How they made my day

Eu sunt urata dar voi...

Cladirile din sticla sunt frumoase numai inainte de furtuna, cand se oglindeste soarele in peretii lor care tind sa zgarie norii.
Oamenii sunt frumosi numai cand zambesc si numai cand sunt copii.
Pistele de bicicleta din Bucuresti sunt frumoase numai cand merg pe ele bicicliste cu flori in par.
Casa Popolurui e frumoasa ca o saorama vegetariana de la intrarea in Centrul Vechi.

Altfel, viata e frumoasa cand te manjesti de inghetata pe tricou, pe fata si pe pantofii din piele intoarsa.
Mai e frumoasa in fiecare zi desi nu ne dam seama ca numai maine nu-i poimaine si vine sfarsitul ala ultra mediatizat si eu n-am pus deoparte bani de calatorii prin lumea cealalta.
Mai e frumos cand stii ca tu vezi lucruri pe care altii nu le vad desi sunt sub ochii lor.
E frumos tare si cand mergi prin iarba cu talpile goale but most of all...

...e cel mai frumos cand eu ma pierd si vin prieteni dragi care ma intreaba daca mai traiesc, daca mai pot, daca am nevoie de ajutor, daca mai respir, daca am dormit, daca am postat pe feisbuc in loc sa imi fac treaba, daca vreau o bere virtuala pana ne vedem pentru aia reala, daca merg cu ei la mare la maraton (unii la biciclism altii la sticlism)...si care imi trimit semeseuri cu zambete.

Multumesc Loria, Cata, Ancutza, Alex I., Cati si mai ales mama pentru ca face niste mancaruri de te lingi pe degete cand eu am de lucrat asa incat nu trebuie sa mananc sandvisuri.
eu sunt urata dar voi...sunteti niste frumosi !


Sursa foto: Mihaela Calciu

O que eu adoro em ti

Torre de Belém (Lisboa-PT)

Daca mi-ar citi cineva poezia asta...as putea sa cred ca ma cunoaste cu adevarat...

O que eu adoro em ti
Não é a tua beleza.
A beleza é em nós que existe.
A beleza é um conceito.
E a beleza é triste
Não é triste em si
Mas pelo que há nela
De fragilidade e incerteza.

O que eu adoro em ti
Não é a tua inteligência,
Não é o teu espírito sutil,
Tão ágil e tão luminoso,
Ave solta no céu matinal da montanha,

Nem é a tua ciência
Do coração dos homens e das coisas.
O que eu adoro em ti
Não é a tua graça musical,
Sucessiva e renovada a cada momento.
Graça aérea como teu próprio momento
Graça que perturba e que satisfaz.

O que eu adoro em ti
Não é a mãe que já perdi
E nem meu pai.

O que eu adoro em tua natureza
Não é o profundo instinto matinal
Em teu flanco aberto como uma ferida
Nem a tua pureza. Nem a tua impureza.

O que adoro em ti lastima-me e consola-me:
O que eu adoro em ti é A VIDA!

Madrigal melancólico - Manuel Bandeira


Sursa foto: Mihaela Calciu

Azi sunt doar eu

Pentru ca atunci cand am cea mai multa treaba, mi se face dor de mare.

Pentru ca atunci cand e soare afara dimineata, imi amintesc de cafelele alea din 2 mai, baute pe plaja, in care iti zboara nisip ce crantane printre dinti.

Si pentru ca atunci cand ar trebui sa tai netul, ma apuc sa fac gauri pe matrioska si sa ma gandesc la suberekul din Vama, care nici ala nu mai exista dar ce vremuri...! ce-as mai sta la coada aia dimineata...

Pentru ca visez doar la rochii de in si piele arsa de soare, la mojito si spanish words, la parakalo si rasaritul pe care il ai in fata ca si cum ai da drumul la televizor atunci cand deschizi fermoarul la cort.

Pentru ca dimineata la mare e cea mai frumoasa si pentru ca acolo mereu esti nedormit.

Pentru ca mi-e dor sa ma trezeasca muzica adevarata care sa nu fie soneria telefonului.

Mi-e dor pana si sa ma sufoc in cort la 9 dimineata...si de prima baie in mare cand mereu apa imi pare prea rece...

Pentru ca ma doare fundul de la atata stat in scaun, chit ca e verdele meu preferat si pentru ca mi-as scoate globul ocular si l-as introduce cu mare avant in ceai de musetel si l-as lasa acolo vreo trei zile cel putin, pentru toate astea...this is my morningside...

'cause I need explanations and some fitting solutions !

