Pensie fara somn

De multi ani incoace, ma bazez pe principiul "cat mai putin somn acum, dorm la batranete"!

Verile nu dorm. Nu degeaba canta despre asta, si alde Conector. Tineretul petrecaret stie el ce stie.
Vara am atata treaba...! E musai sa cant noaptea intreaga la cabana sau in jurul focului, dupa un traseu peste sapte munti si sapte vai. Daca nu-i cu cantec, parca n-are farmec. "Daca n-ai trait o noapte, sus pe munte langa foc/Inseamna ca n-ai fost tanar, sau ca n-ai avut noroc...". Si-atunci imi spun ca nu-i bai: o sa dorm la pensie. Macar la una dintre toate cele pentru care cotizez acum.
Tot vara, trebuie sa ma balacesc in mare ziulica intreaga, fara somn la pranz pentru ca atunci cand e caldura mai mare, adica la ora trei dupa-amiaza, mergem sa ne infruptam din toate bunatatile grecesti sau bulgaresti, dupa caz. Apusul ma prinde intr-o stare de atipeala daru cu privirea spre mingea rosie de foc si cerul sangeriu. Cei care se duc in camera sa faca dus si sa se spele de nisipul intrat peste tot prin cotloanele corpului, nu stiu ce pierd. Soarele care se naste din mare si apune ca intr-un vis cu stropi sarati si aerosoli, e parte din motivul principal pentru care iubim marea.
Tot la marea cea mare, e musai sa dansez in nisip, o noapte intreaga si sa prind rasaritul la Stuf. Cateodata ma grabesc, spre cele aproximativ doua ore de somn, pana cand soarele ma da afara din cort. Am trait veri, in care dormeam 6 ore adunate, in 3 zile pline de mare.
Mama imi tot zicea: "fata mea, ficatul ala al tau..."
Eu o tot dadeam inainte cu "lasa, ca e timp si pentru somn, mai incolo !".
Ma tot uit la ai mei, de ceva vreme incoace si observ ca, nu le mai vine somnul. Dupa o varsta deci, cand ai avea timp sa te ingrijesti de cearcanele dobandite la tinerete, nu o poti face pentru ca el (somnul), nu mai vine ?! Unde e corectitudinea circuitului vietii in natura, in viata asta ?

Ma culc tarziu in fiecare noapte. Nu dorm aproape niciodata minim 8 ore pe noapte, cum scrie la carte. Probabil ca asa fac the Facebook addicts. De week-end-ul trecut incoace insa, m-a luat panica ! Eu ma bazam pe somnul de la batranete, cand o sa am si timp si chef sa recuperez toata odihna pierduta, in multi ani de petrecut noptile sub cerul plin de stele, cu surubelnite pe mese, in Vama sau la lumina frontalei, prin paduri de munte.
Am ramas in oras, in ultimele sfarsituri de saptamana iar scopul principal pentru dimineti, era ca ele sa fie lenese. Dorinta cea mai mare era sa dorm 12 ore, ca in vremurile bune. Voiam tare mult, sa recuperez toata saptamana de nesomn.
Soc si panica, insa !
Nu stiu daca ii zice metabolism obisnuit intr-un anume fel, ceas biologic intrat in functiune, organism setat pe rutina de trezire zilnica la ora 7 am sau cum, mama ei de treaba ?...Intamplarea face ca, ma trezesc fara alarma ceasului desteptator la 8 dimineata, cu fix. Nu e afacere !
Si, ce ma fac eu, daca la batranete, corpul meu nu va vrea sa se relaxeze in lumea viselor, decat trei ore pe noapte ? Daca nu voi pleca nici in croaziere, ca batranetul scandinav dar nu voi avea nici somn de dormit noaptea intreaga ? Zeci de intrebari ma bantuie, deja.
Intre timp, eu inca am treaba cu traitul asta intens. N-am timp de tot si de toate dar nu vreau nici sa incep sa dau bani pe creme scumpe anti-cearcan si sa ma consolez cu ideea ca trei ore de somn, imi vor fi suficiente.

Oara cat timp imi va lua, sa ma uit cu lacrimi in coltul ochiului, la pozele pe care le fac acum, prin toate locurile pe unde ma duc picioarele mele ? Caut solutii, variante, poate chiar si apa vie sau gincobiloba de-aia...orice pentru o batranete odihnitoare.

macinpar, cu aer vintage

Iubitoare de febra musculara

General vorbind, oamenii fac febra musculara in urma unor activitati fizice intense, dupa o perioada de liniste musculara.
Exista febra musculara de la alergatura: pentru unii pana la tramvai, pentru altii dupa cinci ture de pista de atletism.
Schiorii fac si ei febra musculara dupa prima zi de schi, daca se dau pana ajung sa zboare de sus in jos, pe partii de zahar vanilat, cu stelute reci de iarna. Offf, dar e asa de placuta febra aia musculara, cauzata de efort intens.
Biciclistii isi folosesc si ei, multi muschi atunci cand vad din sa, dealuri pline de flori, poieni cu margarete, drumuri forestiere care merg drept in sus si nu ii lasa sa respire, creste inalte in zare. Saua bicicletei e deseori dureroasa si pentru ei si pentru ele, pe langa febra musculara aferenta.
Dupa un traseu de doispe ore pe munte, pe o carare din ce in ce mai subtire si mai expusa cateodata, a doua zi, abia mai sunt in stare sa se tarasca afara din cort, unii dintre muntomani. Desigur, febra musculara dobandita in urma unei astfel de drumetii, este una dintre cele mai placute pentru mine. Cand ajung seara la cabana, unde e cald si bine, unde bucuria mi se citeste pe chip si unde, dupa o gura de palinca aromata, inainte de masa, simt cum imi arde fata. Cu corpul obosit in cel mai fericit mod, cu fata arzand, si cu zambet ii multumesc vietii si partenerilor de urcus. Ciocnim impreuna si ne bucuram de viata ! Febra musculara nu e decat o dovada ca am reusit si ca ne-am intors jos in oras, sanatosi si cu amintiri pentru totdeauna.

