In centrul orasului, toamna nu miroase

 Sursa foto: Mihaela Calciu

...decat a poluare. Miroase a betoane, a gaz de esapament, a aurolac, a Mc'Donalds, a rautate si a tipete de RATB. Nu simti mirosul de iarba verde decat cand mergi intr-un parc. Miroase a fast-food si a caini vagabonzi, a cearta si a cersetori. Ferestrele de la strada isi aprind luminile doar noaptea tarziu, atunci cand proprietarii lor se intorc de la restaurant. Vezi numai termopane si hoteluri. Mai vezi si cladiri in ruina cateodata si cate un cartof in varf de bat, prin vreo piateta.
Toata lumea vrea sa locuiasca in Centru. Nu multi isi permit. Si mie mi-ar placea dar asta doar ca sa pot sta pana tarziu in oras si nu cu ochii pe ceas, ca se inchide RATB-ul. Mi-ar placea sa stau mereu fara grija la terasa si sa nu mai dau banii pe taxi.

Altfel, la periferie, toamna miroase frumos de tot. Aici, inca mai vedem frunzele aramii dansand in vant. Facem pase cu castanele de pe jos si putem cumpara bors de la vecina de la etajul trei. Oamenii isi scot cateii la plimbare dimineata si, astfel nu uitam ca dragostea trebuie oferita in toate partile. Aici, ducem gunoiul la ghena. Inca nu reciclam pentru ca nu avem containere. La periferie, imi rade stomacul seara cand ma indrept spre blocul meu si in cartier miroase a mancare calda, sanatoasa si cu sos. Toamna miroase a otet de la muraturi, a vinete gata de adormit in borcanele cu zacusca, si a dulceata calda. Aici, inca mai caram varza de la piata, cu carutul de butelie. La margine de oras, putem cumpara vin de tara rosu si negru, gros, tare si fara pelin in el. Aici, miroase a tufanele toamna, cand intri in piata. Miroase a paine calda in fiecare dimineata. Toamna miroase a copt. Toamna miroase. Vecinii inca mai sunt gospodari si isi fac provizii pentru iarna: avem gogonele si pepenasi pusi la murat, ardei iuti la borcan si rosii la congelator. Periferia miroase a casa. Duminica miroase a prajituri si a seminte prajite, ca atunci cand eram mica. N-am uitat nicio aroma din vremurile alea cand ma asezam in patul din bucatarie si ma izmeneam maxim ca nu avem ceva dulce in casa. Da, au fost si vremuri din alea. Vremuri in care numai duminica imi facea mama negresa sau placinta de dovleac. Si nu se intampla in fiecare duminica. Centralii mananca acum fructe de mare din ciocolata, beau numai fresh-uri de portocale si isi cumpara mancare la casoleta de la supermacheu. Aia nu miroase....decat a plastic. Asa cum o sa devina si stomacul lor. In centru e rusine sa vii cu mancarea gatita de acasa iar diversitatea inseamna pizza al forno si shaworma. "Traditional romanesc". Aici, bem tuica inainte de masa. Mancam fasole cu afumatura si cu ceapa rosie. Iarna avem piftie pe balcon si sorici. Pe scara blocului miroase a cozonac iar de Paste, cartierul e plin de lumina atunci cand oamenii vin de la biserica. La margine de Bucuresti e o simfonie de arome iar fiecare anotimp are iz de copilarie.

La periferie, toamna miroase tare bine si noi calcam pe petale de crizanteme.