Sursa foto: Mihai Urda

Mood ud

Zeci de ferestre deschise dar niciuna in afara. Multe ferestre cu strategii, comunicare, procese, campanii, organizatii, evenimente dar la care nu pot da attending si multe studii de caz fara ipoteza, doar cu concluzii. Ce greu e ! Fiecare fereastra are cate trei randuri de geamuri care sunt mai groase decat termopanul. Mai e un geam intre nasul meu si ferestre. Mi-e greu sa imi dau seama ce se vede prin ele.Niciuna nu da spre soare sau spre picurii ploii de pe geam. Sunt ferestre virtuale care duc in lumi diferite dar nu mereu frumoase. De dupa fereastra camerei mele, se aud cele mai strasnice tunete dar mie nu mi-e frica deocamdata.
     O singura fereastra duce spre sunete care ma fac sa nu imi mai vina sa vomit pe tastatura de la atata tradus. E fereastra cu muzici. E stereo si e pe snuggle mood-ul meu de acum. O tin mereu deschisa pentru ca prin ea intra vise, buburuze, maci, iubiri si rabdare, saluri colorate si infasurate pe cap, o plaja cu mult nisip auriu si scoici. Prin ea mai intra si voci. Sunt vocile care ma inspira, care imi dau curajul de a continua si cu care adorm si iar ma trezesc. Prin ea intra culori si stari de tot felul.
Am o fereastra si este-a mea...mi-as mai dori si un pervaz lat pe care sa ma pot intinde dar cine stie, daca sunt cuminte poate se va rezolva si asta, nu ?


Sursa foto: Mihaela Calciu

DO NOT ride the bike during PMS

Anunt important !

Nu calariti bicicleta cand sunteti la SPM !!! I repeat, do not ride the bike during PMS ! It may become very dangerous. Lucruri tragice se pot intampla.
E posibil sa fii cat pe ce sa iti iei o usa in fata din cauza unei proaste care nu se uita in oglinda inainte sa se dea jos din masina, atunci cand e oprita la semafor si care mai si zambeste ironic la modul: "ce nasol ca nu ti-am tras-o !"
E nasol sa te dai si pentru ca descoperi din ce in ce mai multe gropane pe pista de biciclete, scutere si motoare parcate sau abandonate, saci cu iarba proaspat smulsa, direct pe pista de biciclete sau si mai rau, iti iese in fata tot pe pista, un mare fier care zbiara la tine ca acolo e locul lui de cand lumea si trotuarul.

Fetelor si baietilor, pentru ca se pare ca si baietii pot suferi de PMS care la ei se cheama IMS adicatelea Irritable Male Syndrome, there are studies, e un sfat prietenesc: daca tineti la viata voastra, lasati bicla acasa, plecati cu doua ore mai devreme spre munca, daca stati la capatul lumii si al orasului si faceti o excursie cu tramvaiul pana la birou.
Daca totusi nu ma ascultati, sa stiti ca se mai poate intampla ca atunci cand voi sunteti pe trotuar, pe langa bicla si vreti sa treceti o straduta lata numai cat pentru o masina care asteapta sa ii dea o alta prioritate si sa intre pe soseaua cu benzi, ca soferul din acesta masina pe care voi o asteptati sa se bage undeva, sa se uite numai in stanga ca acolo il intereseaza pe el. Atunci cand voi vreti sa treceti pe langa bicla prin fata lui, pentru ca va ganditi voi vazand ce trafic e, ca nenea de la volan mai are de asteptat, sa aveti o surpriza cand el calca acceleratia si nu se uita si in dreapta de unde veniti voi cu bicla cu 0,000000001 km/h, desi va vazuse mai devreme, ci numai in stanga ca acolo are el treaba. E posibil sa muriti, va zic ! A doua oara intr-o zi ! Daca nu aveti reflexe bune si ceva noroc de sus sau din aer, de unde o veni, e posibil sa kaputt, basta, c'est fini, silence, I kill you si de-astea.

De asemenea, cand esti la SPM, toti dar toti oamenii se gasesc sa mearga pe pista de biciclete. Cand zic toti, ma refer la toti oamenii cu catel, purcel, trotineta, carucior cu copil in el, copii care joaca mingea, farase cu gunoi in ele, chelneri cu tavi in mana si prosop pe brat, burtosi, femei cu capul in nori, domni la costum si cu servieta (cu educatie cum ar veni, dar nu in sensul de educatie civica), de-aia de se pupa, de-aia de se bat, cioburi, pietre si gropane mari. Am simtit nevoia sa hiperbolizez augmentativul, ca simt ca imi crapa si capul si rotile Sophiei. I present you Sophia, bicla mea.

Si daca tot aveti mancarici in pedale si nu va razganditi nici din cauza vantului puternic ce bate de la prima ora de dimineata, as in 8h30, si voi sunteti la SMP si vreti totusi cu Sophia spre job, va mai zic si ca oamenii in Romania isi pun zarzavaturile pe celofan ca sa le vanda, tot pe pista de biciclete. Acesti vanzatori cu un dezvoltat simt artistic, niste pictori ei asa de felul lor, cred ca galbenul dungii de pe pista da bine cu verdele patrunjelului si cu magenta ridichei.

