Si cei mari cad

 

 All of me,

You found your way to all of me.

And, helplessly, I've fallen like a child.

 

Hopelessly, I'm hoping you're the one for me,

You comfort me,

With every certain smile.

Sursa foto: Bogdan Ciubotarescu

Revelion 2012 cu bucurii simple, la Cabana Prejba

Nu prea ma agit cu petrecerea Revelionului intr-un mod extravagant, cu diamante la urechi, manusi lungi de catifea si pahare de cristal pline cu sampanie. Mi se pare inutil sa cheltuiesc o carca de bani pentru trei zile, la sfarsit de an, din care nu inteleg mare lucru pentru ca trec extrem de repede. In fiecare an, caut o combinatie la modul oameni faini-ieftin-munti frumosi-chitareala-carnaval-muzica faina.

Sfarsitul lui 2011 m-a prins fara chef de a ma agita nici macar ca de obicei, astfel incat, cu o saptamana inainte de Revelion, eu habar nu aveam unde ma va prinde 2012 si sincer, nici nu prea imi pasa. Si, pentru ca stiti cum se intampla lucrurile si se aliniaza planetele cateodata, am fost salvata si de data asta. Mi s-a ivit exact un munte de care imi doream, o gasca in care nu il cunosteam decat pe Cata si inca vreo doi-trei oameni, prieteni mai vechi de-ai lui, din vreo treizeci cati urma sa fim, in total. Am zis: hai si ce-o fi o fi...stiam cumva ca n-are cum sa fie rau.

Dupa vreo doua ore de somn, m-am trezit la o ora inumana, am plecat cu cel mai greu rucsac din viata mea si cu chitara atarnata de mine, l-am cules pe Cata de la metrou, de la Unirii 1 si ne-am indreptat, balanganindu-ne care mai de care, spre Autogara Pacii. Am ajuns ultimii evident, ne-am reunit cu restul grupului, ne-am urcat in autocarul vietii si am pornit spre Sibiu city. Din Sibiu, ne-a luat un nene cu un microbuz si ne-a dus pana dupa Sadu. Am bananait pe soseaua aia dintre Sadu si Raul Sadului pentru ca nici noi si nici soferul, nu stiam unde e intrarea in traseu, la Masa Verde. Dupa veselia care a fost la gurile noastre, in microbuzul ala, mi-am dat seama ca iesirea va fi pe gustul meu. Oamenii faini se vad de la o posta, pentru cine are suflet sa ii recunoasca. 

Am dibuit masa care era galbena, nu verde, ne-am ajustat rucsacii, am legat chitara si am luat-o la picior pe un forestier luuuung...spre interminabil. Destinatia finala urma sa fie, Cabana Prejba in Muntii Lotrului.

Traseul dureaza cam cinci ore, nu e greu dar a fost incredibil de lung si asta mai ales din cauza celor mai grei rucsaci in care ne-am bagat de toate pentru patru zile: carnati, salata de boeuf, piftii, paine, haine, agende cu cantece (unii), doua cutii de bere in loc de parazapezii (tot unii), una bucata sticla de vin de casa la 1,5 litri si alte porcarioare ca la munte, gen plicuri si pliculete, cafea, briceag, cani de metal etc.

Era zapada dar nu atat de multa incat sa ne ingreuneze mersul, insa vorba cantecului: "...si echipa noastra cocosata/parc-ar fi o ceata de pitici". In conditiile date, fiecare a inceput sa urce in ritmul propriu sau uniti in grupuri-grupuri. Eu, Cata, Role si Jeni am ramas ultimii si am lalait-o pe drumul ala, fara niciun chef si cu mare greutate.

Vremea era tocmai buna...de depresie...

 Vrem sa te vedem cu ei ! Si cu ei si fara ei !

N-am putut sa nu ma opresc si pentru poze, ce-i drept !

Am avut probleme tehnice, de-aia am mers asa de greu.

Am mers pe forestierul ala pana ne-a venit sa vomitam, iar singura portiune spectaculoasa a fost trecerea printr-un mic jgheab, pe care am vazut ca puteam sa il si ocolim, atunci cand am ajuns sus. Dupa ce s-a lasat noaptea, imi pierdeam forta pe masura ce inaintam iar Cata, imi zicea din zece in zece minute, cum ca am mai urcat cincizeci de metri pentru ca avea el oaresce ceas smecher, pe care sincer imi venea sa i-l bag undeva. A fost unul dintre putinele trasee in timpul caruia era sa cedez. Eram nedormita, nemancata, deschidratata si cu un dulap in spate.
Cand am ajuns in poiana, era intuneric bine, batea un vant nebun iar Cosmin ne zicea ca el isi aminteste ca de acolo mai avem un sfert de ora. M-am mai luminat la fata si am intins un pic pasul. In noapte, au aparut niste licurici care veneau spre noi. Dragii de ei, Dragos, Desdemona si George, detinatorul cabanei Prejba, venisera inaintea noastra sa ne ajute la bagaj. Sa le dea Dumnezeu, sanatate (mai ales lui Dragos, care mi-a luat mie rucsacul) pentru ca in loc de alea cincispe minute am mai facut o ora si ceva pana la cabana. I-am dat rucsacul meu lui Dragos, am dat jos chitara de pe rucsacul lui Cata, care si el era rupt, mi-am pus-o eu in spate, Desdemona mi-a dat windstopper-ul ei si, cu ultimele forte si toate glicemiile scazute, am ajuns si noi la Cabana Prejba vietii, cand lumea era deja binedispusa.

Cata nu mai sta in tara. Pentru ca tare suntem noi pe aceeasi lungime de unda muzicala, mi-am dorit sa vin la revelionul asta si ca sa facem o seara faina de chitareala, cu vocile si duetele noastre reusite. Prima seara a fost geniala: cu dor, cu mine la chitara, cu Cata la chitara, cu amundoi, cu Cine esti tu ? de la Casa cu Prieteni, cu care am cucerit-o pe Role...si pe inca vreo doi-trei petrecareti.

Sa incepem cum se cuvine !

copyright: Lup Alb

Acum, ca ne sta bine rosii in obraji, putem sa va si aratam de ce sunt in stare Mi si Cata, impreuna.

Nea Gheo, cabanierul, ne-a cantat si el despre femeie, cartofi prajiti si ardei umpluti :)).

Cu Darti la muzicuta, iese muzica cea mai draguta.

copyright: Lup Alb

Dupa o noapte la 35 de grade Celsius in camera, o sa zic din cauza celui mai performant godin pe care l-am vazut in viata mea (da, cred ca era mai cald si decat in Curmatura), am apucat a doua zi, sa ne invartim un pic pe afara, sa prindem semnalul telefonic de-un picior, sa ne tragem in poze si sa mergem pe Vf. Prejba Mare, care se afla la 15 minute de cabana.
Informatiile vitale sunt ca semnal pe Vodafone exista la Cruce iar pe Orange, numai pe varf si numai in anumite pozitii. Daca bate vantul tare, e nasol ca il sufla si pe-ala, cu tot cu pozitia lui. Peisajele sunt totusi, de basm. Iata cum a aratat un 31 decembrie 2011, in Muntii Lotrului.

 Cabana Prejba

copyright: Catalin Bucura

Pe 1 Ianuarie, am avut parte de cel mai frumos cer, de un soare fain si de un ger la fel de puternic.

In loc sa sorcoveasca, unii au calarit magarul pe 1 Ianuarie 2012.

Plaja de pe 1 Ianuarie 2012 si povesti despre munti.

Revelionul meu a fost unul cu bucurii simple: slana, ceapa rosie, zama inghetata (piftie).

Noi am fost mai speciali pentru ca suntem niste oameni frumosi si multi (vreo treizeci) asa ca baietii ne-au facut o surpriza si ne-au adus un bradut, in ajun de Revelion. Am facut workshop-uri pentru creat decoratiuni ad-hoc din nimicuri de pe langa casa, din coji de portocale atarnate cu litza scoasa dintr-un cablu gasit prin cabana, cu varf de brad facut dintr-o caciula verde si o lampa, cu un plic de condimente pentru vin fiert, cu ambalaje de ciocolata, cu globulete din staniolul de la prajituri si cu multa veselie. A fost cel mai frumos bradut pe care l-am impodobit in viata mea.

Revelionul meu a fost cu o aglomeratie vesela de oameni faini, de rucsaci si de echipament, cu ness facut pe plita, dimineata, cu palinca. Oameni astia frumosi, desi nu cantau toate piesele cu noi, cand dansau draceste, cand bateau din picior in verva chiar cu riscul de a cadea in beci, prin podeaua cam subreda.

Matrixele la soba. O ardem retro. Mi si Role.

 
A fost asa cum mi-am dorit, imbracati in polar si suprapantaloni, ne-am pus pe deasupra, doar voie buna. Ne-am asezonat cu vin facut posta, cu ceai fierbinte aromat cu coniac si baut din cani de metal, cu cantat mult la chitara pana am facut basici la buricele degetelor,

  

cu lectii de chitara cu Tzaca, pe care l-am invatat Padure Nebuna, cu mancat din pungile cu mancare atarnate intr-o camera rece, doar a lor...in care cateii nastrusnici care mananca din wc, nu au acces.
A mai fost un revelion care m-a rasfatat cu masaje de la trei oameni diferiti...si ce bine a mai fost ! Multumesc Role, Bogda si Tzaca !
A fost cu cantat in paturile de sus din camera, claie peste gramada, cu atata ras incat ne durea burta, cu picioarele-n tavan, cu multa limba olteneasca, cu excursii la vale, spre wc-ul cu o usa care nu se inchidea, in miez de noapte.