macinpar cu bluza mirosind a mancare gatita

Luiza Zan cu sufletul pe tava Ateneului

Nu ma cunosc eu bine de tot, pe mine. Nici macar eu. Altii ar putea sa creada ca ma cunosc. N-ai cum ! Daca vrei, toata viata cresti, te dezvolti, te transformi, iti schimbi ideile, placerile si preferintele. Daca esti atent la tine, la corpul tau, la sufletul tau si la mintea ta, poti ajunge sa iti cunosti intregul si poate raza din jurul tau care se rasfrange pe cativa metri sau pe cativa kilometri. Pana la urma denumirile pe care le dam lucrurilor, nici nu sunt asa de importante. Importanta e emotia care vine din ele. Emotia care e in tine. Daca se intampla sa fie, desigur.
Atat cat ma cunosc eu, sunt norocoasa ca stiu care sunt cele cateva lucruri care imi fac bine, atunci cand sunt obosita, preocupata, tensionata. Unii se duc la masaj ca sa scape de stress. Altii alearga cateva sute de metri. Mai sunt si unii care dorm. La mine functioneaza...MUZICA...live. Oricat as fi de nedormita, daca merg intr-un loc unde arta e la ea acasa iar eu, pot sa simt asa, trece tot. Si mama lor de cearcane ! Sunt alt om cand ies de acolo.

Asa eram aseara. Stiam ca si prietena mea, Ruxa e la fel de prinsa intr-ale vietii cu "trebuie sa fac aia, mi se cere sa fac ailalta, n-am timp de nimic". M-am gandit ca avem nevoie amundoua de putina detasare asa ca am salvat-o si pe ea. Am luat bilete la un concert al unui artist care imi place atat de tare incat nici nu pot sa il descriu. Ca sa aflati ceva si despre mine, va spun cel mai sincer ca atunci cand sunt cu adevarat emotionata, nu mai am vorbele la mine...dar veti stii asta pentru ca, imi rade sufletul, ochii mi se umezesc, furnicile merg pe piele si fiorii pe sira spinarii. Dar cuvinte nu mai am ! Mi s-a intamplat de multe ori, dar parca de prea putine ori. Am fost aseara la concert, in Sala Mica a Ateneului Roman. O sala mica, poate cu prea multa lumina...pentru mine, care sunt cumva obisnuita cu concertele de club. O sala plina, in care am gasit ultimele doua bilete, pe ultimul rand, sunand si rugand-o pe tanti sa mi le pastreze, ca sigur ajung. Era plina sala...cu oameni care stiau muzica. Erau profesori de muzica...probabil studenti la conservator si multi oameni de varsta a treia. Ma intrebam unde sunt toti acesti oameni, la toate celelalte concerte ale ei. In cluburi nu i-am vazut.
A inceput sa cante si...bang ! transa ! direct ! Jur ca nu ma mai simteam. Eram intr-o alta lume in care era atat de placut sa ma las dusa. Nu puteam controla nimic. Era ca atunci cand fumezi si nu iti mai simti corpul. Ai vrea sa iesi cumva, dar nu te poti misca...si e atat de placut. Eram fermecata si,...asa sunt de fiecare data atunci cand ea canta. Se stie ce live-ul e intotdeauna real, cu suflet si poate chiar si cu lacrimi in ochii celui de pe scena. E transa si de o parte si de alta. A cantat in limbi necunoscute mie dar, muzica nu are granite. Muzica e un limbaj care leaga Madagascarul de Mongolia si SUA de Georgia. Am stat in ultimul rand asa ca puteam sa vad reactiile celor prezenti in sala. Da' ce reactii, fratica ? Dintre toti muzicologii aia, parca unul nu simtea muzica. Regina jazzului isi dadea fiecare particica din sufletul ei, pe scena si din sala...nu venea nimic catre ea. Eu bateam din toc, pentru ca nu ma puteam abtine si cred ca eram singura care dadea din cap. Cum sa nu ti se zbata corpul atunci cand auzi un blues la contrabasul lui Pedro Negrescu. Blues la contrabas ! Eu n-am mai trait asa ceva, pana aseara. Imi pare extrem de greu sa duci in spate si pe suflet, un concert fara armonie. Voce extrema si doar contrabas care sa te acompanieze. Concert transcedental si public...impasibil ?! Oameni (in etate) au inceput sa paraseasca sala, intre piese. Eram socata. Cum sa ? De ce ai face asta ? Daca si la Ateneu se intampla, ce pretentii sa mai ai in club ? Am aflat apoi, ca mai era un concert in Sala Mare. O sa spuneti ca e bine si asa. Voiau sa le prinda pe amundoua. Eu cred ca unii dintre cei din public, venisera doar pentru ca aveau abonament la Ateneu. Nimeni nu a reactionat nici macar cand Luiza a spus ca ii dedica acest concert bunicii ei, care a fost inmormantata ieri. Blanc !