Daca aveti noroc, dar doar daca ati calcat cu roata intr-unul aseara si s-a pastrat niste noroc si azi dimineata, e posbil, nu zic nu, ca nenea care si-a parcat ditai Loganul pe ambele benzi ale pistei de biciclete incat tu nu ai cum sa o iei nici prin stanga si nici prin dreapta, sa iti faca un pustiu de bine si sa se ofere el sa iti treaca bicla printre banca si Loganul parcate PE TROTUAR. Asta doar daca ai noroc, dupa cum ziceam si daca esti fata si ti-ai pus rochita si floare mov in piept. Altfel, sorry ! tre sa o iei singur in carca sau sa faci un hocus-pocus si sa o gasesti peste 5 metri, in fata Loganului.

Si mai am una. Acuma nu ca prezic eu sau ceva, dar mai e posibil ca atunci cand stati la un semafor si va ganditi sa va verificati stopul de pe spate...guess what ?...sa ramaneti cu el in mana, cum ar veni, pe persoana fizica. Adevarul e ca si asa cantareste cam mult bicla si mai bine il purtati in geanta si il scoateti la nevoie, adica noaptea si vi-l prindeti in par, la spate ca sa para ca va functioneaza neuronul.
Din ciclul placeri vinovate, cand ma dau cu bicla la SPM, lasati toate dubele, tirurile, autocarele, osutapatrule (masina 104, in traducere libera), sa vina la mine. Mi-ar placea chiar sa ma chinui sa merg intre doua 335.
V-am zis si ca e plin de borduri in Bucurestiul asta, pe pistele de bicicleta ? Este ! Si sunt numai din alea inalte peste care Sophia nu poate sa sara inca, pentru ca n-a fost in week-end la Corbeanca sa participe cu calutii la sarituri garduri 100 de metri. O duc peste doua week-end-uri, promit.

E posibil ca unii dintre voi, care bicicliti in Romania, sa ziceti ca toate astea se pot intampla si se intampla si intr-o zi ca oricare alta. Din surse sigure va zic si eu ca asa e. Pe soselele din Bucuresti, nu te plictisesti dar nici nu mai traiesti ! O ---esti ! Iar in zilele premergatoare menstrei, toate intamplarile astea intr-un timp atat de scurt, va transpira de trei ori mai mult si va obliga ca atunci cand ajungeti la birou sa cautati un tort prin frigider.


Acestea ziind fise (da, am scris corect) va mai zic o data si sper sa intelegeti de bunavoie. Mie mi-e drag de voi si va vreau in viata:

Nu va urcati pe bicicleta cand sunteti la SPM ! 
Repet: Nu va urcati ! Do not !


Sursa foto: Mihaela Calciu

Lacebunistul

Lacebunistul e cel care se zbate sa faca tot felul de treburi. Apoi, cand da de greu se intreaba: "la ce bun toate astea ?"
Lacebunistul e cel care realizeaza multe lucruri si isi doreste sa faca si mai multe dar nu stie inca faptul ca le face pentru el.
Lacebunistul e cel care alege sa fie mai presus decat ceilalti, in sensul bun, prin faptele pe care le face, chit ca acestea sunt pentru el sau pentru cei din jur.
Lacebunistul se intreaba: "A quoi bon ?"
Lacebunistul e cel norocos dar numai atunci cand isi va da seama ca toate alegerile sunt ale lui.
Lacebunistul sunt eu. Esti si tu. Suntem noi toti la un moment dat. Toti avem ups and downs. Tuturor ne vine sa ne bagam picioarele si sa ramanem cu ele bagate pana cand trece furtuna iar atunci cand dam plapuma de pe fata, sa fie soare.

Tu cand esti lacebunist ?


macipar

Where the skin speaks

Come to the place where the skin speaks
Secret words in Spanish
Where the night turns out the light of day
For us to show some courage 

Sursa foto: Mihaela Calciu 

Totul e la fel peste tot

Cafea la soare. Vant in par desi sunt in camera mea verde cu portocaliu. Ma uit in fata si vad lalele galbene, cerul, carti postale si o Matrioska. Deschid mailul si gasesc un mesaj de la cineva care iubeste Casa cu Prieteni si care vrea sa afle mai multe despre noi. Cine sunt eu sa vrea cineva sa imi ia interviu ? Inca ma intreb dar nici nu vreau sa gasesc raspuns. Doar zambesc complice si inima imi tresalta. O colega care picteaza asa de frumos, a facut aseara o schita si m-a identificat pe mine cu fata din desen. E nesperat de frumos.
Avantul pe care il am de la inceputul anului, ma duce spre lucruri atat de frumoase incat pare dintr-o alta lume ce mi se intampla. Sunt cu picioarele pe pamant si afara din cutie, nu va ingrijorati. Vreau sa vorbesc doar in culori, sa am in ureche doar sunete si sa ma duca Sophia pe un drum care serpuieste printre dealuri, spre o plaja goala si spre o mare mare.

