dra care voia sa se mute de la semi-maraton la stafeta. Well, cum sunt eu combinatoare de fel asa si cum imi place sa ajut oameni faini, mi-am facut echipa cu: Florin Maximciuc-colegul meu de birou, Leonard Maximciuc-frate de coleg, Iulian Coserea si Paula Dogaru-prietena cu Iulian Coserea. Bun, acestea ziind fise, avem echipa, avem valoare...si Kenya moareeeee ! Ne-am hlizit noi pe la birou cu sloganul asta, vineri dar gluma-i gluma si ne trebuie si un nume pentru echipa. Domnul team-leader Iulian Coserea, m-a insarcinat pe mine sa gasesc numele echipei dat fiind faptul ca tot eram nasa lor, antrenoarea, PR-ul si manager-ul. Mi-a venit ideea ca sunt creativa under pressure dar am sunat-o pe Loria sa ii cer acordul pentru ca numele pe care voiam sa il propun echipei, era gasit de mine si de ea cand o dadeam noi la vale pe Crapatura, in Crai, in augustul ce tocmai a trecut. Drepturile de autor fiind cedate/imprumutate, le-am propus baietilor, ei s-au pupat imediat cu numele asa ca sambata a avut loc sedinta tehnica a echipei mele: I Sparg You! Team.


Dupa ce s-au inscris la Piata Alba-Iulia, si-au luat pachetele de concurs cu tricouri Adidas care miroseau...a parfum Adidas (UAU), am exersat viitoarele treceri prin Sponge Point si stersul apei de pe concurenti, nu racorirea lor.


Ne-am apucat de strategii, tactici si susanele, toate cu zambetul pe buze caci, nu-i asa, echipa mea trebuie sa fie una vesela care sa joace de distractie si sa doarma linistita noaptea dar sa ajunga si pe langa podium.


Florin s-a retras dupa sedinta tehnica nr. 1 de la Curtea Berarilor, Iulian a ajuns la nivelul 2, in Sinner's Pub si s-a indreptat apoi si spre level 3, clatite party. Antrenoarea si antrenoarea-secunda si-au pus ceasurile sa sune de cum au ajuns in Sinner's, ca sa fie sigure ca ajung la Start, sa incurajeze echipa. Prima varianta de trezire a fost 08h00. Am mai stat noi, am mai baut o bere, am mai ascultat o chitara, ne-am mai transpus un pic la un foc de tabara in inima si am ajuns sa punem ceasul sa sune la 09h00 ca sa prindem startul lui Florin, care urma sa alerge al doilea. Tot e bine, imi ziceam ! Mai stam, ne mai hlizim, terminam Paulaner-ul, mai luam o Timisoreana, ne mai uitam la calugarite cum fumeaza si ajungem sa punem ceasul sa sune la 10h00, ca sa il prindem macar pe Iulian, cand primeste stafeta si o duce-n sus, pe Dambovita.

Dan Vasilescu @ Sinner's Pub

Pe la 03h30 ne urnim si noi cu greu spre case, printr-o ploaie rece rau si in aburi de bere, cu un taximetrist care stia cati km are maratonul, ce sunt aia coltari si alte asemenea.

Dimineata, m-am trezit cu capul mare si cu mustrari de constiinta ca eu, ca si antrenoare nu am ajuns la start. I-am dat trezirea si Loriei cu clasicul:"Fetele, ne trezim ?!" si am ajuns la Piata Alba-Iulia inainte sa alerge Iulian, ultima tura la stafeta.
Am intrat in atmosfera de cand am ajuns la Piata Muncii, unde era bucla. Destul de demoralizant pentru concurenti pentru ca era cam ultima bucata inainte de finish iar pe partea asta nu erau deloc sustinatori.


De la Muncii spre Alba-Iulia, cand eu inca dormeam, m-a strigat Matei, care...guess what ?

Matei care e acum pe locul 75 din 343, la maraton.

Am vazut si Finish-ul.


Ne-am indreptat spre punctul in care se preda stafeta, unde mi-am gasit echipa. 

