marți, 14 februarie 2012

Inimi...la tava, de Valentine's Day

Sursa foto: Mihaela Calciu

Sunt mai multi cei care au imbratisat sarbatoarea asta cu inimi sau cei care o reneaga din toate incheieturile sufletului lor ? Cei destepti folosesc placuta pe care scrie " noi ne aratam iubirea in fiecare zi din an, nu avem nevoie de o zi speciala ca sa facem asta ". Celelalte suspina dupa cutii pline cu bomboane de ciocolata...cu rom, lichior sau whisky, dupa papitoi si perne rosii cu ailaviu si dupa buchetoaie mari de trandafiri. Atat va zic: de mici trebuie sa le mancam inimile !

Dar sa nu ne lasam dusi de polemici. Vreau sa va povestesc ce o sa mananc eu maine, la pranz. E o reteta speciala, abia am aflat de ea dar, pentru ca sunt curioasa cum va iese si voua, va impartasesc din cunostintele altora, care s-au lins pe degete. Nu costa mult, nu contine multe ingrediente, si se poate prepara in diverse feluri.
Intai, ne punem sortul cu jumatati de inimioare peste rochia de seara. Apoi, dam drumul la Radio Refugiu in culori FM, pe frecventa nebruiata, va asigur. Incepe emisiunea "Gateala colorata".

Ingrediente:

- 2-3 inimi de marime potrivita,
- ulei de floarea-soarelui,
- 1 kg de brocolli,
- 1/2 kg de ciuperci de padure,
- sos de soia,
- rosii cherry,
- parmezan,
- masline grecesti,
- unt.

Mod de preparare:

Intai de toate, luam sticla aia de vin de la Chisinau, primita in dar si ne turnam un pahar cu picior, plin. Da' plin ochi sa fie ! Luam apoi setul de cutite din debara, le insiram frumos pe masa din bucatarie, ne strangem cocul, ne punem tocul si ii dam drumul.
Preparam intai inimile. Alegem inima celui care ne-a facut cele mai amare zile de ceva vreme incoace. Daca aveti doar una, nu este nicio problema, vom gati doar pentru o portie. Eu as avea vreo 2-3 inimi. Nu ma pot decide asa ca voi folosi doua dintre ele iar cu una voi pregati si un desert. Se ia deci, una bucata inima, se taie in bucatele mici-mici care se pun intr-un vas cu otet, sare si condimente indiene, dupa gust. Se lasa la macerat minim cinci ore, dupa care se scoate din congelator si se pune sub apa calda. Uuuuh, au o savoare, un flavour, cum s-ar zice...O minunatie va iesi !

Se prajesc apoi bucatelele de inima-rea, in mult ulei de floarea-soarelui, intorcandu-se de pe o parte pe alta, pana simtim ca se rumesc bine de tot, pe ambele parti.

Fierbem brocolli-ul iar pe un gratar bine incins, vom pune rosiile cherry. Calim apoi ciupercile in unt si adaugam si bucatelele de inima de barbat rau.

Punem apoi pe o farfurie intinsa, atat de intinsa incat sa ne facem si freza in ea, bucatile de inima calita, brocolli-ul, rosiile cherry, maslinele si radem parmezan pe deasupra. Adaugam si putin sos de soia si reteta "Inimi...la tava de Valentine's Day" e gata. Ne sunam apoi doua prietene bune, le rugam sa aduca fiecare cate o tepusa cu care sa serveasca inima, mai dam doua pahare de vin moldovinesc pe gatlejul femeiesc obosit de atata bodoganit in timp ce am gatit si asteptam cuminti, sosirea intaririlor.

Va uram traditionalul Fuck it, let's make tea si pofta buna la inimi !



macinpar, specialista in inimi...la tava

4 comentarii:

  1. Genial fata mea. Aduc si eu fro 3 inimi ca nu ma decid. Tocuri checked, sort checked, inimi checke, roze double checked let's make this yumyyy dinner :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Dy: asa, asa...adu si tu 3, sa facem intr-o oala mai mare. sa mancam si in timpul liber, nu numai de velentainsdei.

    @ Doru: desertul e flambat !

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere