Vin colindatorii

Daca iti pierzi increderea ca poti sa faci ceva cu viata ta, cu cei din jur, nu mai ai nimic.
Daca pierzi bucuria de a darui un zambet, ai pierdut totul.
Daca ai uitat cum e sa iti rada inima si ce inseamna lumina, totul e degeaba.
Daca de Craciun nu mai conteaza decat sarmalele si curatenia din casa, inseamna ca inima ti-e murdara.
Daca o colinda ascultata pe scara blocului in seara de Ajun, nu iti mai produce furnici sub piele, atunci Craciunul nu mai are rost si poti sa te duci sa te culci.


-pe de alta parte-

"Vreau alta Mos !
Nu mi-a placut de Mosul de la gradi ca, ... nu avea ochelari si era tanar. Vreau altu' Mos, sambata. Unul cu ochelari.
Mosule, daca nu mai ai sanie, te duce tata inapoi, cu masina !
Mamaaaaaaaaa...cacalator !!! (a primit de la Mos, un laptop de jucarie). "

 Alex, 3 ani si 8 luni

Pentru un zambet de-al lor, muti muntii !

Sa aveti un Craciun magic !

Sophie Solomon, arsa de soare

 copyright Mihaela Calciu

ca o imbratisare...e cantecul asta. e ca un pansament pe care il pui pe ranile facute de ceva prea puternic. e ca si cum, atunci cand ti s-a luat un strat de piele pentru ca te-a ars soarele, pui peste rana, un prosop udat in mare...cantecul asta e ca o esarfa care iti mangaie trupul si care flutura si atarna pe tine, fara sa iti faca rau. cantecul asta e ca firul de nisip, placut la atingere. e ca parul care iti atinge chipul si ca mancarimea placuta, care-i urmeaza. e ca bucuria de a-ti gasi palaria uitata intr-o terasa, la mare, aproape de granita cu Turcia. cantecul asta e ca o imbratisare.

Vot pe criterii usoare

In Sezonul 10 la American Idol, femeia asta minunata, Haley Reinhard, a iesit pe locul 3. E dovada faptului ca nu numai romanii voteaza tot timpul in functie de: nu imi place fata aluia, nu il votez ca se epileaza pe piept, ii statea aiurea imbracat sau canta frumos dar pare arogant. Va invit sa ii vedeti si pe cei care au iesit pe locul 2, respectiv 1. America l-a votat pe Scotty de 16 ani care canta mainly country. Intr-o Romanie care il voteaza pe Basescu si il vrea pe Canaf pe motiv de "halucinanta creatura", ma intreb ce se alege de toata munca celorlalti concurenti.

Nu mai sunt curioasa pe cine voteaza Romania in seara asta. Sunt deja dezamagita daca juriul de la Vocea Romaniei a renuntat la Alexandra Craescu si la Oana Radu.

Eu ma duc sa mai trag un fum...

Mos Craciun, de rasul lumii...virtuale

 copyright Mihaela Calciu

Anul asta nu vreau ceva nou de Craciun. Nici ceva albastru. Vreau ceva, sa nu-i spunem vechi, dar ceva ce aveam din plin. Era doar al meu si imi statea tare bine cu el. Il luam cu mine peste tot: la bucatarie dar dupa ce beam cafeaua, in scara blocului, in scaunul meu verde cand intra soarele in camera, in tramvai, la birou. Il purtam mai ales in timpul liber. Tare drag mi-era de el. Nu am eu 90-60-90, nu am nici 1,80 m inaltime, nu ma-mbrac nici de la Gaultier dar cand il aveam cu mine, eram cea mai frumoasa.
Nu prea exista cale de mijloc. Se mai aseza el cateodata, din ce in ce mai des in ultima vreme, strengareste asa, in colt. Asta se intampla cand in jurul meu roiau oameni care ziceau dubiosenii sau dracovenii, cu care nu eram de acord. Atunci incercam terapia prin diplomatie. Niciodata n-am fost buna la asta. Acum am devenit maestra dar sa dea dracii daca ma mandresc cu asta. Nu-i de mine !
Totusi, stiti ce fericit era cand eram si eu bucuroasa ? Stiti cum se posta el sus, tot mai sus ? De nimeni nu ii pasa. Si stiti ce mai facea ? Ii provoca si pe cei din jurul meu sa se bucure de el. Atunci cand era el-cel adevarat-, era din suflet. Era cu toata pofta. Nu era pe bani. Nu era nici macar pe vin rose. Era acolo pentru ca stapana lui se simtea bine cu situatia, cu contextul, cu maniera in care se intamplau lucrurile. Nicio absenta nu lua, atunci cand vedea in masina de pe banda cealalta, un copil de patru anisori cu nasucul lipit de geam. Nu e caine dar era cel mai bun prieten al meu.

Parca nu mai voia sa plece vara cand ma balaceam in rauri repezi, cand o scoteam pe Sophia la plimbare, cand stateam pe-o terasa la mare sau cand primeam maci. Era primul care venea cu mine cand zburam pe schiuri si cand beam vin fiert iarna, chiar daca erau -25 de grade iar obrajii inghetati. Nu va zic, pana si toamna pe ceturile cele mai dese imi era alaturi. Ce sa zic alaturi ? Era pe mine, direct. Primavara, era nelipsit cand imi legam snur alb-rosu la mana si cand miroseam frezii la piata. Era de nadejde. M-a scos din multe incurcaturi. Si imi era mult mai usor cu el. Mi-era incredibil de usor sa imi fac prieteni noi, sa inveselesc si sa ma inveselesc, sa cant cu maci in par, sa intind o mana sa mergem impreuna, sa ofer o bucata de izopren si caldura sufletului meu.

Nici nu stie cat imi lipseste. Chestia e ca a plecat intr-o zi si de atunci nu l-am mai vazut. Mi-a zis ca se duce sa o intrebe nu stiu ce pe tanti de la intretinere. L-am asteptat cateva saptamani bune. Am vrut sa il declar furat la politie dar mi-au zis domnii politisti ca in astfel de cazuri trebuie sa asteptam doua luni. Asa e procedura. Sunt disperata. Nu stiu la cine sa mai apelez asa ca m-am gandit la voi, cei cinci cititori ai mei. Puneti si voi pe feisbuc, dati mailuri, intrebati din gura in gura, scrieti-i Mosului, cautati-l pe la vecini, poate impreuna reusim sa il facem sa se intoarca la mine. Eu singura nu pot. E ca un catar de incapatanat.

Mosule, te rog aici si, daca nu vrei sa te faci de ras in tot online-ul asta mare, sa faci bine sa imi aduci inapoi ZAMBETUL !!!

semnat: macinpar fara

Necinstiti-ma, zise macul

" M-as da la tine dar eu sunt mai neserios asa !" 

Aud asta din ce in ce mai des. Pe principiul " Doamna si bagabontul", vorba lui Puya, mintea mea linsa (ca creata nu cred ca e) nu pricepe in fel si chip ce inseamna treaba asta.

E un fel de: daca ne-am intalni peste vreo zece ani cand n-o sa imi mai imprastii samanta prin campuri aride, o sa ma bucur si de campul tau cu maci dar acum, no can't do fiindca eu cand vreau sa fluier, fluier ?
Bai, dragilor: eu sunt intelegatoare...dar poate ca tocmai aici e problema. Nu am la purtator jene de genul: daca eu nu merg la munte, nu te duci nici tu; daca te duci cu baietii in oras, sa nu te mai intorci sau nu te duci la meci fiindca eu vreau sa mergem la cumparaturi. Probabil ca ar trebui sa fiu asa dar nu-mi iese. Inca acord prea mult credit oamenilor desi mi se demonstreaza din ce in ce mai des in ultima vreme, ca n-ar trebui sa mai aplic chestia cu nevinovat pana la proba contrarie sau " hai, mah ca sunteti doar rautaciosi!". La o prima privire aruncata asupra macului din parul meu, mi s-a mai spus ca sunt aroganta (acum niste ani). Cu alta ocazie mi s-a mai spus ca sunt unsa cu toate alifiile si cu toate glumele de cataratori, posibile.

Nu stiu cu cate alifii e unsa Mi dar s-ar mai lasa unsa cu cateva. Mai are inimi de frant si obraji rosii de bruneti, de pupat cu foc.

Publicitate ! Urmeaza Vocea Romaniei, in direct din camera verde...cu portocaliu.


Sursa foto: Mihaela Calciu

Joss Stone so good that James Brown...

...a stat in genunchi in fata ei :D

Casey Abrams - un Mister Bassman cu voce la American Idol

Gratie dlui Bujor Stoicovici de la TiPtil, youtube-ul mi l-a aratat pe...pe...pe...leidiz end gentalmen:
Casey Abrams !
Pliz uelcam end put ior hends chugheder !!!

 Sparge tiparele American Idol, rupe scena-n paispe si contrabasul in noua la numai douaj' de ani. Ie hiunic, daca ma intrebati pe mine ! Mai multe despre el, aici.

Iar acum in incheiere, va doresc noroc si bafta si va spun ca v-am pastrat opiumul din mac: un duet cu Haley Reinhart si Casey Abrams. Cechitaut !

Cum se nasc unii, ce mananca unii, cam cat canta ei in timpul lor liber ? Cum, haaa ?
Astept retete, mai jos.

Malacabeza soy

photo by Mihaela Calciu

Trupa Malacabeza in Plaza Mayor din Madrid

photo by Mihaela Calciu

oriunde as fi in lumea asta mare, am grija sa fiu mereu aproape de muzica.

Ada Ciganlija sau cel mai frumos apus la aniversare, în Belgrad

Si vecinii au locuri frumoase. De bulgari deja stim: au munti minunati, au o Mare Neagră mai albastră decât a noastră, au mâncare bună rău şi mai sunt si vecini cu grecii care sunt bărbaţi frumoşi ce vorbesc o limbă de poveste şi au insule desprinse parcă din Rai unde poţi mânca portocale direct din pom. Lângă vecinii bulgari sunt vecinii sârbi. Nu prea am auzit eu cunoştinţe care să meargă în vacanţă în Serbia, aşa ca anul trecut în noiembrie, m-am hotărât să verific eu dacă în Belgrad e frumos sau nu. Atunci când vrem să calatorim nu o singură dată pe an ci vrem să vedem cât mai multe locuri frumoase, trebuie să ne orientăm. Nu ne-am dezis nici de data asta şi am profitat de oferta CFR Belgrad Special, astfel încât cu 46 de euro am călătorit dus-întors, la clasa a doua. Noi am ales să luăm cuşetă doar la întoarcerea spre România, pentru ca ne ajungea cam scump dus-întors. Din Bucureşti spre Belgrad am avut noroc iar compartimentul de 8 locuri a fost liber aşa că ne-am putut odihni fiecare pe cate o banchetă.

Poate că Belgradul nu impresionează prin arhitectură, sigur nu e o metropolă şi nici un oraş foarte modern însă pe mine m-a cucerit cu cladirile care poartă încă urmele bombardamentului NATO din 1999 şi care acum sunt obiectiv turistic, cu impunatoarea cetate Kalemegdan care te întâmpină de îndată ce intri cu trenul în Belgrad şi care îţi oferă o vedere de ansamblu asupra întregului oraş cu partea lui veche-Stari Beograd-, cu cea nouă-Novi Beograd-care se continuă cu încântătorul district Zemun de-a lungul râului Sava, cu Dunărea şi cu cele două insule Ada Ciganlija şi Insula Marelui Război. În plus, sârbii sunt frumoşi, bine făcuţi şi au suflet mare. În cateva zile am rezolvat cazarea, transportul, itinerariul şi am facut rost şi de un prieten sârb de împrumut care s-a dovedit a fi genul de om pe care îl întâlneşti o data şi cu care rămâi prieten toată viaţa. Dacă mergeti vi-l împrumut şi voua !

Ziua mea nici ca putea fi mai frumoasă: am plecat din ţară aşa cum îmi doream, am cunoscut un sârb minunat cu care am ciocnit Jelen, una dintre berile sârbeşti, stând cu picioarele atârnate înspre Dunăre, am mâncat burek şi Ćevapi, un fel de mâncare tradiţional-kebap cu carne tocată şi diverse garnituri-, mi-am cumpărat vreo trei perechi de cercei, am văzut Belgradul de sus, din cetatea Kalemegdan şi ne-am hotărât să mergem pe insula Ada Ciganlija. Damnjan ne-a îndrumat către staţia de autobuz însă am descoperit că autobuzele care ne trebuiau nouă nu opreau şi acolo aşa că am inceput să întrebăm. A fost destul de greu pentru că sârbii întâlniţi de noi nu prea vorbeau engleză. Întrebaţi-i întotdeauna pe tineri !

Pe o caldură mare şi într-o aglomeraţie infernala am ajuns pe insula Ada Ciganlija. Efortul avea să merite. Mai aveam o singură dorinţă de ziua mea: să biciclesc.

Insula e de vis. E un paradis al sporturilor: sunt piste de biciclete care inconjoară insula, poţi să faci bungee-jumping, să te plimbi cu caiacul, să joci baschet sau tenis pe terenuri special amenajate, poţi inchiria biciclete, poţi face plajă, poţi merge cu rolele sau cu barca, poţi face picnic, te poţi răcori cu o bere rece la una dintre multele terase-restaurant aşezate de-a lungul răului şi mai ales, te poţi bucura de un aer curat cum numai la munte mai gaseşti. Am sărit într-un picior de bucurie cand am ajuns pe insulă şi apoi încă de câteva ori pe măsură ce o descopeream. Centrul de la care am închiriat bicicletele era deschis 24h/24 iar preţurile erau mici, astfel încât poţi pedala 1 h cu 1,5 EUR sau o zi întreagă cu numai 4 EUR de persoană.

Am dat câteva ture de insulă cu bicicletele, bucurându-ne că putem pedala pe piste, în voie, pentru că cei care se plimbau pe jos, nu ne împiedicau în niciun fel. M-am bucurat de cel mai frumos apus de soare pe care l-am prins vreodata de ziua mea şi am mâncat biscuiţi pe malul râului, pe înserat.

Cu un gol în stomac şi puţină invidie în suflet pentru faptul că sârbii au posibilitatea de a face sport într-un cadru atât de frumos mi-am propus ca data viitoare să petrec cel puţin o zi întreagă pe insulă. Pluteam !

As fi dormit acolo pe mal, dacă nu s-ar fi lăsat frigul. Era totuşi noiembrie dar pentru că mi-a plăcut atât de tare faptul că sârbii pun mare preţ pe sport, mi-am propus sa revin. Cel mai probabil o voi face vara pentru a profita şi de petrecerile vestite care au loc în fiecare seară, la marea lor din Belgrad.

Sursă foto: Mihaela Calciu

Frunzariti ? Frunzarim, Maria Ta, Toamna !

fara cuvinte...doar cu frunze...

Numarul meu preferat e 10 sau despre tururile de oras gratuite

Cand calatoresc in strainatate, nu-mi place sa depind de un program fix, facut de altii. Placerea mea cea mai mare consta in a ma documenta eu insami inainte de plecare, in legatura cu tot ce va presupune viitoarea calatorie. Se intampla asa, fie ca e vorba de un week-end prelungit, fie ca e vorba de zece zile pline cu de toate. Alternativa mea o reprezinta vacantele active si fara program prestabilit.

Pentru iesirea de la schi de anul acesta din Austria, am ales cea mai convenabila varianta la transport pentru noi, si anume: avion Bucuresti-Munchen si tren Munchen-Innsbruck. La dus am dormit o noapte in Munchen. Nu am avut deci, prea multe ore la dispozitie pentru a vizita orasul. Am ajuns acolo seara si ne-am cazat la hostel, in jur de miezul noptii. A doua zi era duminica, iar trenul spre Innsbruck urma sa plece din Munchen pe la ora 18h30. Aveam la dispozitie jumatate de zi pentru a vizita orasul. Evident ca preferam sa o facem pe cont propriu insa, am luat o decizie care s-a dovedit a fi una foarte inspirata. Printre pliantele pe care le-am gasit la receptia hostelului, unul mi-a sarit in ochi: „Sandemans New Munich – Free Tour”. Ne-am hotarat sa participam si noi pentru ca, era gratuit si pentru ca ne-am gandit ca ar fi o experienta cel putin interesanta. Turul gratuit al orasului Munchen are loc de doua ori pe zi, indiferent de vreme, la ora 10h45 si la ora 13h00 si dureaza 3 ore. Intalnirea are loc la Marienplatz, in fata columnei Sf Maria. 