Florin Maximciuc, Iulian Coserea si Mihaela Calciu

I Sparg You! Team avea un tonus ridicat, zambetul pe buze si se bucurau ca a ajuns si antrenoarea, ca doar nu era sa-i lase de izbeliste ! 

Florin alergase, scosese 1h iar Iulian nu mai avea stare, il mancau calcaiele iar piciorul lui cerea cip-ul de la Leonard, colegul care era in tura a treia.


A venit si Leonard, a scos pana intr-o ora, a predat cip-ul si Iulian a plecat bine, cu incurajarile dupa el, cele verbale deocamdata.


L-am asteptat cu sufletul la gura pe artist, la rond la Alba-Iulia, dupa bucla spre biserica.

Iulian Coserea

Ne-a si auzit, ne-a si vazut, a alergat si bine, l-am insotit si eu cateva sute de metri, in cizmele mele cu buline dar cu mare avant.


Iar pe sprint-ul final am facut show sau circ, cum zice Florin. Eu as spune doar ca I Sparg You! Team i-a spart !


Aici era cu: "Haaaaaaaai, aleargaaaa, intrece-ma, haaaaai, Iulian ! Depaseste-ma ! si alte strigaturi din aceeasi categorie de la mine si de la organizatorii MPC, cu talanga lor cu tot.

Reluarea cu antrenoarea macinpar.

Si-am terminaaaaaaat si ne-am pupat si ne-am imbratisat si le-am pus medalii si ne-am veselit si mie mi-a venit sa vomit dar noroc ca a fost acolo antrenorul-secund, ca sa ma traga pe maini. Dar asta ramane intre noi. Sunt sigura ca de la cizme a fost. Data viitoare cand vin la sustinere, ma incalt adecvat.

Fericire in I Sparg You! Team


Stiu, toti sunt castigatori si finisheri si winneri dar unii sunt si buni.
I Sparg You! Team - locul 34 din 185 la stafeta - 03:39:25


Cele patru medalii se cereau sarbatorite, asa ca am plecat sa celebram victoria la o ciorba, la o bere si la o poza, ca sa ne aducem aminte cu drag. Am sarbatorit mai ales ca ne-am cunoscut mai bine, in formula de concurs. Am sarbatorit si inchegarea unei echipe faine cu cel mai tare nume si cu cei mai tari antrenori.

Hai, noroc si la cat mai multe curse faine !


I Sparg You! Team va sparge clasamentele de acum inainte pentru ca alearga cu bucurie in muschi.


semnat: antrenoarea macinpar


sursa foto: Mihaela Calciu

sâmbătă, 8 octombrie 2011

De ziua mea, sa fie flori si spanioli

Sunt prea fericita anticipat ca sa nu impartasesc si cu voi.

Canteca de Macao imi canta de ziua mea, in Madriiiiiiiiiiiiiiid !


Nu stiti Canteca de Macao ?



multumesc L si B pentru ca ma lasati sa va dansez, sa va beau, sa va cant, sa va infumurez si sa va pun sa stati cu fundul pe trotuar...pe unul care nu va mirosi a pipi...promit !

de ziua mea, sa fie flori si spanioli. voi fi fericita !

y con el atonte del vino...


macinpar y Canteca de Macao


duminică, 2 octombrie 2011

Dupa-amiaza indiana si seara cu Dracula Bass


In primul week-end de stat in Bucuresti dupa vreo doua luni de zile, am stat intr-o parcare unde m-am batut soarele in cap, timp de cateva ore bune. N-a fost cu banat pentru ca am participat la Let's Do It, Romania !, cu mare drag. Singurul regret a fost ca sfarsitul de saptamana m-a gasit in oras, printre betoane si claxoane.

Asta este al doilea week-end de stat in Bucuresti, in care mi-am propus sa iau eu toata vitamina D trimisa de Monsieur Soleil, si sa ma aciuez pe la ceva evenimente urbane frumoase. Din cauza de mosmondeala maxima, am ratat ieri bautul cafelei la soare, langa lac, asa cum imi propusesem atunci cand m-am trezit. De fapt, din cauza statului meu cu ochii in toate ecranele posibile, am ajuns sa beau cafeaua pe la 16h30, motiv pentru care mi-am continuat toata dupa-amiaza cu o mare durere de cap.