Am plecat singura spre Sofia (Bulgaria, de data asta) cu autocarul. Nu era prima data, probabil ca nu a fost nici ultima. M-am trezit la autocar ca eram printre cele doua-trei tipe care mai calatoreau intr-un bus plin de bulgari, macedoneni si albanezi care mergeau toti catre casele lor. N-am vrut sa ii judec din prima dar erau dintre cei imbracati cu treninguri, tricouri cu imprimeuri aurite si lanturi groase de argint la gat. M-am intins frumusel pe doua scaune pentru ca aveam planuri mari pana in Sofia: sa citesc ceva PR sau scriu comunicatul de presa pentru urmatorul nostru concert si pe toate trebuia sa le fac pana se insera. Pe toate scaunele din jurul meu erau, am aflat mai tarziu, numai albanezi. Initial mi se parea ca vorbesc bulgara baietii insa, pe masura ce autocarul se indeparta de granita cu Romania, mi-am dat seama ca suna dubios limba respectiva si nu recunosteam niciun cuvant. Eu care mai pot socializa cu un zdrasti (buna), mersi (mersi), da (da), ne (nu), obicem te (te iubesc, daca s-o scrie asa). Baietii astia erau asa cumva prototipul cocalarului de Rahova. Stiti stilul,nu trebuie sa il mai descriu pentru ca vreau sa va povestesc ce moment frumos am trait eu in autocarul acela in care nu se vorbea o boaba romana. Tinerii veseli isi mutau pozitia pe scaunul din dreptul meu, unul cate unul, pentru a ma studia pe mine mai bine si nu, nu e doar in capul meu pentru ca dupa cateva ore, dupa ce au vazut ca m-am imprietenit cu doi macedoneni si m-am mutat de langa albanezi, au venit sa ma intrebe de sanatate. Albaneza suna groaznic daca ma intrebati pe mine, vorbitor de cateva limbi straine si om cu ureche muzicala, cum imi place sa cred ca sunt.

Stateam bransata cu muzica mea, cu cartea mea pe perna ta, vorba melodiei si la ecranul din autocar incepuse un film titrat in bulgara, fara sonor. Actiunea se petrecea intr-un oras cu cowboy, pistoale si scaune rupte in capetele celor care faceau scandal prin baruri. Nu intelegeam nimic. Tot ce aveam erau imaginile. A fost de ajuns insa, pentru a intelege limbajul universal si faptul ca lucrurile eminamente umane, se intampla in orice tara, oricarui tip de oameni si ca peste tot exista nasteri, morti, batai, iubire, copii neascultatori, oameni saraci, oameni cu profesii, flori si culori.
     Primul cadru al filmului era cu o femeie insarcinata in luna a noua, care mai avea putin si urma sa nasca. Am trait totul foarte intens desi nu auzeam niciun cuvant. Femeia a inceput sa se simta rau din cauza durerilor facerii. Atat de rau incat si-a pierdut cunostinta. Imediat dupa, a aparut un cadru cu soacra femeii care se ruga la un altar, la intrarea in casa. Era un altar cu multe lumanari puse pe un fel de dulapior, cum au catolicii. Batrana infasurata intr-un sal negru ca cele spaniole, cu parul carunt si cu o tristete inimaginabila pe chip pentru ca stia ca era foarte probabil ca nora ei sa nu supravietuiasca, stia ca situatia este foarte grava. Era o familie de oameni saraci. Sotul femeii, disperat la randul lui, a plecat sa il caute pe noul vraci care venise in sat.Acesta a ajuns la casa femeii si a gasit-o pe batrana stand tot in fata altarului. Parea ca atunci cand vraciul a ajuns la casa femeii, aceasta era in moarte clinica. El i-a inchis ochii si a spus familiei ca nu are ce sa mai faca... totul era pierdut. Batrana privea totul de la altar si ochii ei il rugau pe vraci sa faca tot ce ii sta in putinta pentru a-i salva nora. Ochii sotului ei erau inundati de lacrimi. Vraciul a plecat stiind ca singura solutie era sa faca o fiertura din niste ierburi care avea sa ii permita sa salveze macar copilul dinauntrul femeii, dar parea ca treaba asta ar fi cumva impotriva legilor nescrise pe care el ca vraci, trebuie sa le respecte. S-a gandit bine dar repede la ce decizie urma sa ia. Toti oamenii din oras se stransesera in fata casei familiei. Era genul de oras in care nu se intampla nimic in afara batailor zilnice dintre pistolari. Toti oamenii aia se rugau in fata casei lor, orasul era pustiu si ei isi indreptau privirile spre cer. Parca si vantul incetase sa mai bata. Era o tensiune care plutea in aer iar regizorul a redat-o foarte bine.
Sa revenim. Vraciul s-a intors, i-a dat fiertura pe care o facuse si a reusit sa ii provoace nasterea cumva, desi femeia era inca inconstienta. Mai apoi, si-a revenit si ea. P-asta n-am mai inteles-o. Daca se pricepe cineva, sa ma lumineze si pe mine. Doctorul a salvat baietelul si a iesit afara cu el in brate. La usa astepta tatal baietelului cu lacrimi in ochi si toti oamenii din oras, care intr-un moment de criza se unisera si se rugau impreuna pentru salvare. Doctorul i-a pus baietelul in brate tatalui. Batrana, care in tot acest timp se rugase, a venit spre doctor si fara sa ii spuna nimic, dupa ce l-a privit cu ochii in lacrimi, l-a imbratisat. Au fost cateva secunde dar parca au durat cinci minute. Albanezii se caraiau in fundal, muzica urla in ureche si la televizor aveam parte doar de imagini. Mi-au dat lacrimile cand batrana l-a imbratisat pe vraci. A fost momentul in care am realizat ca de fapt nu avem nevoie de cuvinte pentru a arata ce simtim. Nu avem nevoie nici de bani. O imbratisare la momentul potrivit, face cat o viata de om. Mi-au dat lacrimile pentru ca am simtit atat de puternic bucuria pe care o transmitea femeia, incat nu mai conta ca eram langa baietii tatuati, in autocar unde mirosea a ceapa.