        Ne-am trezit, am luat micul-dejun la hostel si am plecat pe jos, spre Marienplatz. Am ajuns in fata Primariei, unde am recunoscut imediat oamenii adunati in acelasi scop ca si noi. Pentru turul gratuit erau trei ghizi: o americanca, un scotian si o spanioloaica. Turul era disponibil in limbile engleza si spaniola. Mai erau prezenti acolo alti doi ghizi pentru turul Dachau Memorial care are loc de marti pana duminica, incepe tot la 10h45 si costa 21 EUR pentru adulti si 18 EUR pentru studenti si pentru Third Reich Tour care are loc in fiecare zi de luni, joi si sambata la 10h45 si costa 12 EUR pentru adulti si 10 EUR pentru studenti. Ghidul pentru Dachau Memorial Tour a facut o scurta prezentare iar cei care venisera special pentru acest tur, s-au retras alaturi de el. Din cele 70 de persoane care au ramas, o parte au mers cu ghidul care urma sa tina turul in limba spaniola iar restul au ramas pe loc, urmand sa fie impartiti intre cei doi ghizi vorbitori de limba engleza. In fata Primariei, cei doi ghizi ne-au vorbit pe rand despre Glockenspiel, despre St Mary's Column si despre Marienplatz. 

Atunci ne-am dat seama ca nu prea ne-ar fi placut sa continuam turul avand-o ca ghid pe americanca pentru ca prea parea sa faca parte din marina americana si aveam senzatia ca in orice moment urma sa ne puna sa facem flotari, desi poate n-ar fi fost atat de rau, pe gerul care era in duminica aceea. Dupa episodul Glockenspiel, am mers in curtea interioara a Primariei unde fiecare a tras la sorti un numar, ghizii si-au ales oamenii si apoi am facut o poza de grup. Ghidul nostru era Keith, un scotian amuzant, contrar primelor impresii, insa nu mai amuzant decat spanioloaica. Grupul ei parea ca se distreaza cel mai tare. Spanioloaica ii invata diverse strigaturi, pe care participantii la turul ei le faceau atunci cand noi, cei din grupul lui Keith treceam pe langa ei, prin oras. Se simtea un fel de tachinare regizata dar amuzanta intre cei doi ghizi, spre distractia noastra. Am indurat un ger incredibil insa povestirile lui Keith mai atenuau din suferintele noastre fizice. 

In cadrul turului gratuit am vazut Glockenspiel, Hofbräuhaus (faimoasa berarie), Viktualienmarkt (o piata in aer liber cu multe kiosk-uri unde atunci cand era deschis, se vindeau carnati de toate felurile), Teatrul National si am aflat detalii despre originile Oktoberfest-ului si despre Memorialul Rezistentei Germane s.a. Am aflat lucruri interesante si despre activitatea lui Hitler in Munchen si ca cea mai proasta bere din lume este considerata a fi berea australiana, Foster, cu care nemtii spala vasele (cica). Multe ironii ale lui Keith erau indreptate catre australieni. Erau doi si la noi in grup, oameni deschisi si veseli care nu se suparau si de la care am aflat ca australienii fac berea Foster numai pentru export, nu o beau. Keith ne-a mai povestit si ca in fiecare an in timpul OktoberFest-ului, se pierd cel putin cinci-sase copii, din cauza faptului ca parintii lor se imbata atat de rau, incat uita de ei. Australienii se pare ca se imbata si ei foarte tare si isi pierd pasapoartele.

        Este adevarat ca am fi putut vizita si singuri Munchen-ul in cele cateva ore pe care le-am avut la dispozitie, am fi reusit sa vedem probabil aceleasi obiective turistice insa, in mod cert nu am fi avut de unde sa aflam toate povestile spuse de Keith. Nu am fi aflat din niciun ghid turistic de ce a fost construit suportul de ciment din fata berariei Hofbräuhaus, si anume pentru a-i ajuta pe nemtii care erau atat de parfumati de la bere sa se urce pe cal si sa plece acasa. 

Ghidul ne-a dus si la una dintre faimoasele berarii Augustiner din centrul Munchen-ului, unde am incercat gustosii covrigi bavarezi si berea alba nefiltrata, la halba, si unde chelneritele erau imbracate in costum traditional bavarez, aveau parul prins in doua codite si decolteuri adanci. Berea bauta acolo cu toti participantii la turul condus de Keith, a fost un prilej foarte bun de a cunoaste oameni noi si de a afla mai multe despre turul Dachau, de la americanii langa care stateam la masa.

        Turul orasului Munchen este gratuit, insa nu chiar. Functioneaza pe baza de bacsis. Ni s-a sugerat acest lucru inca de la inceput. Am considerat totusi, ca munca lui Keith, umorul lui si bunavointa de care a dat dovada, alaturi de toate informatiile nepretuite pe care ni le-a oferit, fac toti banii pe care i-am dat. Ne-a spus la sfarsit ca suma lui preferata e 10 insa, fiecare poate oferi cat il lasa inima, fara a se simti obligat in vreun fel. Turul a fost minunat si nu am regretat nimic. Ma bucur chiar, ca am aflat o noua metoda de a vizita un oras in cateva ore si o alternativa ieftina si practica.

Trebuie sa stiti si ca Sandemans New Europe Tours ofera tururi gratuite in 13 orase din Europa, asa ca atunci cand ajungeti in Berlin, Hamburg, Praga, Tel Aviv, Dublin, Londra, Amsterdam, Bruxelles, Madrid, Ierusalim, Edinburgh sau Paris, luati in considerare si varianta unui tur gratuit al orasului. 

O sa va intrebati probabil, de ce nu se fac si la noi tururi gratuite de oras ? 

Ei bine, se fac !...si nu numai in Bucuresti, ci si in Brasov !

Niste oameni deosebiti au avut initiativa de a incepe proiectul Guided Bucharest - Free City Tours. Sunt tineri, sunt plimbati prin lumea larga, vor sa ii invete si pe altii ce stiu ei mai bine despre orasul lor, sunt amuzanti si isi fac treaba intr-un mod profesionist. Mai multe informatii despre tur, puteti gasi la: http://www.guided-bucharest.com/

Au infiintat si Guided Brasov - Free City Tour, cu pagina aferenta: http://www.guided-brasov.com/

E singura alternativa pentru cunoasterea Bucurestiului printr-o metoda inedita dar binecunoscuta deja, in toate tarile din Vestul Europei. Prinde foarte bine si aici pentru ca turistii straini care aleg sa viziteze Bucurestiul, ajung sa isi schimbe ideile preconcepute despre Romania si despre romani, dupa ce se plimba cu ghizii de la Guided Bucharest - Free City Tours.

De ce garantez pentru ei ? Pentru ca am calatorit impreuna, am urcat munti impreuna iar in cadrul tururilor gratuite la care am participat si eu (fie ca turist, fie ca translator), am avut bucuria sa vad cat de bine sunt informati, cat sunt de amuzanti si cat de atractiv prezinta obiectivele turistice din centrul orasului. Sunt sigura ca chiar daca v-ati nascut in Bucuresti, sunt lucruri pe care nu le stiti despre Centrul Vechi. E mult mai multa istorie acolo decat se poate vedea cu ochiul liber, atunci cand iesim la o bere intr-unul din barurile nou-aparute. Hai sa ne plimbam ghidat ! It's free !

 Sursa foto: Mihaela Calciu

Casa cu Prieteni cauta basist

 foto by Ionut Vinatoru

Pentru ca vrem ca sound-ul sa fie mai complex si mai complet si pentru ca o chitara electrica, o chitara electro-acustica, un bongos si percutiile zornaitoare nu ne mai sunt de ajuns, trupa de folk-nouveau, Casa cu Prieteni, isi cauta basist.
Ca sa se incadreze perfect in Casa, trebuie sa tina cont de urmatoarele:

1. sa ii placa muzica trupei Casa cu Prieteni;
2. sa poata improviza;
3. sa aiba basul lui;
4. sa aiba un pic de timp liber pentru repetitii, atunci cand este nevoie;
5. sa fie vesel, energic si sa se potriveasca stilului nostru;
6. sa ii placa folk-ul si jazz-ul;
7. sa mai fi cantat pe o scena.


Asadar, daca iti doresti sa faci parte dintr-un proiect muzical vesel, energic si interesant, asteptam cu mare drag sa ne contactezi, trimitand un mail cu un demo (poate sa fie filmat chiar si cu telefonul dar sa fie cat de cat inteligibil) si cateva informatii despre tine la:
mihaelacalciu@gmail.com.

Despre noi, poti afla mai multe de pe paginile oficiale, Casa cu Prieteni:

http://www.facebook.com/pages/Casa-cu-prieteni/160499680648732
http://www.youtube.com/user/casacuprieteni


Daca ai amici, prieteni sau cunostinte care canta la bas si crezi ca ar fi interesate, da-le de veste ca trupa Casa cu Prieteni isi cauta basist.

Sharing is caring !


Mihaela Calciu,
Vocal si PR Casa cu Prieteni

Esti (te-am atins) - leapsa la duet II

Nu pot sa ma abtin, asa ca voi completa leapsa asta, pe masura ce imi aduc aminte. Am vazut ca nici Irina, nici Akritura nu se pot abtine asa ca nu ma simt vinovata. Buna alegere, Cata !

Pentru ca v-a placut, pentru ca si mie imi place tare Selah Sue. Am azi doua duete deosebit de...pe stilul meu contemporan.

Primul e cu Patrice.

Al doilea e cu Ronny Mosuse.

Exista si un al treilea, care imi face inima sa zburde si sa planga in acelasi timp. Rosario Flores si Diego el Cigala.

Unii mai si canta !

Madridul dezmatat se sprijina de perete

 photo by Mihaela Calciu

Madridul e numai bun pentru un sfarsit de saptamana. Arhitectural vorbind, e frumos tare. Are cladiri curate cu balconase micute din fier forjat si fatade din caramida, asa cum imi place mie. Nu prea poti sa fii un turist cu talie de alergator international, prin el. Nu prea poti nici sa mergi cu bicla pe strazile lui,  toate numai o rampa. Cei maxim douazeci de biciclisti pe care i-am vazut in patru zile intregi, erau dintre cei specializati, cu pantaloni cu fund, casca peste casca si colanti pe picioare, pe piept si pe brate si bagau...ca e de urcat mama, mama, la dealurile alea...!

Daca ai vazut Puerta del Sol, Plaza Mayor, Gran Via si Parcul El Retiro si te-ai flendurat pe stradutele à la barri vecchio, se cheama ca ti-ai terminat treburile turistice si te poti ocupa cu indestularea gatlejului cultural si nu numai.

Daca vrei o fetita, gasesti pe alese si pe agatate pe Calle de la Montera, pietonala care te duce spre Puerta del Sol. Daca vrei un travestit, gasesti sigur pe Gran Via sau putin in spatele bulevardului, pe Calle del Desengano, strada pe care era si hostelul nostru. Cum le recunosti pe ele ? Mi-era un pic greu la inceput pentru ca sunt curate, frezate si pentru ca mai aveau si alte gagici, cizme peste genunchi, mai ales in drum spre Puerta del Sol, toamna, pe ploaie. Ele insa, stau pe langa un perete si se leagana. Cateodata le mai suna si telefonul iar dupa ringtone-ul manelistic e imposibil sa nu iti dai seama ca esti in preajma lor. Cum ii recunosti pe ei, pe travestiti ? Cei mai multi poarta parpalac. Sunt si unii care te-ar putea prosti. Cu ei incepe noaptea. Ei sunt primii pe care ii vezi in drum spre centrul centrului madrilen.

Au atat de multe baruri cu tapas, atat de multe wine-bar-uri unde nu trebuie sa cumperi o sticla de vin ci poti comanda una copa, si apoi inca una, si inca una si iti aduc si masline, tartine cu ansoa sau branza si crochete de rontaiala, ca sa fie aperitivul complet. Doamne, cat am mai mancat in Madrid ! Cred ca mai mult am mancat, decat sa bem. Si ce incantare a mai fost ! Sufletul petrecerii vin-si-tapas e in cartierul La Latina, aproape de Plaza Mayor. Am ramas cu amintiri frumoase din aceste carciumi fancy, insa nu si cu fum de tigara imbibat in haine. 

photo by Mihaela Calciu

 Ca tot veni vorba, numarul 1 pe wish-list-ul pentru ziua mea de anul viitor este un Centru Vechi in care sa nu se fumeze in pub-uri, asa cum e si in Spania si care sa treaca la nivelul urmator si anume acela de a sta in picioare in bar, atunci cand dezbati istoria popoarelor lumii, sorbi dintr-un pahar cu vin rosu si infuleci un chips. Asa cum e in Madrid ! Hai ca se poate! Latinii au forta in picioare si pot bea si altfel decat stand la masa si uitandu-se la cine mai intra in bar si ce geanta mai are, nu ? E de vis sa nu iti miroasa hainele a fum, cand pleci din crasma. In timpul saptamanii, barurile se cam inchid la 2 a.m. In week-end in schimb, chiar se petrece pana la 8 dimineata. Pentru ca nu se fumeaza inauntru, oamenii stau pe strada, in fata barului, cu paharul in mana, asa ca e un zumzet interesant peste tot. In serile de vineri si sambata e un du-te-vino in tot centrul, cum n-am vazut nici la orele de varf in Madrid in timpul zilei, si asta pe parcursul intregii nopti. O asa aglomeratie pe Gran Via, n-am mai vazut decat in Bairro Alto din Lisabona. Iarba e si ea tolerata si miroase cam peste tot, pentru ca majoritatea tinerimii fumeaza. Majoritatea fumeaza dar nimeni nu vinde. Am insa si de data asta un pont pentru voi. Cautati-i pe negrii cu basca de rastamani care stau sprijiniti de ziduri si au o privire tulburata.

Unii ar spune ca va povestesc despre lucruri tabu. Eu as spune ca va vorbesc despre lucruri tolerate (de lege si de oameni), intr-o metropola europeana. Asadar cei tolerati in Madrid, sunt cei care se sprijina de cate un zid, balanganindu-se natural.

Cand am plecat din Madrid, m-a durut sufletul ca nu mai pot vorbi limba asta frumoasa, ca nu mai pot vedea spaniolii astia frumosi, bruneti si cu barba, ca nu mai pot manca bocadillos de calamares si chocolate con churros la micul-dejun.

Dar, ma intorc in Spania ! Andalucia, voy por ti, guapa !

Primele zece secunde in pat

 photo by Mihaela Calciu

Nu, nu e vorba despre «  ne-amestecam trupurile-n noapte ».

Nu e nici advertisement la Diclofenac gel, desi ar putea avea legatura.

Orarul vietii mele e unul incarcat, cam de cand ma stiu. Pana si in scoala generala, aveam ore suplimentare de matematica pentru ca diriga era de mate, cerc de limba franceza si pregatiri pentru serbari. Din cauza ambitiilor de mai bine si mai mult, A autodepasirilor pe autostrada personala si a sursei de inepuizabile de energie,mostenita ereditar, as completa eu, nu prea sunt obisnuita sa stau in varful patului ca o leguma si sa astept sa castig la loto desi n-am jucat sau sa ma caute angajatorul ideal care sa imi ofere o carca de bani si eu sa il trag in piept si sa stau degeaba in Bali, sa hranesc pestii si sa mananc banane, asezata in hamac. Am muncit pentru absolut tot pana acum, La horoscop zice ca si de acum incolo va fi la fel. Nu m-am nascut cu lingurita de argint in gura, asa ca argintul il port acum doar in urechi, il cumpar in ziua de salariu si il mai dau tribut marii involburate, vara, cand il mai cere ea. Am inceput sa merg pe munte cu banii din alocatie, apoi cu banii din meditatiile pe care le dadeam eu la franceza iar apoi cu banii din salariu (asta fiind in primul an de facultate). Alerg de ceva timp si nu e usor ! Asa ca mi se cam ridica parul in cap cand vine cineva si ma judeca pentru ca ma plimb prin lume sau pentru ca pot sa fac aia si ailalta. Nu-mi da nimeni chestii, oameni buni ! Muncesc pentru ele si de-aia consider ca mi se cuvin.

Mi-am infipt bine picioarele in pamant deci, si nu prea mai zbor decat in somn sau cand merg cu avionul. Corpul e in priza, mintea e in criza asa ca probabil ca la un anumit interval de timp, ambele simt nevoia sa se opreasca. Am ajuns sa imi doresc sa dorm la pranz. Mi se intampla foarte rar pentru ca nu mai am nici macar examene dupa care sa vin acasa, nedormita pentru ca am invatat noaptea de dinainte.

Seara ma bag in el. Atunci incep sa imi simt corpul. Muschii se bucura ca atunci cand pielea se bucura ca are o haina groasa care sa o acopere, pe vreme cainoasa. Imi intind intai picioarele, de parca as vrea sa le mai lungesc. Inchid ochii. Imi intind apoi bratele pe sub patura ca si cum as cuprinde trei oameni dragi la un loc. La secunda 8, imi intind tot corpul de parca as vrea sa mai trag de el. La secunda 10, cineva ii sopteste creierului meu: ... ce bine e sa stai in pat...ce bine e sa dormi...shhhhht...

... si dimineata cand ma trezesc, mi se pare ca am dormit numai zece minute. Sau sa fie oare numai primele zece secunde in pat ?