Mi-am dat seama totusi, ca astept toamna pentru ca astept cu nerabdare sa merg la evenimente multe si colorate.

Rochiile fiind puse, balerinii turcoaz fiind incaltati si cerceii-acadea rosu cu albastru fiind atarnati, am reusit sa ma urnesc spre niste dimensiuni mai altfel, mai indepartate, mai aromate, mai colorate si mai cu yoga si suc natural de aloe vera si anume la editia III a Festivalului Namaste India la Muzeul Satului, impreuna cu Fabi, o prietena tare draga.


M-as plimba in Muzeul Satului, in fiecare seara daca as putea pentru ca vorba aia, mie imi place la tara.


Ce-am gasit acolo ? Pe langa salurile colorate, salvarii obisnuiti, incaltarile traditionale si bluzele care mai de care cu paiete...am gasit acolo de vanzare si sari (saree), cea mai veche piesa de vestimentatie indiana pentru femei.


Ne-am jucat si noi putin...mai putin decat cele care isi si puneau sari-ul pe cap ca sa pozeze in Maitreyi, ce-i drept.



Mi-au placut culorile, bratarile, paiele, elefantii si palaria lui Fabi.


Tot asa colorat sper sa fie si in Rai si sa am bratari la maini si la picioare si chiar un coc prins cu bratari in zeci de culori.

Cum mi-ar sta ?



A fost si muzica indiana. M-am deschis, am intrat dar n-am putut sa iau. Pur si simplu nu intra.Si urmeaza ultima piesa, tot una mai lunga, au zis ei - Sahaj Group. Ceva traditional, mai lung, adica un fel de hora indiana, mi-am zis eu. Dupa 5 minute am cedat si am plecat sa vad BassMani la Green Hours, unde avea loc prima editie a Festivalului Dracula Bass.



V-am mai povestit eu despre atractia mea pentru Bass si voce. Cand am plecat de la Festivalul Namaste India, saream deja intr-un picior de excitement pentru seara frumoasa si muzica sexy care urma sa se intample pe scena de la Green Hours, in cadrul Festivalului Dracula Bass.

Am ajuns la o ora dupa ce incepuse competitia muzicala si nu i-am prins decat pe ultimii doi participanti din prima seara, pe care ii puteti asculta aici, in cadrul jam session-ului care a urmat recitalului lui Michael Acker si Anei Cristina Leonte:


Prezentarea festivalului a fost slaba dar speram totusi ca la viitoarele editii sa fie mai bine.
Stilul de cantat la bas al lui Alexandru Davidescu , m-a atins, m-a cuprins si m-a invaluit iremediabil. Avea o placere cu care canta, care imbinata cu priceperea lui si cu un fel de agresivitate dulce, m-a coplesit. Probabil ca nu degeaba a cantat in deschiderea concertului lui Steve Vai la Bucuresti ?!

Placerea serii pentru mine si pentru Fabi a fost insa, recitalul lui Michael Acker cu Ana Cristina Leonte. Pacat ca ati ratat beatbox-ul jazzic al lui Michael Acker, de pe prima piesa care a fost una in braziliana, inaintea careia el a afirmat ca o sa cante fara bas, la festivalul de chitara-bas.


Imi place tare relaxarea lui pe scena.


Imi place tare si vocea Anei Cristina Leonte. Imi place tare si de ei doi, ca proiect.


Am plecat spre casa implinita, dupa o seara frumoasa de vara-toamna petrecuta cu oameni frumosi cu palarii frumoase si basisti frumosi si virtuosi, pe care am putut sa ii apreciez desi eram pe apa plata. Daca am starnit sunetele grave in voi, festivalul Dracula Bass continua si azi, tot la Green Hours de la 19h00.


Sursa foto: Mihaela Calciu