Pe tot globul asta pamantesc, oamenii se iubesc la fel, si-o spun la fel, nasc la fel, mor la fel, canta si danseaza la fel, isi strang mana la fel, mananca si beau la fel, salveaza vieti la fel si traiesc la fel. Limba e doar o aprenta culturala si de identificare de care poate nici nu avem nevoie. De cele mai multe ori, o privire si o strangere de mana spun mai mult decat niste vorbe articulate dar nu din suflet. Daca o imagine, niste culori, o privire si un gest, toate incadrate intr-un context cu intamplari reale, imi pot transmite sentimente atat de puternice, nu mai conteaza ca sunt in autocar si nu ar trebui sa ma exteriorizez. Nu pot sa ma ascund pentru ca n-am de ales.

Azi e soare. Si in suflet si in cana de cafea. Unghiile rosii umbla grabite pe tastatura, spre carari de maci. Inspiratia a venit si nu mai pleaca. Surprize frumoase la 8 dimineata si trairi intense in altfel de locuri.


Sursa foto: Mihaela Calciu

Vineri 13 a avut loc al doilea miracol

S-a-ntamplaaaaaaaaat ! Va zic ! E al doilea pe anul asta ! Miracolele exista !
Primul a fost atunci cand am primit chitara. Cred ca a fost asa un semn divin, forta creatoare, Universul a decis ca am un pic de potential si a trimis lumina inspre mine (nu, nu mi-a placut filmul The Secret, era cam tras de par asa). Pe langa faptul ca eu in general nu prea primesc nimic si prin urmare nu prea stiu sa primesc ce primesc atunci cand primesc, noroc cu ea ca mi-a mai aratat cum sa fac asta, am primit o chitara. Mie mi s-a parut lucrul asta ceva nemaipomenit, la care nici nu indrazneam sa visez. Cine iti da o chitara cadou in ziua de azi ? Mai nimeni. Nici macar de jucarie. Poate doar o persoana deosebita ca cea care mi-a daruit-o mie. Multumesc ! Primul miracol a fost deci asta.

Azi dimineata a avut loc cel de-al doilea. Sunt extrem de bucuroasa ca am reusit sa imi dezvolt intr-atat skills-urile incat am atins un nivel de transpunere a dorintelor mele, la care nici cu gandul nu gandeam. Ma antrenam de multa vreme. Am mai furat meserie de ici, de colo, mai de la o tanti cu fusta lunga si inflorata si mult aur la gat (pe care il fura de la oamenii mai slabi de inger), mai din carti, mai un workshop, am incercat si cu nisip. O faceam chiar de trei ori pe zi ! Si nimic. Pana azi dimineata, cand mi s-a aratat. Am reusit sa citesc exact ce imi doream. Acum stiu sigur ca se va intampla. Cineva zicea ca "viata este ceea ce trece in timp ce noi ne facem alte planuri" si bine zicea, if you ask me. Noi putem face lucrurile sa se intample. Daca ne sfortam, reusim. Esential este sa stim ce vrem si mai devreme sau poate la timpul potrivit, ni se va arata. Mie mi s-a aratat azi dimineata si de atunci incoace, nu mai poooooc ! Sar intr-un picior (nu, n-am apa in ureche), fluier pe bicla, fentez cainii si ploaia, mustacesc la birou pentru ca am un secret dar ma zambaresc si stiu ca se va-ntampla pentru ca am nevoie de asta.

Voila !

Scrie clar acolo in spuma: Voyage ! Não é ?
Plec la nuci de cocos si nisip de aur, la baieti bronzati care joaca bine de tot volei, la Corcovado de pe deal, la oceanul cu apa azur si unde se danseaza samba. Pleeeeeeeeeec !
Miracolul s-a aratat in cana de cafea, azi dimineata. Am deprins arta cititului in cafea si dupa multi ani de studiu aprofundat insa fara rezultate marete, azi am reusit sa vad in spuma exact ce voiam sa vad: o calatorie no Brasil, na Bahia, rapaz !

Haideti ca va las, ma duc sa stau cu mana pe telefon ca trebuie sa ma sune din moment in moment sa imi zica de unde sa ridic premiul.

Aaaaah, o singura problema e...mica ce-i drept. Pe cine iau cu mine ? Ca sigur va fi pentru doua persoane.

ps: macinpar pleaca in Brazilia sa dea din popou pe ritmuri fierbinti  si sa numere nisipul in acorduri de bossa-nova... sambar, ai sambaaar ao carnaval !

Sursa foto: Mihaela Calciu

Prajituri cu gust amar

Noi toti astia de avem un job intr-o firma si nu suntem freelanceri, se cheama ca traim in colectiv. Dupa cazul cel mai trist, un colectiv unde majoritatea decide. Cand spun majoritatea ma refer la restul plantatorilor de accente in ceea ce priveste aprinsul luminii sau deschisul geamului pe timp de curenti sau lumina de 400 %, ca in rest decide shafu' al mare.

Sa va povestesc acum cate ceva si despre colectiv. Acesta era format pana nu demult, numai din persoane de sex femelin. De curand, au aparut si ceva masculi prin open-space. Problema pe care vreau sa o raportez astazi, in calitate de colega care baga un zambet din toate colturile gurii si ale inimii atunci cand e vreun sarbatorit in birou, are legatura cu uratul "La multi ani-ului" in colectiv. Colegele sunt de diferite varste, toate cam peste 22 asa iar majoritatea au in jur de 30 de primaveri juviene.
Si vine deci, ziua de nastere a unei ea din colectiv. Aceasta aduce bomboane, ciocolaturi, prajituri care mai de care, sucuri si Cola la birou. Noi, colegii ei, trebuie sa ii uram la multi ani, nu ? De ce ? Ca asa e frumos si asa trebuie. Subliniez trebuie. De ce ? Pentru ca unele persoane nu simt nicio placere in a-i ura sarbatoritului niste la multi ani. Eu pot. Nu stiu cum si de ce dar chiar daca e vorba de o persoana pe care nu o agreez in mod deosebit sau cu care nu pot sa vorbesc despre nemurirea sufletului sau despre calatorii pe Marte, pot sa ii urez din suflet toate cele bune de ziua ei. Sa fim mai buni, zic !
La noi in antrepriza, urarile se desfasoara in felul schitat mai jos:

Reprentanta-sablon pentru colegele care au atins venerabila varsta de 30 de ani sau au depasit-o cu vreo 2-3 (o vom numi R-S):
- Heheheeeee...la multi aaaaaaani, fata !
Sarbatorita (sau tul):
- Vai, iti multumesc !
R-S: - Da' cati ani faci ?
Sarbatorita/tul: - Pai 23 (asta e ultimul exemplu).
R.S: - Caaaaaaaaaaaat ? Aoleoooo, da' ce mica esti ! Aoleooooo, pai io aveam 23 acu ...ohooo...si se uita asa intr-un fel la sarbatorita incat in secunda doi spre ea se indreapta sulite cu foc in varf, sabii si cutite care lasa urma corpului ei pe perete si mult acid sulfuric aruncat cu galeata inspre frumoasa fata fara riduri.
Sarbatorita/tul: - Pai da, ce sa fac si eu (si grimase, grimase pentru ca ce se intampla e lame de tot) !

Cand e ziua uratoarei si implineste 34 de primaveri juviene si e intrebata la randul ei cati ani a facut, ea nu spune niciodata adevarul si in fiecare an face 18. 

Ca la douazeci de ani, fara griji si fara ...ani !

Iesirea de sub ceasca

Viata este despre un pahar cu picior inalt, din care bei rose. Viata este despre haine in zeci de culori, despre balerini tipatori, despre buline, despre bentite cu flori, despre macinpar, despre cizme de ploaie cu lalele, despre agrafe cu margarete, despre clame cu floarea-soarelui, despre dresuri cu imprimeuri, despre unghii rosii, despre inele mari de argint, despre saluri din Pakistan, despre cafele baute la soare, pe iarba. Si mai este si despre muzica. In viata este vorba despre muzica in timp real, despre aspirat si respirat arta, prin sunet si culoare.