Esti (te-am atins) - leapsa la duet

Cred ca cineva acolo sus, sau jos, sau peste mari si tari vrea sa imi dea un sut in dos ca sa ma mobilizez naibii si sa pun degetele pe tastatura...asa m-am mai pricopsit cu o leapsa. E muzicala, deci foarte pe gustul meu. Multumesc anticipat. E vorba despre duete care iti cresc papadii pe ten si iti pun margele de lana la gat, de la care sa te manance si sa te infioare.
Am ales doar cateva pentru voi dar vreau sa completez postul, pe masura ce imi aduc aminte.

So, pe locul intai (desi se mai gaseste pe aici prin refugiu) pentru mine se afla Mari de la Chambao si Bebe, cu piesa celor de la Chambao - Olvidarme de ti, pentru ca imi transmit si mie bucuria lor de a se revedea si de a canta impreuna.

Pentru locul doi, mergem la Bruxelles pentru tinerimea reghetoasa: Selah Sue cu piesa ei Explanations, pe care o canta cu Millow.

Si surpriza serii, doamnelor si domnilooooooooor !

Hai, ca n-am ales numai gagici.
Cei maci va multumesc pentru leapsa si o dau mai departe catre Inozza si catre Mintea de Ceai, daca au tragere muzicala de inima.

macinpar.blogspot.com alearga la Crosul Aripi Deschise

Cross my heart and hope to...FLY

Nu, nu e o reclama la o companie aeriana. 

E a doua oara cand o fac. Poate sunt putin egoista dar sentimentul ala, nu se poate compara cu nimic. Poate doar cu vreo cinci duzine de filme romantice vazute in timp ce iti face cineva o injectie cu adrenalina.
Prima data am facut-o acum doi ani. Mi-am stapanit cu greu emotiile si lacrimile. Pana mi-a venit randul, m-au trecut toti fiorii din lume, mi-am spus in gand de cateva zeci de ori ca trebuie sa fiu mai recunoscatoare, ca trebuie sa ajut mai mult pentru ca exista atatia oameni care chiar au nevoie. Cred ca fiecare dintre noi a facut macar o fapta frumoasa, de-a lungul vietii lui. Cred ca fiecare a dat macar o data de pomana un covrig, celor mai infometati sau o haina groasa celor mai putin imbracati.
Cosmina Paun nu mai e. In noiembrie, acum doi ani, traia. Era o fata frumoasa de cincisprezece ani, care visa sa ajunga o mare karatista. A fost insa diagnosticata cu leucemie acută mieloblastică astfel incat avea nevoie de 150 000 de euro pentru operatie.
Eu nu ma uit la stiri in fiecare zi pentru ca nu pot sa vad atatia oameni mai putin norocosi care nu au un acoperis deasupra capului, au probleme in familie, sunt maltratati, nu au posibilitatea sa mearga la scoala sau, cel mai rau, nu pot merge bine, nu pot vedea, nu te pot auzi sau afla ca mai au de trait doar sase luni. Stiu, poate ca si in sensul asta par putin egoista pentru ca pur si simplu mi-e greu sa suport sa aflu ca exista atatia oameni care nu pot duce o viata normala. De-aia incerc sa traiesc in lumea mea frumos colorata ca intr-un refugiu cu muzica buna si oameni calzi. Stiu insa, ca nu toti au posibilitatea sa aleaga. Viata te alege ea pe tine, atunci cand tu nu o mai poti alege tu pe ea. 


S-a organizat pentru Cosmina deci, o campanie de strangere de fonduri pentru operatie. In cadrul campaniei, niste tineri inimosi au facut sa se intample si un concert caritabil, cu sprijinul Centrului Comunitar Evreiesc. A fost incredibil sa vad cum o fata de saptesprezece ani, a organizat acest concert pentru Cosmina Paun, manata fiind doar de dorinta de a ajuta un copil. Imi povestea in fiecare zi, cum a fost la Cosmina la spital, cum Cosmina se simte din ce in ce mai rau, ce greutati intampina in organizarea concertului. Avea insa tot timpul, speranta in suflet si zambetul pe buze. 

Participarea noastra in cadrul concertului, a coincis cu formarea trupei mele de folk-nouveau, Casa cu Prieteni. Mihaela Calciu, Sanziana Toma si Dragos Toma cantau de multi ani impreuna, mai la munte, mai pe diferite scene, prin Bucuresti. Din vara lui 2009, il cooptasem si pe Claudiu Aftimescu, gandindu-ne sa marim proiectul si sa facem ceva mai serios. In momentul in care am fost invitati sa cantam pentru Cosmina, am fost nevoiti sa gasim si un nume pentru trupa ca sa fim trecuti si pe afis. Dupa un brainstorming facut cu Dragos prin telefon, am ramas la numele Casa cu Prieteni, care ne poarta noroc si imprastie caldura in jurul nostru, inca de atunci.

Prima noastra cantare in noua formula, a fost pentru Cosmina 100 %. Am cantat atunci pe aceeasi scena cu Alina Manole si A. G Weinberger. A fost greu. E ca si cum rupi o parte din tine si o daruiesti cuiva. Comparati voi cu ce vreti sentimentul asta insa, vreau sa le spun celor care nu au oferit si altceva in afara de bani, nu cred ca isi imagineaza ce poti sa simti atunci cand faci un act caritabil. Banii vin si se duc. De cele mai multe ori, nu avem intr-adevar nevoie de ei. De multe ori totusi, pot salva vieti sau le pot prelungi. 


Cosmina nu mai e dar stiu ca macar am bucurat-o la momentul respectiv, am cantat din tot sufletul pentru ea si mi-am dorit cu fiecare particica a corpului sa reuseasca sa faca operatia. Am avut pielea de gaina, pe tot parcursul celor sase piese pe care le-am cantat, iar intre piese imi spuneam in gand, printre sughituri, ca trebuie sa facem tot ce putem, ca o sa dau tot pentru ea.


I-am cantat un Cantec de speranta, piesa proprie Casa cu Prieteni. Am trait fiecare cuvant ca si cum ar fi fost ultimul pe care il pot spune.

Casa cu Prieteni

De data asta, vreau sa alerg. Va povesteam aici, ca eu nu alerg. Nu-mi place. Nu vad frumusetea sportului astuia, INCA. Merg pe munte, ma dau cu bicicleta, fac miscare insa nu alerg kilometri intregi, asa...Cum pentru toate e un inceput si pentru ca echipa I Sparg You! Team, pe care am sustinut-o la Bucharest International Marathon, m-a mobilizat si ma va sustine ea pe mine de data asta, am hotarat sa ma inscriu la Crosul caritabil Aripi Deschise. Va fi amuzant cum toti vor pleca in forta, inca de la start, iar eu, ca o macinpar veritabila si boema, voi face un jogging lejer pe cei 3,1 km, la crosul popular. Nu stiu cum voi rezista dar pentru copiii de la Spitalul Fundeni o fac, in primul rand. Taras-grapis si tot trec de Finish, am zis ! Eu cred ca noi, cei care suntem in putere, trebuie sa avem curajul sa facem ceva si pentru cei care si-ar dori sa alerge dar nu mai au cum, pentru ca sunt tintuiti pe un pat de spital. Imi voi atinge limitele dar voi alerga cu zambetul pe buze si pentru Dr. Catalin Sandu.
 Sunt sigura ca de undeva voi gasi forta necesara sa termin cursa pentru ca: 

"Un alergător are aripi la picioare. Un înger suferind are aripile frante.
Împreună, pot realiza însă lucruri deosebite..."

Nu e tarziu sa va inscrieti si voi sau sa faceti o donatie, chiar daca nu alergati.O puteti face aici:
http://42pentruosansa.ro/aripideschise/inscriere/

Ei au nevoie de aripi, au nevoie de puterea noastra si mai ales de oameni cu suflet bun. 
Ne vedem la start, maine dimineata ! (hihi...nu credeam ca voi ajunge sa zic asta) 


macinpar (Mihaela Calciu) alearga la categoria Bloggeri/Jurnalisti



 

Prima mea leapsa oficiala

E de la Cata si here it goes:

1. Numește o formație sau un cântăreț care nu-ți vine să crezi că ți-a plăcut când erai mai tânăr.

L.A (bine ca nu trebuie sa zic mai multe)

2. Numește o formație sau un câtăreț pe care o / îl urai în tinerețe și pe care acum o / îl adori.

AC/DC cu cel mai tare concert la care am fost vreodata (si am fost la ceva concerte de-a lungul timpului)

3. Numește o formație sau un cântăreț care a trecut testul timpului, care îți place de la început și până acum.

Nirvana 

4. Numește un cântec căruia nu-i poți rezista și te apucă bâțâiala sau datul din picioare.

Suie Paparude - oriceeeeeeeeeee

5. Numește un album de pe care îți place să asculți fiecare melodie.

Vengue  - Ojos de Brujo 

6. Numește o formație sau un cântăret de care ești atât de sătul/ă încât îți dorești să nu mai auzi în veci de ea/el.

De cei care imi plac, nu ma pot satura chiar daca iau o pauza la un moment dat. 

7. Numește o formație sau un cântăreț pe care prietenii tai o/îl adoră și tu nu-l poți suferi.

Eminem

8. Coverul tău preferat.

I will survive- Gloria Ganor

9. Cântecul sau formația preferată în secunda asta.

April Smith cu Dixie Boy

Mai vreau lepse. ...si merge spre Fanel si Sufletologie.Just curious, guys !

Ceai de genunchi

huuuh...ma duc sa-mi fac un ceai...pentru doi...genunchi.

 

Sursa foto: Mihaela Calciu

Casa cu Prieteni canta cu TiPtil in Sinner's

E frumos tare ce ni se intampla. Aseara, Casa cu Prieteni a avut primul concert de club din toamna aceasta, in Iron City.

Sambata seara, pe 22 octombrie 2011, vom canta in deschiderea concertului TiPtil, in club Sinner's, din Bucuresti.
Cum am ajuns sa facem asta ?
Ei cauta talente muzicale. Ne-au gasit. Ce bine de ei ca ne-au ales. Ce bine de noi ca ne-au ales.
E bucurie in Casa cu Prieteni. Va fi petrecere mare in Sinner's, maine seara.

De ceva vreme ma chinui sa ajung la un concert TiPtil iar acum...n-am cum sa mai ratez pentru ca voi fi pe aceeasi scena cu ei. Yuhuuuuuu. Sunt curioasa cum sunt after-party-urile marca TiPtil, pentru ca cele din Casa cu Prieteni, sigur nu sunt de ratat.

Ce bine e sa spui: ce bine eeeeee !
Sa te salvezi prin atitudine.
Cum ? Tutorial, aici: http://www.facebook.com/pages/Casa-cu-prieteni/160499680648732


Mihaela Calciu

Cap & Umeri la cutie

La momentul la care va scriu sunt un pic mai putin in spumele marii pentru ca n-am apa calda, deoarece tocmai mi-a tras-o Universul ! N-am nici caldura. Stiu, unii o sa ziceti ca e inca devreme, ca e mai bine asa, ca si-asa dam o carca de bani la intretinere and shit. I'm with you dar parul meu nu mai poate. De doua seri fac clabuci la lighean...si la gura, in mod evident, si asta nu pentru ca imi sare gelul de dus pe fata pentru ca n-are stare in 10 cm de apa. Nu, nu !

Stiu insa, ca voi toti ceilalti, sunteti cu mine. Toata lumea, toata lumea sare-acum cu mine...Dupa trei zile fara apa calda si cu vreme caineasca, nu prea ma incalzeste ca ajung acasa si gasesc pe geamul de la usa de la intrarea in bloc, un bilet de dragoste de la Apa Nova sau cum le-o zice, in care scrie foarte patetic si languros, un: "Va informam in mod oficial, ca noi IAR facem lucrari de intretinere a canalizarii mamei-masii, ca mereu se gaureste cate-o teava si noi in loc sa dam cu tarnacopul, ciupim gagici de fund, tocmai de jos de acolo din groapa, de unde facem rebus in timpul programului !"

Bai nene, cand e o frigatanie din aia afara, poti sa bagi tu ce oi baga dar daca n-ai caldura si apa calda, s-a dus dracului voia buna. Numai palinca te mai salveaza dar, vorba aia, cata sa ai si cata sa iei ? Scandinavilor, va inteleg ! Olandezilor, chiar si pe voi desi, voi aveti iarba. Daca as sta pe acolo cred ca as deveni si eu campioana la coniac-canoe si as manca numai ciuperci, dimineata, la pranz si noaptea. 

Eu va inteleg ca reabilitati burlanele si tevaraia dar, icschiuzMI, ielooooou, eu am concert maine seara si trebuie sa imi spal pleata. Nu pot sa apar asa in fata oamenilor alora care platesc un bilet sa vina sa auda ce cant eu. Nu pot nici sa imi pun o punga pe cap pentru ca am o super freza facuta in scop artistic, pe care o port cu mandrie. Sunt o mandra deci, si vreau apa calda, seara. Ziua puteti sa jucati si hora pe tevile alea de la mine din cartier dar seara...seara stiti cum e: vine omul, sta oleaca, bea o tuica dar mai si pleaca. 

Prin urmare, imi doresc de cateva zile sa ma spal pe cap. De cand s-a oprit apa, de fapt. Ieri m-am dus la birou cu o basca pe care am tinut-o in cap toata ziua, pe motiv ca asa e moda, ce naibii stiti voi ?! Aseara cand am ajuns acasa, am intrat in depresie. Azi m-am dus fara basca pentru ca nu mai era la moda. In timpul zilei am sunat acasa sa ma interesez de starea cotelor apelor calde din prea frumoasa mea baie albastra. Raspunsul a venit cu compasiune: Niet ! Wir haben nicht! Kein Wasser !

Pentru ca speranta moare ultima, am zis ca poate-poate cineva se gandeste si la mine in universul asta nespalat. Si aici isi baga coada...Ajung in scara blocului, ma indrept spre cutia de scrisori sa vad daca ma mai fericeste si pe mine cineva cu vreo vedere de prin vreun colt al lumii, bag mana la cutie si cand colo...nu tu plic, nu tu carte postala, nu tu scrisoare, doar ceva praf si asta:

asta = mostra de sampon Head & Shoulders

Intai am ras in mod isteric in scara blocului, deci cu ecou. Apoi, m-a traznit cum ca sigur a fost o promotie ceva si sigur mai au si altii prin cutii, mostre din astea de "Cap si umeri". M-am apucat deci sa bag mana in toate cutiile care imi erau la indemana si care aveau usa bulita, ca sa ma asigur ca nu mi-a venit Apa Nova de hac. Bai, deci nimic. Ok, mi-am zis: sigur, au venit astia deja de pe la munci si si-au golit cutiile de flyere, mostre, anunturi imobiliare, PDL-uri si dentisti. 

I mean: how cool is that ? Cum, mah, sa se lege lucrurile in halul asta ?

Sau e de la vreun coleg care a vazut azi in ce stare obosita era parul meu si s-a gandit ca poate nu mai am bani nici de sampon ?

macinpar cu seminte...in par

Barbatii vorbiciosi vs. barbatii silentiosi

Ufff. E greu. Cu unii dintre ei curg vorbele ca vinul in pahare si apoi pe gat si pe esofag in jos. Il cunosti. Adica faceti cunostinta intr-un fel sau altul. Si apoi radeti ca si cum va stiti de cel putin o viata. Puteti vorbi cate-n luna si-n stele. Dezbateti totul si nimic. Va povestiti si ce ati mancat la micul-dejun si cum a fost ziua fiecaruia dintre voi si de ce naibii a venit deja iarna. E mai usor cand aveti aceleasi glume. Ei sunt cei cu care ai ce sa vorbesti si probabil ca vei avea inca vreo trei vieti de acum incolo.

De partea cealalta a baricadei, e cel care iti place, dupa care te topesti dar cu care n-ai ce sa discuti. Care va sa zica nu se leaga vorbele. Nici in online, nici in offline. Adica atunci cand tu incerci sa dezvolti ceva sau macar sa faci comentarii pe baza textului, te loveste in ecran un:..da, da...asa e...interesant. Asa o fi ? Si tu ce-ai mai facut ? Pai am fost la Buzau, in week-end. Supeeerb. Si, in rest ? Pai bine, tu ? Bine si eu. Si apoi pauza. Brb. Sigur, nicio problema. M-am intors. Bravo. Brb, ma duc sa-mi fac un ceai. Bine. Back. Bravo. Uau !!! Ei fac parte din categoria frumuseilor creti cu ochi albastri care innebunesc toate gagicile, dar care reusesc sa sparga o sticla de Salitos Mojito atunci cand incearca sa o deschida folosindu-se de un cos de gunoi metalic, in parc la Unirii. Asta se cheama "care n-am avut noroc in viata" !
E ca atunci cand iesi cu un el/ea pentru prima oara si nu stiti mare lucru unul despre altul si se dovedeste ca de fapt numai unul dintre voi e vorbaret si dornic de dialog, nu de monolog. E drept ca nu multi stiu sa si asculte. Stiu doar sa se asculte. Dar asa-i de faina senzatia aia cand iesi cu un el si mergeti pe strada spre bodega intesata de fum iar el nici nu se uita la tine cand iti vorbeste. Tu iti zici ca e timid, nu ? Ca poate are si el emotii ca doar toti suntem oameni...Asa in primele cinspe minute, asa in prima ora si tot asa iti zici ca el e diferit.

Nu ne place desigur, nici stilul care vorbeste...si vorbeste...si vorbeste si nu te lasa nici macar sa raspunzi la intrebarile pe care ti le pune, ca doar el stie mai bine ca a vazut la televizor. Si deci, ia zi: ce-ti place tie sa faci ? Asa, ce domeniu asa, ce job ? Pai, mi-ar placea sa organizez evenimente. El: Ah, si mai mult ca sigur ca vrei sa fii si tu ca toate femeile, organizatoare de nunti, nu ? Ea: NU !!! El: Ah, nu ? I-auzi !
Si se mai si mira de ce nu ma distrez cand mi-a zis ca tocmai i-a facut cadou mamei lui de 1 Martie, un snur de martisor lung de 1 metru, sub forma de streang. Uadafaaac, man ? El: Dar de ce nu razi ?


Voi ce intamplari amuzante aveti cu cei silentiosi ? sau cu cele. Eu ma duc sa beau o sampanie.


ps: Cretule, stiu ca tu nu te uiti decat la poze, asa ca...m-am gandit sa-mi bucur cei 5 cititori, fara voia ta.

Dorul de oameni dragi

He's the kind of guy that would say:

Hey baby let's get away let's go some place, huh

Well I don't care...

Eu vreau mereu sa merg in cele mai frumoase locuri, la cele mai tari evenimente, la cele mai misto concerte si, cel mai important: cu cei mai faini oameni. Imi plac oamenii frumosi, pe dinauntru. Am cunoscut multi oameni urati pana acum. Urati rau. Intru in contact in fiecare zi, cu oameni care ar trebui numiti animale. Nu-mi face placere. Prin urmare, nu despre ei vreau sa va vorbesc astazi. Pentru ca am convenit sa nu vorbim aici decat despre povesti colorate si oameni cu suflet frumos (mai rabufnesc si eu, desigur dar incerc sa fie cat mai rare iesirile de genul asta, vezi amintiri din regie), vreau sa o ascultati putin pe doamna Aretha.

Exista oameni cu care sunt obligata sa impart aceleasi spatii comune, zi de zi, si pe care mi-e atat de greu sa ii ascult...mi-e atat de greu sa ii vad...mi-e atat de greu sa ii tolerez. Am incercat...in fel si chip. Lord knows ca sunt o fiinta deschisa, sociabila, comunicativa care incearca sa intre in inima tuturor pentru ca iubesc oamenii. Well, cu unii chiar nu-i chip. Dupa cum spuneam, relatia dintre noi nu merge, pentru ca ei nu au ce sa imi ofere. Stiu ca nu va ganditi la bunuri materiale, asa cum nici eu nu o fac. Oamenii despre care vorbesc eu, nu au zambet, nu au rabdare, nu au deschidere. Ei traiesc doar in bula lor cu tunel spre inainte si fara gradini laterale. Nu pot sa salute, nu isi doresc de la viata decat bani, trag de unul si de altul numai cat sa le mearga lor bine, te calca pe cap cand ti-e lumea mai draga si ti-o trag exact cand te-ai intors cu spatele spre ei si te duci linistit la bucatarie sa iti faci o cafea. E plin de oameni care cred ca e mai comod sa interpreteze si cum iti iei apa de la fantana, care te intreaba daca te-ai tuns asa pentru ca n-ai mai avut destui bani si care se imbraca in fiecare zi din an, in gri si in negru.

Asta vad in fiecare zi. Sunt nevorbita.

Imi iau insa bucuria de a trai din putinii oameni frumosi pe care am norocul sa ii cunosc. Culmea e ca, majoritatea oamenilor deosebiti pe care i-am cunoscut, sunt departe de mine. Ne desparte distanta. Nu ii pot avea aproape. Sunt fie oameni pe care i-am cunoscut pe munte, fie intr-una dintre plimbarile mele in afara tarii, fie prieteni de-ai prietenilor care stau departe..fie...orice, doar sa fie ! Sunt oameni cu care am stat poate o singura zi pe munte atunci cand i-am cunoscut dar, cu care am vorbit cate-n luna si-n stele, cu care am impartit o slana si o ceapa pe un ger cu multe minusuri, care mi-au imprumutat o caciula desi atunci ma vedeau pentru prima oara, care mi-au carat rucsacul, cu care am stat la foc o noapte intreaga si care ma asteapta oricand la ei acasa la Sibiu, la Cluj, in Sofia, in Belgrad, in Croatia, la Brasov, la Paris, la Lupeni si pe oriunde mai sunt ei raspanditi si departe de mine.

Cu oamenii astia cu suflet frumos, m-as duce pana pe Marte. Sunt cativa de care mi se face un dor din ala care ma face sa nu mai am chef sa caut niciun eveniment la care sa ne reunim, sa vreau doar...sa fiu cu ei. Vreau doar sa vina. Vreau doar sa ii vad. Vreau doar sa ii strang in brate. Vreau doar sa ne tinem de mana si sa radem. Vreau sa ne facem si alte amintiri si mai frumoase. Vreau sa ne tragem in poze ca sa am la ce sa ma uit cand ei nu sunt langa mine. Vreau sa facem prostii impreuna, ca atunci cand eram mici...ca atunci cand am umplut bucataria de spuma de la masina de spalat vase, ca atunci cand am scapat placinta pe jos in living, ca atunci cand ne-am luat cu vorba si am uitat de piersicile care s-au lipit pe fundul cratitei, ca atunci cand tu ma lasai pe mine sa dorm mai mult in fiecare dimineata si te duceai sa faci treaba si in locul meu. E dorul de oameni dragi.

Doar du-ma undeva ! Nu conteaza unde...

He's the kind of guy that would say:

Hey baby let's get away let's go some place, huh

Well I don't care...

Sursa foto: Mihaela Calciu

Concert Casa cu Prieteni in Iron City

Casa cu Prieteni
 afis realizat de Sanziana Toma

Concert Casa cu Prieteni in Orasul de Fier

Joi, 20 octombrie 2011, incepand cu ora 20h30 trupa Casa cu Prieteni concerteaza in club Iron City din Strada Blanari, numarul 21.

Orasul de Fier isi deschide portile. Intinde podul mobil cu scara de metal peste stradute inguste si deschide drumul muzical cu pavele facute dintr-un amestec de jazz, pop, rock si funk. La intrarea in Casa cu Prieteni aseaza covorasul tesut din folk, pe care va imprima special cu ocazia sustinerii concertului, urmatoarele:

„ Ce bine e sa spui ce bine e.../ Sa te salvezi prin atitudine”.

Casa cu Prieteni e o constructie de comandat la barul din Orasul de Fier. Are un hol interesant unde va primeste cu bongos si trambite, Paul Surlariu. Are o bucatarie in care Dragos Toma coace mereu ceva bun pentru musafiri. Casa mai are un dormitor colorat acustic, zugravit in mod creativ de Sanziana Toma si un living cu o oglinda mare si un microfon la care canta Mihaela Calciu, in timp ce trezeste vecinii de fier, cu tamburina.

Baga bine la cap !

Joi seara, drumul te va duce spre Iron City, in Casa cu Prieteni. Covorasul de la intrare se lumineaza daca pasesti pe el, incepand cu ora 20h30.

Pret vizita: 10 Ron.

Parteneri media: e-Folk Events, iConcert.ro, 4arte.ro, Metalhead, Radio3Net, Metropotam, Lets Rock, Bucuresti Evenimente, YouMago.ro, Magic Fm, undeies?eu, Calendar Evenimente, IRON CITY.

Rugaminte: pentru ca nu putem deschide geamurile Casei cu Prieteni, va rugam ca pe durata concertului sa nu se fumeze inauntru. Multumim anticipat.