Un pic uimita, am aflat de curand ca poti face febra musculara in doar 30 de secunde, atunci cand te hotarasti sa sari in gol, de la o inaltime considerabila. Pana te urca nacela, la 100 de metri in aer, incepi sa tremuri din toate incheieturile, sa stai cu stomacul cat mai strans si sa rememorezi cam tot. Bungee-jumping provocator de febra musculara doar in urma efortului mental de a te arunca in gol. Fara sa dai din maini, fara sa faci echilibristica, fara sa te misti in vreun fel anume, doar prin abandon al simturilor, cand pui din nou picioarele pe pamant, simti cum nu te mai poti misca din loc. Simti cum ai facut febra musculara la muschi de a caror existenta nu erai constient pana atunci.

Pentru multi oameni, febra musculara e ca ploaia. E un fel de "vai, ploua si n-am umbrela...o sa ma ude, o sa racesc, o sa fac pneumonie...ce o sa ma fac ?". E un fel de "aoleo, sa iau repede o aspirina ca sa nu fac febra musculara!". E un fel de frana la ENJOY.

Sunt o iubitoare de febra musculara. Poate printre putinii care nu se vaita de senzatia asta. Ma gandesc mai mult la placerea de care am avut parte si pentru care platesc un pret mult mai mic acum.

Nivelul urmator este sa experimentezi febra musculara de la un sarut. Sa nu mai poti cobori scarile de la metrou, sa iti tremure tot corpul si nu doar pentru 20 de secunde de viata. Sa nu te mai poti misca, sa constientizezi starea, sa stii de la ce e, sa te bucuri de ea si sa te miri ca ti se intampla.

Pentru cei necredinciosi, exista febra musculara de la un sarut!
macinpar, iubitoare de febra musculara

In seara asta, mama ranitilor a murit

 

 Acest post ii este dedicat lui Tudor

Cateodata e mai bine si mai productiv pentru suflet, sa te destainui necunoscutilor. Da, frate...toti am suferit. Unii inca sunt acolo. Multi vorbesc despre asta. Sunt si care nu isi spun pasul. Diseaca ei, sparg oglinda sufletului EL-ului in paispe, gandesc, razgandesc, rasucesc, pun eticheta, dau cu ceara si trec mai departe. Dupa un an de zile, aflu lucruri si asta doar pentru ca suntem la vin fiert ? Sper ca nu. Sper ca merit mai mult. Sufletul meu e deschis si nu asa de ranit. Atrag toti ranitii, insa.
Mi se pare cool insa, sa mi se ceara parerea intr-o chestiune asa delicata, cum e cea a sufletului, de catre cineva care m-a cunoscut acum jumatate de ora, dar care ma simte. Poate ca nu cool, e cuvantul potrivit. E flatant si cald ce am simtit in seara asta. O sueta cu patru oameni dintre care doi total necunoscuti, m-a facut sa imi doresc ca multe dintre serile de anul asta, sa se petreaca asa de productiv. Stim ca barbatii sunt de doua feluri, nu ? Cei care sunt barbati si cei care nu sunt barbati sau care sunt carlige de rufe, as adauga.
Din patru experiente de viata, poti trage concluzii pentru a ta. Iti poti da seama ca poate tu nu privesti locutiunea verbala din toate functiile frazei disponibile, in context. Iti poti schimba tactica. Poti incepe jocul sau il poti modifica simtibil. Crezi ca ai trecut prin tot ? Crezi ca ai vazut toate tipologiile ? Neah ! Poate ca nu mai exista original, dar diferit va exista mereu. Asta nu ai de unde sa stii, decat daca impartasesti crezurile tale cu alti oameni. Poate sa iasa ceva frumos tare.
Vreau mai multe seri in care sa fiu atenta la ce vorbeste un barbat, care ma priveste in ochi atunci cand imi spune de cate feluri este creierul, aplicat la specia barbateasca.

Mama ranitilor a murit, in seara asta. Incep sa ma joc, schimb piesele, nu mangai pe cap ca sa ii etichetez pentru ca ii miros fara prea mult efort si trebuie sa nu mai ofer "mothering". Sa fie si putin gelos, si protector si sa te puna pe perete. Zip !...am tras fermoarul. Anul asta vreau sa mai si iau. Gata cu oferta ! Gata cu mothering-ul !

macinpar
le multumeste lui Cami si Alexandrinei, pentru o seara de suflet si cu vin fiert bunut

Fraaaaaaaaaana, fataaaa !

Ce dai, trebuie sa primesti inapoi. Ce iei, trebuie sa mai iei. Intotdeauna. El arde. In doua minute, ar iubi-o pentru o noapte, o saptamana, o luna. Nu mai mult. Ea e femeie. Se indragosteste de metafore si de amintirea unei cabane, in munti. Doar ca ii ia mai mult decat lui. El insista. Telefoane, semeseuri, mailuri, pasiune, rosu ca focul. Pentru ca ea e neutra...inca. Trece o zi, incepe sa CAM vibreze si ea. Trec trei zile, PARCA s-a cam aprins. Ar pune si ea mana pe telefon sa sune. Se gandeste ca mai bine nu s-ar mai gandi asa de mult, de data asta. Il suna ! Il suna si a doua oara, si a doua zi si de atunci, in fiecare zi. Ei, parca la el se mai domoleste avalansa aia de fiori, pe sira spinarii. La ea, tocmai se declanseaza uraganul. El e din ce in ce mai ocupat. Stiti, e o regula: suna el o data, suni tu o data, iti scrie el o data, tu ii raspunzi. De bun simt, am putea spune !
Culmea e ca, mereu e cate o regula. Totul se joaca dupa reguli. Cine le-a facut ? De la stramosii nostri care isi faceau autoportretul in pesteri, pana la parintii nostri... toti ! Femeile care sunt gatul, lucreaza dupa strategii. E marketing emotional, sa-l faca pe fraier !
Ea nu prea face calcule matematic-romantice. Poate ca de-aia e mereu foc de paie care se stinge repede. Cand isi zice ca lumea de fapt nu e asa, ca pe Marte acolo la ei, Venus inca are doua brate cu care cuprinde tot ce bun si frumos, atunci ii crapa capul si se face tandari asemenea unei vodci virtuale.
Mai baga-un lemn in soba si mai ia o gura de aer. Respira adanc fata si cand credea si ea ca a inteles ceva din ecuatia asta numita "joc de-a dragostea", se taie maioneza.
Fraaaaaaaaaaaaaana, fata ! Nu ambala motorul din prima, ca se uzeaza. Pune mana usor pe schimbator, bag-o intr-a doua si porneste usor. El e incredibil de simplu. E primitiv de uman si face demonstratii de ego, numai atunci cand are intr-adevar un interes pentru o ea.

