Fraaaaaaaaaana, fataaaa !

Ce dai, trebuie sa primesti inapoi. Ce iei, trebuie sa mai iei. Intotdeauna. El arde. In doua minute, ar iubi-o pentru o noapte, o saptamana, o luna. Nu mai mult. Ea e femeie. Se indragosteste de metafore si de amintirea unei cabane, in munti. Doar ca ii ia mai mult decat lui. El insista. Telefoane, semeseuri, mailuri, pasiune, rosu ca focul. Pentru ca ea e neutra...inca. Trece o zi, incepe sa CAM vibreze si ea. Trec trei zile, PARCA s-a cam aprins. Ar pune si ea mana pe telefon sa sune. Se gandeste ca mai bine nu s-ar mai gandi asa de mult, de data asta. Il suna ! Il suna si a doua oara, si a doua zi si de atunci, in fiecare zi. Ei, parca la el se mai domoleste avalansa aia de fiori, pe sira spinarii. La ea, tocmai se declanseaza uraganul. El e din ce in ce mai ocupat. Stiti, e o regula: suna el o data, suni tu o data, iti scrie el o data, tu ii raspunzi. De bun simt, am putea spune !
Culmea e ca, mereu e cate o regula. Totul se joaca dupa reguli. Cine le-a facut ? De la stramosii nostri care isi faceau autoportretul in pesteri, pana la parintii nostri... toti ! Femeile care sunt gatul, lucreaza dupa strategii. E marketing emotional, sa-l faca pe fraier !
Ea nu prea face calcule matematic-romantice. Poate ca de-aia e mereu foc de paie care se stinge repede. Cand isi zice ca lumea de fapt nu e asa, ca pe Marte acolo la ei, Venus inca are doua brate cu care cuprinde tot ce bun si frumos, atunci ii crapa capul si se face tandari asemenea unei vodci virtuale.
Mai baga-un lemn in soba si mai ia o gura de aer. Respira adanc fata si cand credea si ea ca a inteles ceva din ecuatia asta numita "joc de-a dragostea", se taie maioneza.
Fraaaaaaaaaaaaaana, fata ! Nu ambala motorul din prima, ca se uzeaza. Pune mana usor pe schimbator, bag-o intr-a doua si porneste usor. El e incredibil de simplu. E primitiv de uman si face demonstratii de ego, numai atunci cand are intr-adevar un interes pentru o ea.

Femeile destepte au ajuns sa faca strategii de simplificare a amorului, ca sa nu crape ambreiajul din prima saptamana.

macinpar cu prelata

Imparatia tristilor aniversati

La masa mare de langa noi, cativa tineri si vreo doua fete. Mai tineri decat noi. Tocmai ce pune chelnerul doua sticle de Havana, doua sticle de Vodka si un uischean, pe masa lor. Erau cam putinei ca sa dovedeasca toate astea, mi-am zis eu. Am mai stat. Ne-am mai hlizit de ale noastre, de barbati cu Ray Ban si cu metaforele la ei, de viitoare vineri in club, de hipsteri (nici pana acum nu stiu ce sunt aia). Au mai venit cativa tineri. S-a marit masa de langa. Intre timp chelnerul a adus si o frapiera si cateva cutii cu suc...pentru vodci, cum ar veni. Liniste la masa lor. Trebuia sa fie si un sarbatorit am presupus, pentru ca altfel la varsta lor...frageda, nu prea face nimeni cinste cu patru sticle de-alea mari, intr-o fabrica, chit ca e ea cu scaune de bar si mese intinse si afise pe pereti si bosanoave la pick-up. Dupa inca putin timp, sarbatoritul a inceput sa desfaca alcoalele si sucurile si sa le faca cocktail-uri invitatilor. In continuare, liniste in incinta. Oamenii se uitau la sarbatorit cum le punea pe rand, gheata in pahar, vodka si suc. Dupa ce s-au umplut paharele, fiecare l-a luat tacticos pe al lui si am auzit mult gatuitul "la multi ani!". Trista mai era imparatia lor!
Pai de ziua mea, eu aveam roze in pahare, stateam la aceeasi masa dar aveam oameni frumosi la suflet si cu zambete largi care venisera sa ma imbratiseze din toata inima lor mare. Auzeam din cinci in cinci minute clasicul "cling-cling, mai usor cu cristalul!".
In seara asta, am asistat la o aniversare trista. Parea a fi un baiat care avea cu ce, dar care nu avea prieteni adevarati. Ii chemase din obligatie. Venisera din obligatie, probabil. Faceau parte din gasca celor care asteapta sa se imbete intai, sa isi toarne in cap ca sa poata comunica, sa poata lua o fata la dans sau sa se poata batai ei, pe cele doua picioare stangi. E vorba despre cei care nu se pot distra decat daca au luat ceva la bord. Daca la pupa inca se aude, inseamna ca ne mai scufundam un pic si apoi incepem sa punem colacul de salvare...sau de veceu.
Imi enerveaza auzul si gasca celor care imediat ce vad ca bei un pahar si te prapadesti de ras, iti toarna un "ia uite-i si p-astia, s-au imbatat!"
Bai nene, bai nene...am zis !

Sunt norocoasa ca ma inconjor de oameni care pot sa rada si daca sunt pe ceai si turta dulce sau apa cu bule la o felie de lamaie. Asa e de fain sa poti sa te distrezi in orice conditii ! Desigur, cu putin ajutor de la Bachus, se poate amplifica totul dar din pacate pentru unii si din fericire pentru altii, noi putem rade si dupa ce ne trezim din reveria aburilor colorati.

La multi ani, sarbatoritule trist din Fabrica ! Iti doresc sa devii vesel si fara clinchet de cuburi de gheata in vodka !

macinpar fara pahar (de data asta)

Jos in oras, duminicile sunt mai scurte

Duminicile ar trebui sa fie frumoase. Fiecare dupa cum intelege leneveala. Unii cu un ceai in pat si desene animate sau filme siropoase. Altii pe coclauri, batand zapada pe poteci de munte sau facand cristiane pe partii sau in afara lor. Cand sunt plecata din oras, duminica e mai lunga. O simt asa pentru ca e o zi intreaga. Incerc sa dilat timpul, sa-l fac sa se opreasca-n loc, sa cant de zece ori un refren in vagonul de tren, chiar si cand am ajuns deja in Gara Basarab: " Ne e dor de munti/Ne e dor de carari/Ne e dor de cabana...". Ma pot trezi tarziu si la munte, daca am cantat pana la 5 dimineata si nu am in plan decat traseul de coborare, spre casa.
Cand sunt in Bucuresti, duminica e cu depresie, cu batut din picior, cu "nu vreau sa se termine week-end-ul", "fuck, maine e luni!" si tot felul, asemenea. Oricate lucruri frumoase as face atunci cand sunt jos in oras, gandul imi zboara tot spre - maine e luni, mergem la serviciu. Fie ca merg la teatru, la film, la concert, la bere cu prietenii sau la povesti si ceai, trece asa de repede ziua de duminica...
Cand sunt plecata pe munte si se mai trezeste cate unul cu un "fir-ar sa fie,...si maine ma duc la serviciu...", mereu i-o retez scurt: "sa nu ne gandim la asta, e inca week-end!".
Duminica nu se termina decat atunci cand ne trezim luni dimineata. Chiar daca suntem pe drumul de intoarcere spre casa, putem purta discutii de sute de kilometri, in ideea ca e inca week-end, suntem inca la munte si, cel mai important...suntem inca impreuna.

macinpar in Bucuresti