Mihaela Calciu

mihaelacalciu@gmail.com


Later edit: 
Si pentru ca pe langa un afis frumos si un comunicat care se respecta, am facut si un mic promo, ii dam drumul in online. Cecdisaut:

http://soundcloud.com/casa-cu-prieteni/promo-audio-casa-cu-prieteni


O productie Casa cu Prieteni Studio.
all rights reserved

I Sparg You! Team a spart la Bucharest International Marathon 2011

Eu nu alerg. Am ramas cu sechele probabil dupa probele la sport din scoala generala cand trebuia sa alergam patru ture de scoala, dupa care simteam ca imi cad dintii la propriu, ca imi bubuie capul si ca vomit tot ce am in mine. Cred ca de-atunci am zis ca nu ! In fine, alerg daca e nevoie sa prind trenul la intoarcerea de la munte, alerg daca ma jos de-a-v-ati-ascunselea sau poarca. Nu-mi place sa alerg pe munte. Eu vreau sa merg, sa ma opresc, sa ma tolanesc in iarba, sa miros branduse si sa mi le pun in par, sa las razele soarelui sa imi intre in ochi, sa ma uit la nori, sa cant pe poteca si altele asemenea. Nu vad inca frumusetea in a alerga pe munte...la maraton.

Am inceput totusi sa vad alergatul la maraton pe munte, ca pe un sport, sa il tolerez si, mai nou, sa ii admir tare pe oamenii care pot sa faca lucrul asta. Am vazut pentru prima data oameni de 15 ani si oameni de 70 alergand unii alaturi de ceilalti, trecand linia de Finish in aplauze la fel de puternice, cu aceeasi transpiratie si aceleasi lacrimi in ochi. Sunt niste sentimente incredibile chiar daca stai pe margine si doar ii incurajezi. Daca esti om, daca stii ce inseamna efortul si muntele, poti sa traiesti aceeasi bucurie o data cu ei, pe ultimii 100 de metri. Ciucas Trail Running 2011 a fost primul maraton la care am participat, de data asta in calitate de voluntar: CTR-Ciucas Trail Running si LDIR-Let's Do It, Romania! Despre experienta CTR, in alt episod. Mi-a placut tare atmosfera astfel incat am inceput sa vreau sa vad mai multe, sa vad pentru moment.

Astfel incat, m-am trezit acum cateva zile ca o pun de-o echipa pentru Bucharest International Marathon. Dragul meu coleg, Florin voia la maraton dar nu avea oameni pentru stafeta iar la semi-maraton nu prea s-ar fi bagat. In aceeasi seara cu noroc, aflu ca domnul lulianintaraminunilor din Sacele City, ar vrea si el la stafeta dar n-are echipa. Astepta un raspuns de la o dra care voia sa se mute de la semi-maraton la stafeta. Well, cum sunt eu combinatoare de fel asa si cum imi place sa ajut oameni faini, mi-am facut echipa cu: Florin Maximciuc-colegul meu de birou, Leonard Maximciuc-frate de coleg, Iulian Coserea si Paula Dogaru-prietena cu Iulian Coserea. Bun, acestea ziind fise, avem echipa, avem valoare...si Kenya moareeeee ! Ne-am hlizit noi pe la birou cu sloganul asta, vineri dar gluma-i gluma si ne trebuie si un nume pentru echipa. Domnul team-leader Iulian Coserea, m-a insarcinat pe mine sa gasesc numele echipei dat fiind faptul ca tot eram nasa lor, antrenoarea, PR-ul si manager-ul. Mi-a venit ideea ca sunt creativa under pressure dar am sunat-o pe Loria sa ii cer acordul pentru ca numele pe care voiam sa il propun echipei, era gasit de mine si de ea cand o dadeam noi la vale pe Crapatura, in Crai, in augustul ce tocmai a trecut. Drepturile de autor fiind cedate/imprumutate, le-am propus baietilor, ei s-au pupat imediat cu numele asa ca sambata a avut loc sedinta tehnica a echipei mele: I Sparg You! Team.

Dupa ce s-au inscris la Piata Alba-Iulia, si-au luat pachetele de concurs cu tricouri Adidas care miroseau...a parfum Adidas (UAU), am exersat viitoarele treceri prin Sponge Point si stersul apei de pe concurenti, nu racorirea lor.

Ne-am apucat de strategii, tactici si susanele, toate cu zambetul pe buze caci, nu-i asa, echipa mea trebuie sa fie una vesela care sa joace de distractie si sa doarma linistita noaptea dar sa ajunga si pe langa podium.

Florin s-a retras dupa sedinta tehnica nr. 1 de la Curtea Berarilor, Iulian a ajuns la nivelul 2, in Sinner's Pub si s-a indreptat apoi si spre level 3, clatite party. Antrenoarea si antrenoarea-secunda si-au pus ceasurile sa sune de cum au ajuns in Sinner's, ca sa fie sigure ca ajung la Start, sa incurajeze echipa. Prima varianta de trezire a fost 08h00. Am mai stat noi, am mai baut o bere, am mai ascultat o chitara, ne-am mai transpus un pic la un foc de tabara in inima si am ajuns sa punem ceasul sa sune la 09h00 ca sa prindem startul lui Florin, care urma sa alerge al doilea. Tot e bine, imi ziceam ! Mai stam, ne mai hlizim, terminam Paulaner-ul, mai luam o Timisoreana, ne mai uitam la calugarite cum fumeaza si ajungem sa punem ceasul sa sune la 10h00, ca sa il prindem macar pe Iulian, cand primeste stafeta si o duce-n sus, pe Dambovita.

Dan Vasilescu @ Sinner's Pub

Pe la 03h30 ne urnim si noi cu greu spre case, printr-o ploaie rece rau si in aburi de bere, cu un taximetrist care stia cati km are maratonul, ce sunt aia coltari si alte asemenea.

Dimineata, m-am trezit cu capul mare si cu mustrari de constiinta ca eu, ca si antrenoare nu am ajuns la start. I-am dat trezirea si Loriei cu clasicul:"Fetele, ne trezim ?!" si am ajuns la Piata Alba-Iulia inainte sa alerge Iulian, ultima tura la stafeta.
Am intrat in atmosfera de cand am ajuns la Piata Muncii, unde era bucla. Destul de demoralizant pentru concurenti pentru ca era cam ultima bucata inainte de finish iar pe partea asta nu erau deloc sustinatori.

De la Muncii spre Alba-Iulia, cand eu inca dormeam, m-a strigat Matei, care...guess what ?

Matei care e acum pe locul 75 din 343, la maraton.

Am vazut si Finish-ul.

Ne-am indreptat spre punctul in care se preda stafeta, unde mi-am gasit echipa. 

Florin Maximciuc, Iulian Coserea si Mihaela Calciu

I Sparg You! Team avea un tonus ridicat, zambetul pe buze si se bucurau ca a ajuns si antrenoarea, ca doar nu era sa-i lase de izbeliste ! 

Florin alergase, scosese 1h iar Iulian nu mai avea stare, il mancau calcaiele iar piciorul lui cerea cip-ul de la Leonard, colegul care era in tura a treia.

A venit si Leonard, a scos pana intr-o ora, a predat cip-ul si Iulian a plecat bine, cu incurajarile dupa el, cele verbale deocamdata.

L-am asteptat cu sufletul la gura pe artist, la rond la Alba-Iulia, dupa bucla spre biserica.

Iulian Coserea

Ne-a si auzit, ne-a si vazut, a alergat si bine, l-am insotit si eu cateva sute de metri, in cizmele mele cu buline dar cu mare avant.

Iar pe sprint-ul final am facut show sau circ, cum zice Florin. Eu as spune doar ca I Sparg You! Team i-a spart !

Aici era cu: "Haaaaaaaai, aleargaaaa, intrece-ma, haaaaai, Iulian ! Depaseste-ma ! si alte strigaturi din aceeasi categorie de la mine si de la organizatorii MPC, cu talanga lor cu tot.

Reluarea cu antrenoarea macinpar.

Si-am terminaaaaaaat si ne-am pupat si ne-am imbratisat si le-am pus medalii si ne-am veselit si mie mi-a venit sa vomit dar noroc ca a fost acolo antrenorul-secund, ca sa ma traga pe maini. Dar asta ramane intre noi. Sunt sigura ca de la cizme a fost. Data viitoare cand vin la sustinere, ma incalt adecvat.

Fericire in I Sparg You! Team

Stiu, toti sunt castigatori si finisheri si winneri dar unii sunt si buni.

I Sparg You! Team - locul 34 din 185 la stafeta - 03:39:25

Cele patru medalii se cereau sarbatorite, asa ca am plecat sa celebram victoria la o ciorba, la o bere si la o poza, ca sa ne aducem aminte cu drag. Am sarbatorit mai ales ca ne-am cunoscut mai bine, in formula de concurs. Am sarbatorit si inchegarea unei echipe faine cu cel mai tare nume si cu cei mai tari antrenori.

Hai, noroc si la cat mai multe curse faine !

I Sparg You! Team va sparge clasamentele de acum inainte pentru ca alearga cu bucurie in muschi.

semnat: antrenoarea macinpar

sursa foto: Mihaela Calciu