Femeile destepte au ajuns sa faca strategii de simplificare a amorului, ca sa nu crape ambreiajul din prima saptamana.

macinpar cu prelata

Imparatia tristilor aniversati

La masa mare de langa noi, cativa tineri si vreo doua fete. Mai tineri decat noi. Tocmai ce pune chelnerul doua sticle de Havana, doua sticle de Vodka si un uischean, pe masa lor. Erau cam putinei ca sa dovedeasca toate astea, mi-am zis eu. Am mai stat. Ne-am mai hlizit de ale noastre, de barbati cu Ray Ban si cu metaforele la ei, de viitoare vineri in club, de hipsteri (nici pana acum nu stiu ce sunt aia). Au mai venit cativa tineri. S-a marit masa de langa. Intre timp chelnerul a adus si o frapiera si cateva cutii cu suc...pentru vodci, cum ar veni. Liniste la masa lor. Trebuia sa fie si un sarbatorit am presupus, pentru ca altfel la varsta lor...frageda, nu prea face nimeni cinste cu patru sticle de-alea mari, intr-o fabrica, chit ca e ea cu scaune de bar si mese intinse si afise pe pereti si bosanoave la pick-up. Dupa inca putin timp, sarbatoritul a inceput sa desfaca alcoalele si sucurile si sa le faca cocktail-uri invitatilor. In continuare, liniste in incinta. Oamenii se uitau la sarbatorit cum le punea pe rand, gheata in pahar, vodka si suc. Dupa ce s-au umplut paharele, fiecare l-a luat tacticos pe al lui si am auzit mult gatuitul "la multi ani!". Trista mai era imparatia lor!
Pai de ziua mea, eu aveam roze in pahare, stateam la aceeasi masa dar aveam oameni frumosi la suflet si cu zambete largi care venisera sa ma imbratiseze din toata inima lor mare. Auzeam din cinci in cinci minute clasicul "cling-cling, mai usor cu cristalul!".
In seara asta, am asistat la o aniversare trista. Parea a fi un baiat care avea cu ce, dar care nu avea prieteni adevarati. Ii chemase din obligatie. Venisera din obligatie, probabil. Faceau parte din gasca celor care asteapta sa se imbete intai, sa isi toarne in cap ca sa poata comunica, sa poata lua o fata la dans sau sa se poata batai ei, pe cele doua picioare stangi. E vorba despre cei care nu se pot distra decat daca au luat ceva la bord. Daca la pupa inca se aude, inseamna ca ne mai scufundam un pic si apoi incepem sa punem colacul de salvare...sau de veceu.
Imi enerveaza auzul si gasca celor care imediat ce vad ca bei un pahar si te prapadesti de ras, iti toarna un "ia uite-i si p-astia, s-au imbatat!"
Bai nene, bai nene...am zis !

Sunt norocoasa ca ma inconjor de oameni care pot sa rada si daca sunt pe ceai si turta dulce sau apa cu bule la o felie de lamaie. Asa e de fain sa poti sa te distrezi in orice conditii ! Desigur, cu putin ajutor de la Bachus, se poate amplifica totul dar din pacate pentru unii si din fericire pentru altii, noi putem rade si dupa ce ne trezim din reveria aburilor colorati.

La multi ani, sarbatoritule trist din Fabrica ! Iti doresc sa devii vesel si fara clinchet de cuburi de gheata in vodka !

macinpar fara pahar (de data asta)

Ii iubeam pe francezi, acum le iubesc doar tara

Nu se ating niciodata...decat daca sunt iubiti. Considera ca nimic nu li se cuvine colegilor de munca, vecinilor, prietenilor. Nu te imbratiseaza. Te saluta pentru ca asa scrie in codul bunelor maniere. Te ajuta cu informatii doar daca asa le spune seful. Imbraca hainele si incalta pantofii pana se rup de tot. Se imbraca sters, in nuante de gri si maro scamosat. Dupa ora 19h00 nu mai e nimeni pe strada. Ce daca e decembrie ? Ce daca sunt 0 grade celsius ? Se intalnesc mai mult acasa la unul sau la altul iar strazile principale sunt populate doar la sfarsit de saptamana. In tren, nu ai voie sa vorbesti la telefon. Trebuie sa il pui pe silent ca sa nu ii deranjezi pe ceilalti calatori. Si e un frig...nu numai in suflete. E atat de frig in incaperi...la munca, in supermarketuri, in baruri, in restaurante incat ma duc la pipi din sfert in sfert de ora. Sunt zgarciti, aia e ! Iar copiii lor, stau intinsi pe burta, pe cimentul rece din mall-uri. Nu stiu ce-i aia curent.
E buna branza lor imputita. E genial vinul lor roze. E misto tare ca sunt asa aristocrati si ca vorbesc frumos unii cu altii. Nu e fain ca fac greve tam-nesam. Poti sa pierzi avionul din cauza lor.
Au cidru dar e trist sa il bei singura in camera de hotel. E misto ca negrii te agata cu :"Hein, princesse !", nu cu " Ce ti-as mai face... !".
Sa poti manca croissante cu unt si macaroons dimineata, e vis. Dar daca tipa care te duce cu masina la birou, nu te mai cunoaste de indata ce ati intrat pe poarta...parca n-are farmec. Daca la metrou, ma ajuta sa trec..tot un tigan zambaret, parca imi vine sa rad si sa plang in acelasi timp.
De vineri sunt acasa. Mananc ciorba cu zeama de varza, in continuu. Ma pup cu prieteni dragi, primesc cadouri doar pentru ca s-au gandit la mine si pot face o aroganta spontana: sa ma duc la magazinul DM in timp ce sunt la bere, ca sa imi cumpar sosete de trekking cu 3.8 RON.