Viata este despre ceaiul baut in oras la 10 dimineata, duminica, si despre citit oameni care scriu colorat. Viata este despre jeleuri cu cola, caramele cu zmeura si afine, ciocolata cu martipan si Salitos Mojito si ceai cu rom, despre slana cu ceapa si branza de capra.
     Viata inseamna toate acele mici placeri la care inainte nu aveai acces si pe care acum ti le permiti. Este vorba de iesirea de sub ceasca.
     Atunci cand eram mihihica, cum zice cineva, aveam haine mai ponosite de stat in casa, aveam uniforma apretata de mers la scoala, aveam haine de iesit afara si jucat frunza si aveam si haine de duminica. Desi nu mergeam la biserica. Aveam haine pentru ocazii speciale: pentru o aniversare, o serbare scolara sau pentru mers in vizita. Primeam bomboane cubaneze doar de Craciun. Nu puteam sa am parte de un dulce chiar in fiecare duminica. Si atunci incepea circul pana ma apuca plansul ca de ce nu avem prajitura. Pe vremea aia mancam numai prajituri facute in casa. Acum se cheama bio, nu ?
Aveam farfurii si pahare de toata ziua si vesela pentru cand veneau musafirii. Numai atunci foloseam paharele cu picior pentru vin. Eu am avut o preferinta pentru pahare speciale inca de cand eram a small child. Nu stiu cum si de ce, dar de atunci mi se trage. Pana astazi, prefer sa beau apa numai din paharul mare de juma' de litru, transparent, bere numai din paharul din sticla maro, cu fund gros, suc numai din pahare colorate si cam asa merge treaba. Daca nu e din paharele alea specifice atunci cand sunt acasa si le am la dispozitie, atunci nu pot. Nu mai beau, da ?  Nu mai beau !

De ce sa nu fie duminica in fiecare zi ? Acum putem sa si zambim, fara ca SS sa ne vaneze zambetele ca si cum am ascunde ceva. Hai sa ne imbracam in fiecare zi cu hainele de duminica si sa bem un rose din paharul nostru cu picior inalt, asezat pe o petala de lalea mov, intr-o camera verde cu portocaliu. Sa fie duminica in suflet, de sapte ori pe saptamana.

Sursa foto: Mihaela Calciu

DKNY de dor

Cand intru in lift si miroase a DKNY, mi se face dor de tine. Cand eram in Franta si te dadeai tu cu DKNY, mie nu imi placea. Era prea fresh pentru mine. Acum, de fiecare data cand trec pe langa cineva care lasa in urma o dara de DKNY, mor de dorul tau. Adulmec pana la ultimul strop pulverizat. Tu m-ai invatat ce inseamna sa razi atunci cand plangi. Tu mi-ai aratat cum sa le zambesti celorlalti atunci cand ai probleme, pentru ca nu e ok sa ii impovarezi pe cei din jur cu tristetile tale. Tu mi-ai daruit lucruri fara sa ceri nimic in schimb, doar pentru placerea de a ma vedea cum sar intr-un picior. Tu m-ai invatat sa primesc, desi niciodata n-am fost obisnuita cu asta. Am muncit pentru tot ce am. Tu mi-ai aratat ce inseamna prietenia. Zambetele tale m-au vindecat. Tu ai facut treburi in locul meu, atunci cand eu nu mai puteam si trebuia sa facem. Tu m-ai facut sa rad pana am ajuns sa ma tin de burta.Tu mi-ai aratat ce inseamna bunatatea care nu credeam ca mai exista. Tu m-ai invatat sa beau Baileys cu Vodka. Cu tine m-am ascuns prin paduri. Tu mi-ai batut la geam in miez de noapte avand o punga pe cap si o secure de plastic in mana si m-ai speriat de mi-au sarit toti fulgii ca sa imi daruiesti o floare de plastic. Tu ai aruncat cu pietricele in geamul meu, ca-n filme. Tu imi luai cadouri cand te duceai la hypermarche. Tu. Doar tu. Cu tine m-am jucat cu potarnichile in bucatarie. Cu tine am scapat placinta pe jos. Cu tine a dat masina de spalat vase pe dinafara si s-a umplut bucataria de spuma. Cu tine ascultam muzica in camera noastra, noaptea pe podea. Cu tine beam rose in fiecare seara. Cu tine beam cidru in bucatarie. Cu tine ma intreceam cu caruciorul in supermarket. Cu tine ma plimbam cu bicicleta prin Viel Bauge. Cu tine faceam poze in lanul de floarea-soarelui. Cu tine fugeam cu masina la Angers. Cu tine mergeam la picnic si mancam foie-gras si tot cu tine stateam cu orele prin FNAC si ascultam muzici frantuzesti pana ne dureau urechile de la casti. Tu mi-ai aratat importanta cumpararii CD-urilor. Cu tine pedalam dimineata la 7, dupa numai 4 ore de somn si inainte de 12 ore de munca si ne beam cafeaua in oras. Tu m-ai invatat sa mananc fructe uscate atunci cand beau cafea. Si ce bun !