A fost un Revelion cu cel mai frumos foc de tabara, cu sampanie in canile noastre, cu pupaturi multe, cu artificii si cu bucurie adevarata.

copyright Lup Alb

 

Asa am tras niste hore si niste dansuri care mai de care, de duduia podeaua, vinul in pahare iar mintea era in al noulea cer de cat se zdruncina si ea. A fost yuhuuuuuuu, ceea ce va doresc si voua. A fost o noaptea din aia in care simti ca traiesti cu toata fiinta ta si ca poti fi si fericit. Aia a fost fericirea mea. Sa aveti parte macar de jumatate din cat am avut noi, acolo !

A mai fost cu Compact in loc de La multi ani. Ia, ascultati !

Sursa foto: Mihaela Calciu

Cigo Man Band, omul-orchestra din Balcani

As putea sa stau pe Youtube, zile intregi, fara sa mananc. Nu stiu daca voi simtiti, dar noi, balcanicii suntem minunati. Daca ma intalnesc cu gagiul asta, prin plimbarile mele la sud de Dunare, o sa dansez pe langa el si, mai mult...o sa si cantam ceva impreuna.
Iata si originalul piesei pe care o interpreteaza el si orchestra atarnata de hainele lui !

yumyum

Sophia si Cosmin la prima ieseala, in Muntii Siriului

Cum e iarna si stam la gura caloriferului, a venit si vremea povestilor. Daca pana acum cateva saptamani, ziceam ca asta e clar iarna biciclistilor, acum chiar ca s-a terminat cu gandurile astea active.
Dupa cum deja stiti, unii dintre voi, eu am o prietena buna, pe Sophia. Ea e o doamna, nu-ncape vorba. M-a plimbat la Skirt Bike, isi pune si ea maci in par ca si stapana ei, are claxon cu buburuza si o culoare de fete. N-am avut de ales. Ceea ce voi nu stiti e ca, asta-vara, Sophia mea s-a imprietenit cu un baiat. Acesta facea parte din familia de soi, Kona. Pe baiatul-bitzicli il chema, Cosmin. Pe mama lui o cheama Cosmina. Da, stiu, nu e mare diversitate in familia Kona dar, nu ne intereseaza aceste aspecte ci esenta.

Intai eu am iesit cu Cosmin si vai, pe ce coclauri m-a dus ! Ce locuri mi-a aratat !
Prima data a fost violent cu mine. De doua ori. Cum eu nu eram obisnuita cu asa badarani, m-am suparat tare pe el si nu m-am lasat usor convinsa sa ies si a doua oara. Nu va povestesc prea multe despre prima noastra ieseala pentru ca, nu mi-a facut o impresie prea buna. Poate n-am fost nici eu pregatita, trebuie sa recunosc. Stiti unde m-a dus ? La mama-naibii, in Muntii Siriului.

Mi-a marturisit ca voia sa luam pranzul la Lacul Vulturilor. Ce pranz, ostenii mei ? ...ca s-a pus de-o torentiala de tot pranzul nostru a fost o bere Leffe, la umbra unor copaci, punand pariuri daca fulgera inspre noi sau nu.

In rest, lui Cosmin ii cam placea sa se murdareasca asa, sa sara prin toate baltoacele, sa ne trantim fix in poteca, sa sara din piatra-n piatra, sa la azvarle in sus si sa nu ma prinda. Am avut parte numai de activitati ce au implicat apa, multa apa, noroi, pietre cate n-am vazut in viata mea si stropi de mocirla pana si pe fata.

 Hai, sa vedeti cum ne statea impreuna !

 

M-a luat cu de-alea: ca el nu mai poate, ca sa il imping si pe el de fund in sus, ca stie ca eu sunt o draguta si ca sa il ajut, ca mai incolo se descurca. Am scrasnit eu din dinti, m-au trecut toate sudorile dar nah, daca m-am pornit, am tras-o acum, ce sa fac ?! N-am vazut in viata mea atatea pietre pe forestier, ca-n Siriul ala. Si culmea, toate se pusesera in drumul meu si al lui Cosmin. Sa vedeti la coborare...ne-am dat cu suvoiul pe carare. Asa avant ne luasem la un moment dat, incat in euforia aia, eu n-am mai nimerit santul nostru si Cosmin mi-a dat un branci incat era sa aterizez direct in rau. Era sa...m-am intins doar in poteca. Cosmin radea, normal ! L-am tinut minte, oricum. A fost de pomina intalnirea noastra. N-o s-o uit prea curand si de altfel, nici nu vreau. Mi-a placut tare asa ca mi-am propus sa il mai vad.

N-a trecut mult si mi-a propus sa ne plimbam pe soare, de data asta. Am acceptat dar cu o conditie: sa ma duca undeva, unde-o stii el, dar sa nu fie pietre ca-n Siriu, sa nu fie atat de mult de impins la fundul lui si sa si biciclim, nu numai sa urcam unul pe langa altul, cu limbile pe afara. A zis ca promite. A existat deci, si o a doua intalnire. Cosmin m-a bucurat. Va povestesc daca vreti !

macinpar future Bubu MTB to be


Sursa foto: Loria Costea