Ii iubeam, acum le iubesc doar tara.

maci dans les cheveux

In centrul orasului, toamna nu miroase

 Sursa foto: Mihaela Calciu

...decat a poluare. Miroase a betoane, a gaz de esapament, a aurolac, a Mc'Donalds, a rautate si a tipete de RATB. Nu simti mirosul de iarba verde decat cand mergi intr-un parc. Miroase a fast-food si a caini vagabonzi, a cearta si a cersetori. Ferestrele de la strada isi aprind luminile doar noaptea tarziu, atunci cand proprietarii lor se intorc de la restaurant. Vezi numai termopane si hoteluri. Mai vezi si cladiri in ruina cateodata si cate un cartof in varf de bat, prin vreo piateta.
Toata lumea vrea sa locuiasca in Centru. Nu multi isi permit. Si mie mi-ar placea dar asta doar ca sa pot sta pana tarziu in oras si nu cu ochii pe ceas, ca se inchide RATB-ul. Mi-ar placea sa stau mereu fara grija la terasa si sa nu mai dau banii pe taxi.

Altfel, la periferie, toamna miroase frumos de tot. Aici, inca mai vedem frunzele aramii dansand in vant. Facem pase cu castanele de pe jos si putem cumpara bors de la vecina de la etajul trei. Oamenii isi scot cateii la plimbare dimineata si, astfel nu uitam ca dragostea trebuie oferita in toate partile. Aici, ducem gunoiul la ghena. Inca nu reciclam pentru ca nu avem containere. La periferie, imi rade stomacul seara cand ma indrept spre blocul meu si in cartier miroase a mancare calda, sanatoasa si cu sos. Toamna miroase a otet de la muraturi, a vinete gata de adormit in borcanele cu zacusca, si a dulceata calda. Aici, inca mai caram varza de la piata, cu carutul de butelie. La margine de oras, putem cumpara vin de tara rosu si negru, gros, tare si fara pelin in el. Aici, miroase a tufanele toamna, cand intri in piata. Miroase a paine calda in fiecare dimineata. Toamna miroase a copt. Toamna miroase. Vecinii inca mai sunt gospodari si isi fac provizii pentru iarna: avem gogonele si pepenasi pusi la murat, ardei iuti la borcan si rosii la congelator. Periferia miroase a casa. Duminica miroase a prajituri si a seminte prajite, ca atunci cand eram mica. N-am uitat nicio aroma din vremurile alea cand ma asezam in patul din bucatarie si ma izmeneam maxim ca nu avem ceva dulce in casa. Da, au fost si vremuri din alea. Vremuri in care numai duminica imi facea mama negresa sau placinta de dovleac. Si nu se intampla in fiecare duminica. Centralii mananca acum fructe de mare din ciocolata, beau numai fresh-uri de portocale si isi cumpara mancare la casoleta de la supermacheu. Aia nu miroase....decat a plastic. Asa cum o sa devina si stomacul lor. In centru e rusine sa vii cu mancarea gatita de acasa iar diversitatea inseamna pizza al forno si shaworma. "Traditional romanesc". Aici, bem tuica inainte de masa. Mancam fasole cu afumatura si cu ceapa rosie. Iarna avem piftie pe balcon si sorici. Pe scara blocului miroase a cozonac iar de Paste, cartierul e plin de lumina atunci cand oamenii vin de la biserica. La margine de Bucuresti e o simfonie de arome iar fiecare anotimp are iz de copilarie.

La periferie, toamna miroase tare bine si noi calcam pe petale de crizanteme.

macinpar cu bluza mirosind a mancare gatita

Luiza Zan cu sufletul pe tava Ateneului

Nu ma cunosc eu bine de tot, pe mine. Nici macar eu. Altii ar putea sa creada ca ma cunosc. N-ai cum ! Daca vrei, toata viata cresti, te dezvolti, te transformi, iti schimbi ideile, placerile si preferintele. Daca esti atent la tine, la corpul tau, la sufletul tau si la mintea ta, poti ajunge sa iti cunosti intregul si poate raza din jurul tau care se rasfrange pe cativa metri sau pe cativa kilometri. Pana la urma denumirile pe care le dam lucrurilor, nici nu sunt asa de importante. Importanta e emotia care vine din ele. Emotia care e in tine. Daca se intampla sa fie, desigur.
Atat cat ma cunosc eu, sunt norocoasa ca stiu care sunt cele cateva lucruri care imi fac bine, atunci cand sunt obosita, preocupata, tensionata. Unii se duc la masaj ca sa scape de stress. Altii alearga cateva sute de metri. Mai sunt si unii care dorm. La mine functioneaza...MUZICA...live. Oricat as fi de nedormita, daca merg intr-un loc unde arta e la ea acasa iar eu, pot sa simt asa, trece tot. Si mama lor de cearcane ! Sunt alt om cand ies de acolo.