Asta inseamna sa fii un artist total. E Luiza Zan si a trecut ieri peste orice era in sufletul ieri. N-am stiut o clipa ca toata durerea ei pentru moartea bunicii, rasuna in fiecare nota acuta sau grava. N-a lasat sa se vada asta. Ne-a pus insa, sufletul pe tava si a fost o aparitie, ca de fiecare data.

Doamnelor si domnilor, LUIZA ZAN !

Sertarul cu ceaiuri

Motto: "Mi, you're never gonna become an English woman !"

Balcanicii ofera totul. Si-ar da chiar si haina de pe ei, daca musafirului ii este frig. Ar cumpara un plic de cafea cu ultimii bani din portofel, daca ar auzi ca vine cineva in vizita. Asa suntem noi ! Daruim pentru ca inca ne pasa. Impartim mancarea, ultimul capacel de apa, esarfa de la gat, umbrela cand ploua. Ne bucuram de gust. Savuram masa, lungim un pahar de vin si asta nu neaparat pentru ca nu am avea bani de un al doilea. Ci pentru ca asa am fost invatati, de secole incoace. Daca ii dai sa guste unui englez din felul de mancare pe care l-ai comandat pentru tine, va crede ca sigur e stricat sau nu iti place. But we share, because we just like sharing !

Fumatorii ofera mereu un foc celor care si-au uitat bricheta acasa. Cei care fumeaza iarba, care iau prafuri albe sau pastile albastre ofera prima doza pe gratis celor mai noi, mai deschisi, mai slabi sau mai curiosi. Unii ar imbata oricand o femeie, doar ca sa profite de vulnerabilitatea ei. In unele cercuri, you get some, only if you pay some...good money. Prima e mereu pe gratis, insa !
N-as fi crezut totusi, ca trafic se face si la...ceai. Cati dintre voi, nu considera ca ceaiul e bun doar iarna sau atunci cand suntem raciti ? Asa il preferam si eu: in diminetile cu turturi la nas si cand ramaneam fara voce. Am inceput insa, sa il apreciez si altfel. Am inceput sa descopar ca ceaiul nu inseamna doar fructe de padure si lamaie. Am invatat (mi-a luat ceva, ce-i drept) sa il beau si fara zahar. Acum stiu ca, amestecat cu putina miere, e mult mai sanatos. Responsabil de noua mea pasiune, e colegul Florin. A venit in firma si parca si-a adus cu el, toata casa de ceai. Avea un sertar plin cu ceaiuri de tot felul: negru, de pelin, de romarin, de busuioc, de ghimbir, verde si in tot felul de combinatii. Cand ma vedea suparata, sau doar cand ma vedea, imi facea un ceai. Pana sa ne dam seama, toata firma se ducea la Florin sa ii faca o combinatie exotica de ceaiuri. Am descoperit apoi, inca un sertar plin cu ceai: pe cel al colegului, Marius. Ne roaga amundoi prin firma, sa bem un ceai, de zici ca cine stie ce dubiosenie ne ofera. E ca un trafic...cu plante de tot felul.

Daca vreau sa imi fac un ceai, rar mai folosesc acum o singura planta. Am renuntat si la pliculete. Folosesc planta uscata si strecuratoare. Acum am si eu un sertar al meu, din care ii ofer lui Florin, de fiecare data cand se satura de ceaiurile lui sau vrea sa le combine in mod miraculos.

Orice ceai spune o poveste si probabil ca orice birou are pasionatii lui de ceai, cu tot cu sertarele din dotare. Si poate ca n-o sa devin niciodata cum mi-a zis englezoaica pentru care lucram: "Miiiii, you're never gonna become an English woman !", dar sunt mai castigata pentru ca sunt aproape convinsa ca as putea sa inlocuiesc cafeaua cu ceaiul verde...Si merge si cu Sanseverino, rau de tot...


macinpar no te mate (yerba mate)