Si acum mor de dorul tau. M-as muta maine cu tine. Ba nu, acum. M-am hotarat sa imi cumpar chiar si DKNY...sa te simt mai aproape de mine...

macinpar cu dor in suflet
Sursa foto: Mihaela Calciu

Asemanari

 

Sursa foto: Mihaela Calciu

In gradina, pe-nserate

Si stiti de ce mai suntem noi norocosi ? Pentru ca pe Mr Danielsson il putem vedea la Green Hours International Jazz Fest-editia III, acum in mai, la Bucaresti.
 E frumos tare in gradina la Green Hours cu jazz pe inserate si melomani. Eu am fost anul trecut. E frumos tare. Unora le place...jazz-ul ! Veniti si voi ?

Sursa foto: Mihaela Calciu

Come Mister BassMan

 "Only two people, so much music !"

Al Jarreau

Cand eram eu in liceu si incepusem sa fac cursuri de chitara, mergeam la o sala care apartinea de Clubul Copiilor al sectorului 2, din Bucuresti. Locatia era initial unde este acum Carturesti, la Piata Romana, vizavi de Patria. Au fost vremuri tare faine. Acolo am cunoscut multi baieti cool care cantau la instrumente si aveau trupe de rockareala si punkareala, si care repetau si ei la aceeasi sala. Mai faceam cover-uri impreuna, mai stateam la o repetitie a trupei Sport Sangeros III, cu Filip Cristinoiu-idolul femeilor, de pe scena underground ska- si frumosul Adrian Stefan, care acum o arde prin telenovelele romanesti si care pe vremea aia canta la chitara. Se-ntamplau chestii. Mai invatam si eu o bataie la tobe, ma mai trezeam cu o ventuza pe gat...de-astea de adolescenti boemi si muzicali.
Pe vremea aia muzicala, pe care am petrecut-o cu prietena mea, Ruxa (care ca o prietena adevarata care se gaseste, m-a sunat ieri din Vama sa imi puna marea la telefon, multumesc pe aceasta cale) m-am familiarizat eu cu sunetul tobelor, al chitarilor, al vocii, al pianului, al trompetei, al percutiei si a altor instrumente muzicale. Singurul issue pe care il aveam si care m-a urmarit mult timp de atunci incoace, era cu chitara-bass. Cu Bass-ul adica. Cand bagau baietii o galagie din aia de punk, eu nu prindeam niciodata sunetul facut de bass. Nu auzeam Bass-ul. Intotdeauna mi se parea ca nu se aude. Auzeam concret si perfect toate instrumentele in afara de bass, caruia nici nu prea ii gaseam rostul. O mai fi fost careva ca mine ? Daca da, dati un semn mai jos.
Mult timp m-a urmarit lipsa sunetului scos de bass-ul ala mult prea mare care le atarna de gat baietilor. Mai era si foarte greu. 

De vreo doi ani asa, am inceput sa aud Bass-ul. Am inceput sa il aud atat de tare, de clar si de perfect incat il gasesc sublim. Am inceput sa iubesc Bass-ul de cand am descoperit trupa pe care o voi introduce in momentele urmatoare. Am inteles intai contrabasul si apoi Bass-ul astfel incat acum gasesc combinatia dintre voce si Bass sau contrabas, ca fiind o armonizare perfecta care le pune in valoare pe amundoua in aceeasi masura si in acelasi timp.

Am descoperit Musica Nuda prin melodia Guarda che luna.
Petra Magoni si Ferruccio Spinetti formeaza o armonie teatrala si muzicala complexa si inedita care pe mine ma fascineaza de vreo doi ani incoace. Oamenii canta cover-uri. Dar ca ei, nimeni. Nimeni, va zic !
E muzica. E teatru. E poezie. E arta. E o minune.
E Musica Nudaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa. O muzica dezbracata de orice reguli si incorsetari. Madama Petra e fabuloasa. Cand ma fac mare...stiti voi...ca ea si eu !

Sa dechidem urechile acum, toti, ca nici eu nu ma mai satur de MUSICA NUDA.

I will survive-ul original

Roxanne-ul original

Come together-ul original

Si povestea celor doua coarde vocale.

Semnat: macinpar cu o coarda vocala dar care o aude si pe cea de-a doua