Asa eram aseara. Stiam ca si prietena mea, Ruxa e la fel de prinsa intr-ale vietii cu "trebuie sa fac aia, mi se cere sa fac ailalta, n-am timp de nimic". M-am gandit ca avem nevoie amundoua de putina detasare asa ca am salvat-o si pe ea. Am luat bilete la un concert al unui artist care imi place atat de tare incat nici nu pot sa il descriu. Ca sa aflati ceva si despre mine, va spun cel mai sincer ca atunci cand sunt cu adevarat emotionata, nu mai am vorbele la mine...dar veti stii asta pentru ca, imi rade sufletul, ochii mi se umezesc, furnicile merg pe piele si fiorii pe sira spinarii. Dar cuvinte nu mai am ! Mi s-a intamplat de multe ori, dar parca de prea putine ori. Am fost aseara la concert, in Sala Mica a Ateneului Roman. O sala mica, poate cu prea multa lumina...pentru mine, care sunt cumva obisnuita cu concertele de club. O sala plina, in care am gasit ultimele doua bilete, pe ultimul rand, sunand si rugand-o pe tanti sa mi le pastreze, ca sigur ajung. Era plina sala...cu oameni care stiau muzica. Erau profesori de muzica...probabil studenti la conservator si multi oameni de varsta a treia. Ma intrebam unde sunt toti acesti oameni, la toate celelalte concerte ale ei. In cluburi nu i-am vazut.
A inceput sa cante si...bang ! transa ! direct ! Jur ca nu ma mai simteam. Eram intr-o alta lume in care era atat de placut sa ma las dusa. Nu puteam controla nimic. Era ca atunci cand fumezi si nu iti mai simti corpul. Ai vrea sa iesi cumva, dar nu te poti misca...si e atat de placut. Eram fermecata si,...asa sunt de fiecare data atunci cand ea canta. Se stie ce live-ul e intotdeauna real, cu suflet si poate chiar si cu lacrimi in ochii celui de pe scena. E transa si de o parte si de alta. A cantat in limbi necunoscute mie dar, muzica nu are granite. Muzica e un limbaj care leaga Madagascarul de Mongolia si SUA de Georgia. Am stat in ultimul rand asa ca puteam sa vad reactiile celor prezenti in sala. Da' ce reactii, fratica ? Dintre toti muzicologii aia, parca unul nu simtea muzica. Regina jazzului isi dadea fiecare particica din sufletul ei, pe scena si din sala...nu venea nimic catre ea. Eu bateam din toc, pentru ca nu ma puteam abtine si cred ca eram singura care dadea din cap. Cum sa nu ti se zbata corpul atunci cand auzi un blues la contrabasul lui Pedro Negrescu. Blues la contrabas ! Eu n-am mai trait asa ceva, pana aseara. Imi pare extrem de greu sa duci in spate si pe suflet, un concert fara armonie. Voce extrema si doar contrabas care sa te acompanieze. Concert transcedental si public...impasibil ?! Oameni (in etate) au inceput sa paraseasca sala, intre piese. Eram socata. Cum sa ? De ce ai face asta ? Daca si la Ateneu se intampla, ce pretentii sa mai ai in club ? Am aflat apoi, ca mai era un concert in Sala Mare. O sa spuneti ca e bine si asa. Voiau sa le prinda pe amundoua. Eu cred ca unii dintre cei din public, venisera doar pentru ca aveau abonament la Ateneu. Nimeni nu a reactionat nici macar cand Luiza a spus ca ii dedica acest concert bunicii ei, care a fost inmormantata ieri. Blanc !

Asta inseamna sa fii un artist total. E Luiza Zan si a trecut ieri peste orice era in sufletul ieri. N-am stiut o clipa ca toata durerea ei pentru moartea bunicii, rasuna in fiecare nota acuta sau grava. N-a lasat sa se vada asta. Ne-a pus insa, sufletul pe tava si a fost o aparitie, ca de fiecare data.

Doamnelor si domnilor, LUIZA ZAN !

Dureri de spate la 20 de ani sau va plac gentile, doamnelor ?

 sursa foto: Mihaela Calciu

Nu sunt batrana. Unii ar spune ca sunt o doamna, leidi cum ar veni. Dar la cei douajsicevacubataiespretreij, sunt activa. Activez in cercuri de oameni frumosi care merg pe munte, se dau cu bicla, cateodata alearga, joaca fotbal la munte in fata cabanelor, nu se dau in laturi de la a urca pe scari sau a pedala in fusta, care fac escalada si care nu ezita sa isi impinga de fiecare data limitele fizice si mentale. Pentru oamenii acestia, efortul fizic nu reprezinta o necunoscuta. Ei traiesc pentru a-si transpira gandurile cele mai ascunse, pentru a depasi barierele din gand, pentru a-si murdari palmele cu magneziu cu scopul de a se prinde mai bine in coarda, pe limita verticala si de gandul lor maret. Sunt cei care desi, poate stau minim opt ore pe zi la birou, intr-un scaun total nepotrivit pentru ei, aleg ca dupa ce se termina programul sa nu se aseze in canapea ci sa isi asculte corpul care cere miscare.
Fac parte dintre cei care urca munti intregi cu casa in spate. Am inceput cu un rucsac cu cadru de fier. Asta era acum multi ani, cand nu existau magazine cu specific montan la noi in tara, iar eu eram mica si doar cu banii de alocatie pe care ii foloseam pentru drumurile spre Valea Prahovei. Am urcat Vf Omu (2504 m) la 14 ani, incaltata cu niste adidasi. Am urcat Vf Moldoveanu (2544 m) la 16 ani, cu rucsacul ala cu cadru, greu si urat prin care suiera vantul. Nimic din toate astea nu m-au impiedicat. De la 10 ani incoace, faceti voi socoteala cati sunt de cand ma iubesc cu muntele, duc in spate rucsac, incaltari de schimb, mancare, sticle, borcane, ceapa, slana, palinca, ate si mosorele, trusa medicala, pelerina de ploaie, haine de schimb, bricege, aparate foto, agende cu cantece, caciuli, manusi, cani de metal (acum aluminiu) si toate cele trebuincioase in caz ca. La munte, tot timpul e...in caz ca...ploua, tuna, fulgera, e canicula, e grindina, e lovitura la picior, e cadere de calciu, e oboseala, e...in caz ca...
Toate de mai sus, inseamna niste kilograme. N-am auzit doar o data: "Vai, e mai mare rucsacul decat tine!" Niciodata insa, nu mi-a fost rusine de acest lucru. Niciodata nu mi-a fost rusine cand am venit plina de namol pe pantaloni si pe bocanci in metroul bucurestean cel curat. Dar sa revenim la kilogramele noastre. Intre 15 si 20 de ani, lucrul de care ne plangeam cel mai tare dupa o zi de traseu, era: " uaaaaaaaaai...ce ma doare spatele...!" Cand era nor afara, aceeasi placa. Ma intalnesc acum cu muntzomani cu 30 de ani de "cariera" in spate, care au probleme cu spatele. Sigur ca e important sa ai un rucsac bun, sa stii sa il reglezi pe masura ta, sa nu il incarci mai mult decat poti duce, sa distribui greutatea in mod corect. Cat si mai ales cum cari, isi spune cuvantul...daca nu acum, la varsta a treia, sigur.

Aud din ce in ce mai des in jurul meu, in cercurile de oameni frumosi de care va spuneam, ca tot mai multi au probleme cu genunchii. Sunt oameni care alearga maratoane pe munte sau pe asfalt, care merg sute de kilometri cu bicicleta, care fac crestele muntilor, care schiaza cu toata placerea din lume si care la 20-30 de ani, au dureri de genunchi. Toti si le asuma. Nimeni nu renunta ! Daca isi rupe vreunul piciorul pentru ca a fortat sau a cazut la schi sau cu bicicleta, i se cam sfasie sufletul pentru ca timp de cateva luni sau mai mult, se va uita pasiv la ceilalti.
Nu e foarte in regula ca deja la douazeci si ceva de ani, avem dureri acute de spate, de genunchi, de tendoane. Pana acum niste ani, parca se manifestau dupa o viata intreaga de facut sport, nu ?

Mai am insa, un punct de vedere. Mie imi plac gentile mari. Sunt o leidi care poarta genti mari. Nu-mi plac posetele (nici macar cuvantul) sau gentile mici. Imi place sa am spatiu in geanta si pentru o carte, si pentru o bluza, si pentru farduri, servetele uscate, umede, ruj, portofel si altele atat de "necesare" unei doamne. Se umple deci, si papornita. In fiecare zi, car pe umar o casa mai mica. Cum eram eu aseara la cumparaturi si cu o mana incercam sa imi tin geanta cea grea pe umar, iar cu cealalta sa ma uit la diferite produse din magazin, am simtit o durere de...ce credeti ?...spate. Te poti accidenta deci, si doar carand o geanta imensa prin oras si facand o aplecare mai dubioasa catre raftul cu pantofi. Durerea poate fi aceeasi.

Si atunci, stau si ma intreb: oare nu e mai ok sa strangi in rucsacul ala pe care il tot duci in spate, amintiri colorate din locuri magice, decat farduri in geanta imensa pe care o porti doar in orasul tau natal ?
Mai bine cu durere de spate dar pentru care am explicatii cu carca, decat cu durere de spate pentru ca am carat o geanta prea plina si urata, cum ar caracteriza-o unii.

macinpar cu coloana colorata

Afectiune autista

Birichka na Gradina 

Se spune ca persoanele cu dizabilitati, au alte simturi mai dezvoltate. Cei ce nu pot vedea, au auzul mai dezvoltat iar simtul tactil e un barometru extraordinar pentru ei. E evident ca acestia depun un efort de zeci de ori mai mare decat noi, restul, pentru a se putea deplasa sau pentru a intra in contact cu alti oameni. Trebuie sa fie al naibi de greu ! Pot doar sa imi imaginez si sper sa si raman la stadiul asta. Nu stiu cum simt ei dar pot sa incerc sa va creionez un pic, ce m-a facut el pe mine, sa simt.
Nu ne cunosteam. Eram in Sofia, la o bere intr-un parc, cu niste prieteni bulgari.Stiam ca urma sa vina fratele unuia dintre ei...si a venit. Nu era singur ci cu un baietel de sase ani. S-au apropiat de noi iar baietelul, care nu ma cunostea, nu stiu daca doar pentru ca i-am zambit intr-un mod deosebit, nu stiu daca doar pentru ca mi-a simtit sufletul cald, nu stiu daca doar pentru ca eram o ea, dar a alergat spre mine si, m-a luat in brate. Si-a lipit capul de bratele mele. Imi zambea cu toata fiinta lui ca si cum zambetul era cel mai de pret lucru pe care mi-l putea darui. Se desfacea din imbratisare, imi zambea si iarasi isi aseza capul pe pieptul meu. Nu am simtit in viata mea, atata afectiune din partea cuiva necunoscut, la prima vedere. Am trait atunci, ca si cum ii datoram imbratisarile. Dinspre el, parca venea o dragoste imensa pe care eu ma chinuiam sa o cuprind si sa o ofer la fel de plina, inapoi, lui...pentru ca avea nevoie.

Tatal lui mi-a spus: "Daca te deranjeaza, il iau!" Ce sa ma deranjeze ? Faptul ca ma simte un om bun ? Faptul ca imi zambeste si ma ia in brate ca si cum as fi sora lui mai mare sau chiar mama lui ? Faptul ca desi, nu poate vorbi normal, imi transmite de o mie de ori mai multe decat un om care indruga verzi si uscate, fara sens ?
Lucrurile astea nu ma vor deranja niciodata.
Am mers in Bulgaria pentru Elevation Festival. Mi-am implinit doua visuri muzicale care au venit ca o surpriza: Chambao si Erikah Badu. Mi-am revazut prietenii dragi din Bulgaria. Am mancat cu mare pofta din bucatele traditionale bulgaresti si am savurat inghetata cu aroma de bubblegum. Am baut Zagorci, Mentha cu Sprite, am mancat banitsa, am dansat, am plimbat catelul prietenei mele in parc, intr-o zi de vineri cand toti erau la munca. Dar asta a fost momentul care m-a impresionat cel mai tare.
Nu stiu de ce afectiune suferea Nikki insa, un lucru e cert: si-a pus pe tava toata inima lui, mi-a daruit cele mai frumoase zambete si imbratisari iar eu...

Am invatat ca se pot spune lucruri minunate, doar prin gesturi.

Sursa foto: Mihaela Calciu

Muzical-intuitiv va spun ca...

Sursa foto: Mihaela Calciu

...e ca atunci, la inceput, cand simti nevoia sa ii atingi bratul, sa razi, sa te uiti la cer cu el, sa o pupi pe obraz dar totusi foarte aproape de buze...ca atunci, cand simti nevoia sa o prinzi de mijloc, sa ii pui o floare in par si cand zambesti mult si aparent fara motiv, cand de fapt motivul e ea.
tot ca atunci cand ii soptesti ceva, orice, la ureche si asta e al naibii de atragator.
e fix ca atunci cand ii iei apararea, cand ii spui cuiva care o deranjeaza sa n-o forteze sa faca ceva, daca ea nu vrea...sweet !
si ca atunci cand astepti un semn, un singur semn de la ea...ca sa n-o mai pupi pe frunte.
e ca si cum ai strabate tot Bucurestiul doar ca sa ajungi in zona in care sta ea...

"She said that someday soon, the sun is gonna shine ! and she was right !"

Putin e cateodata mai bine decat tot

Cu Fagarasul la picioare

Pentru bucuria ca mai exista oameni speciali cu care pot vorbi o noapte intreaga...si inca una...si inca noua. Daca n-ai iubit lumina, cand rasare soarele inseamna ca...n-ai avut noroc ! Norocul e despre a fi la locul potrivit, cu un om langa tine care iubeste la fel de mult stelele, cerul, apusul, muzica sufletului, iarba verde, aerul curat, dormitul afara pe izopren si daruirea unui zambet.

Sub un cer violet, o luna patrata a rasarit ! Imi rade sufletul atunci cand nu mai pot rosti cuvinte. Atunci cand tot ce pot e sa zambesc si sa ma bucur cand primesc un zambet inapoi. Stiu ca oamenii frumosi sunt putini tare. Stiu ca frumosul e pentru fiecare altceva. Stiu cand toata lumea e a mea si mai stiu si ca traiesc pentru astfel de momente. Clipele astea senine, imi amintesc ca sunt pe drumul cel bun in cresterea inimii mele si in impartasirea frumosului, cu altii. Daca ei nu vad frumosul tau, fa-i sa-l vada ! Daca ei nu-l vor, fa-i sa-si doreasca. Daca te admira pentru ca tu poti, spune-le ca si ei pot cu acelasi gram de efort, pe care il depui si tu.

Stiti ce ? Viata poate fi si frumoasa ! Cum ? Mancand flori de salcam, band apa proaspat scoasa din fantana, zambind necunoscutilor si copiilor, impartind mancarea cu oameni care poate n-au facut asta niciodata, ascultand un om care iti pune sufletul lui pe tava atunci cand iti canta noaptea langa foc, stand culcat in iarba si privind cerul instelat, dorindu-ti ca clipa sa nu se termine, sa nu vina dimineata si sa se rupa vraja. Bucuria sta in lucrurile simple iar emotie e atunci cand un prieten te suna de pe munti si iti canta in telefon.

Apus peste Dobrogea

Lucrurile simple sunt OARE cel mai greu de atins ?

macinpar zice ca nu !


Sursa foto: Mihaela Calciu

Lingurita de argint cu imprumut

 copyright Mihaela Calciu

Ii inteleg pe alcoolici. Ii inteleg pe drogati. Ii inteleg pe viciati. Totul incepe cu starea aia care te face sa vrei sa uiti, macar pentru o perioada scurta de timp. E pentru ca ceva te roade pe dinauntru si vrei sa scapi de rana, insa nu poti. Nu ai capacitatea sa faci asta si atunci cauti surogate. Incerci sa iti faci corpul sa produca adrenalina. Incerci sa iti faci mintea sa se elibereze. E ca si cum ai asteptat momentul asta de ani intregi iar acum cand a venit, iti vine sa strigi din toti rarunchii. Iti vine sa iti tipi rana si sa o trimiti pe Luna, daca o mai fi voie.

Se poate lasa cu ras isteric sau cu plans nebun. Tragi-comedie. Unii fac shopping de eliberare. Altii sar cu parasuta. Faci tot ce poti pentru niste conditii de viata extreme. Nu te eliberezi cu adevarat insa, decat atunci cand ai nimicit raul, cand ai cicatrizat rana. Pana atunci insa, poti sa te imbeti de zeci de ori, poti sa fumezi de sute de ori, poti sa dormi doua zile in continuu dar, cand te vei trezi din betie, ameteala sau somn, iti vei da seama ca esti tot acolo. Esti tot in baltoaca aia care nu se mai usuca, pentru ca afara e mereu cer cu nori.
E si mai rau cand nu mai ai incredere ca esti capabil sa o iei de la capat. Atunci se adanceste rana. E ca atunci cand visezi ca sari de la balcon sau ca inoti intr-o apa adanca de tot.

Eu ii inteleg. Nu toti s-au nascut cu lingurita de argint...unii imprumuta de la vecini, tot timpul.

macinpar cu un picior...in rana

Vand bicicleta de oras

Am trecut prin multe impreuna. alaturi de ea am invatat sa nu ma mai tem de conducatorii auto, in traficul din Bucuresti. A fost admirata, fotografiata si mai ales plimbata cu mare drag. Am scos-o din casa pentru cafele in Centrul Vechi, pentru picnicuri in parc, pentru intalniri la sosea si pentru formarea unor gambe frumoase de fata.
Are putin peste un anisor, ii place sa se plimbe si sa iasa la aer.
A castigat chiar si un concurs marca Skirt Bike.Povestea v-am spus-o, intr-un alt post.

E o leidi si e argintiu cu roz iar tehnic vorbind, e dotata.
Nu e ca nu o mai iubesc. Ma doare sufletul ca o dau dar ea vrea sa fie plimbata mai mult decat o plimb eu.
O cheama Sophia si stapana ei o vinde, pentru 280 RON. Nu o sa spun doar, ca sa nu se simta stanjenita. E in stare foarte buna de functionare, are cosulet in care poate sa duca posete colorate si flori de primavara si...
Vrea o stapana noua, cat mai repede ! Daca vreti sa faceti o bucurie unei fete frumoase, sau daca stiti pe cineva care si-ar dori o Sophie, dati mai departe vestea. Ar prefera sa aiba o stapana tot din Bucuresti.

Daca sunteti interesati, lasati un mesaj mai jos sau trimiteti un mail la mihaelacalciu@gmail.com


later edit:
Oficial sunt bikeLESS. Sophia are o noua stapana faina si zambareata ca mine care o va iubi la fel de tare, speram ! Fetelor, sunt sigura ca va veti gasi si voi o Sophie. Va ajut si eu, daca vreti.

Merita sa minti...pentru o petrecere-surpriza ?

O iubim. Asta inseamna ca nu asteptam sa ne faca cinste de ziua ei. Suntem noi destul de cinstiti. Prietenii adevarati stiu cand sa ofere, si nu sa ceara. Toti trecem prin depresia pre-in-post ziua noastra. Atunci cand implinim niste ani, vine panica aia mare care ne face constienti ca viata intr-adevar trece. Viata e aici si acum. Daca nu ne purtam in consecinta, vom trai intr-o asteptare vesnica si fara impliniri.
E ca atunci cand esti la un concert intr-o sala plina cu cateva mii de oameni care stau jos. Muzica e antrenanta. Multora le vine sa sara in sus, sa ridice mainile in aer dar, nu o fac. Nu indraznesc. Prefera sa ramana pe locul pe care l-au platit. Muzica e aici si acum. Muzica e in varfurile degetelor, in talpa piciorului, pe retina ochilor si mai ales in vocea care ne face sa ne simtim vii. Ne ridicam acum ? Cantam acum ? Dansam acum ?

Cu mainile in aer, va ofer o idee despre cum ar putea sa arate o petrecere surpriza pentru un om drag.

In cazul nostru, al celor doisprezece prieteni adevarati care o iubesc pe Gabi-ea, a fost cu strigaturi si confetti, tort si lumanari, coifuri de petrecere si mai ales, zambete pana la spate.

Pregatirile

Cine tine tortul ? 

Am scris toti pe felicitare ?

Cine ii pune florile de Hawaii la gat si coiful pe cap ?

Bucurie

Aoleoo, cine aprinde lumanarile ?

Cine arunca cu confetti ?

Cine face poze ? Cine filmeaza ?

La multi aaaaaaaaaaaaaaaaani !!!

Cine o pupa ?

Toooooti, normal !

Cine ii da cadoul ?

Pentru ca draga de ea, stia ca vine la o petrecere petru copii, a venit pregatita. I-a distrat mai tare pe cei mari, decat i-ar fi distrat pe cei mici. Suntem niste copii frumosi la 27 de ani si nu ne e rusine sa ne desconspiram varsta. Sufletul in schimb, nu imbatraneste in cazul nostru.

Ne-a invatat sa facem sabiute din baloane.

Ne-a pictat pe fata (aaaaaah, de cand imi doream treaba asta !).

Frumoasa sarbatorita, bucuroasa si fericita si innoita.

Iar dezmatul incepe cu limbo.

Si pe fata, si pe spate...

...cu Manu care facea pe negrul. Nu stiti clipul cu negrul acela care reusea in mod uimitor sa treaca pe sub sfoara ridicata la doar 20 de cm de pamant ? Ei bine, Manu ne-a dat clasa si acum.
ps: nu incercati asta acasa ! e pericoloso sporgersi, cum s-ar zice :))

Am avut si tort.

Si sampanie...

Dar cel mai important a fost si este ca, avem prieteni. In viata asta, orice ai face vei realiza ca nimic nu e intreg, fara oamenii potriviti alaturi. Ei sunt cei care te tin de cap atunci cand ti-e rau pentru ca ai exagerat cu licori bahice, cei care te invata sa mergi pe bicicleta sau sa schiezi, cei care te suna pentru ca au un bilet in plus la teatru, cei care iti zambesc sincer si te imbratiseaza atunci cand te vad. Prietenii sunt cei care stiu ca nu esti ok, desi tu nu vrei sa recunosti asta. Ei sunt cei pentru care merita sa minti, in cazul unei petreceri-surpriza.

Arata-le ca le esti alaturi, si la bine si la rau...asa ca-ntr-o casnicie. Fa-o sa reziste pe viata !

cu prietenie, macinpar


 Sursa foto: Octavian Radulescu

Nu numai dragostea dureaza trei ani

 copyright: Catalin Bucura

Trei ani. Patru deja. Niste ani in care pot numara pe degetele de la o mana, lucrurile bune pe care le-am invatat aici. Pentru cele rele, nu am destule degete. M-am obisnuit sa fiu mereu atenta cum ma uit, ce vorbesc, ce povestesc, cand si daca am voie sa zambesc pentru ca totul se interpreteaza. Am invatat sa fiu mereu cu ochii-n patru sau in doispe, pentru ca mereu cineva te spioneaza. Mereu e cineva care te urmareste, care isi noteaza ce vorbesti si spune mai departe. Sunt inca intr-un loc in care nu ma simt in largul meu. Nu ma pot dezvolta. Nu am voie sa am idei pentru ca, n-am facut A.S.E.-ul ci Limbi Straine, prin urmare cumva, nu sunt platita sa gandesc. Intotdeauna s-a dat cu pumnul in masa si s-a transmis mesajul: "Eu sunt seful, faci cum zic eu!"
Sunt intr-un loc in care trec zile atat de pustii si de tacute, cu vorbe doar in mine, care n-au voie sa iasa afara si sa prinda curaj. Trec zile in care in opt ore, nu respir aer curat. Nici macar din cel cu gaze de esapament de Rahova, sau miros de mici.

Vreau sa ma fac copywriter !

Ba nu !
O SA ma fac copywriter si travel journalist si content editor si cel mai tare PR si...o sa-mi fie bine !