Sociabila de tot si de toate

 
Cand suntem mici, ne trimit parintii la gradi ca sa ne obisnuim cu ceilalti copii, sa invatam lucruri, sa traim in comunitate si sa socializam. Inca de atunci, unii dintre noi se descurca mai bine. Exista si copii mai timizi, mai retrasi, mai necomunicativi, mai putin sociabili. Tocmai din cauza asta, tovarasele educatoare ar trebui sa ii ajute sa isi dezvolte capacitatea de comunicare.
De cand suntem cat palma, ni se spune ca trebuie sa fim sociabili, sa ne jucam frumos cu toti copiii.
Cand mergem la un interviu, trebuie musai sa spunem ca suntem sociabili si comunicativi. Fara aceste doua deprinderi, nu prea avem ce cauta in echipa, pentru ca de aici vine capacitatea de integrare si teamspiritismul, of course.
Pe mine m-a facut mama sociabila. Asa sunt de cand ma stiu. La gradi eram prietena cu toata lumea si ma distram maxim. Odata, doi baieti s-au batut pentru mine. Imi aduc si acum aminte cum ma ajutau pe mine colegii din dreapta si din stanga mea, la masa, atunci cand eu nu puteam sa beau laptele, si ei acceptau sa il torn la ei in cana, cand nu se uita educatoarea. O sa le fiu vesnic recunoscatoare pentru asta. Toti voiau sa se joace cu mine. Si eu cu ei, cu toti. Eram de gasca inca de pe atunci. La fel la scoala, la ora de sport si in pauze. La fel in fata blocului la frunza, castelul, sotronul, tarile, ratele si vanatorul. Eu ma intelegeam bine si cu Botea, un baiat de pe scara intai, care facea misto de toate prietenele mele si era cel mai jmekereanu din 49D. Pe toate le tragea de cozi, le dadea suturi in fund, le alerga. Ha, pe mine nu ! Ma saluta si acum cand mai trece pe la bloc.
S-a transmis deci materialul sociabil, pe cale ereditara dar si eu am muncit mult ca sa devin ceea ce sunt azi. Ce sunt azi ? Pai pot sa spun cu mana pe inima si cu multi martori care pot sa depuna marturie, ca sunt un om sociabil si comunicativ si ma distrez maxim. Imi place de mor sa cunosc oameni noi, cat mai interesanti, cat mai multi-culti, cat mai internationali, cat mai open si cat mai sociabili asa ca mine.
Desi mi s-a intamplat o chestie dubioasa, in noiembrie trecut, de ziua mea, eu tot mai cred ca e way better sa fii sociabil decat nesociabil. Pai sa va zic pe scurt ce si cum: am facut eu pe spontana si am plecat de ziua mea intr-un trip rapid de 5 zile, cu trenul, in principiu spre unde am vazut cu ochii. Ochii mei au vazut deci, Belgrad si Zagreb. Va povestesc intr-un alt post si cum a fost si ce cadouri minunate si speciale am primit, tocmai datorita faptului ca vorbesc cu toata lumea. Am plecat deci cu some guy pe care il stiam de o saptamana si un pic, din ciclul, imi bag piciorul eu ma duc. Baiat s-a dovedit ca a ajuns sa imi reproseze mie, ca sunt prea sociabila si comunicativa. N-as fi crezut ca apuc sa o traiesc si pe asta, dar uite ca...never say never ! El mi le zicea jumatate cu repros, jumatate cu admiratie. In primele doua zile, cu admiratie: " Oaaaa, dar tu esti foarte sociabila si vorbesti cu toata lumea, si toata lumea te place si...si eu n-as putea. Am multe de invatat de la tine." A crescut asa un pic pipota in mine, trebuie sa recunosc. Stiam eu ca sunt asa si pe dincolo, dar din cand in cand mai ai nevoie sa ti se mai si zica pe cale orale, niste treburi. In urmatoarele zile, mai exact cand am aterizat in hostelul din Zagreb,  za guy s-a dus sa faca dus. Stateam in camera cu inca vreo sase oameni. Eu am ramas in camera si m-am intretinut cu o australianca si cu o tipa din Coreea. Erau doua femei misto de tot, stiti genul, care isi iau un an liber de la facultate, doar ca sa calatoreasca prin Europa sau care fac tripuri de trei luni in Europa. Am vorbit cu ele verzi si uscate, de la politica, pana la locuri si oameni frumosi. Simteam o lipsa acuta de folosire a vorbelor din dotare, caci cu baiatul nu prea aveam ce. Cand ne-am intors in Belgrad, baiatul ii povestea lui Damnjan, un nou prieten sarb pe care il cunoscusem atunci cu ajutorul unei prietene bune, ca: "...am lasat-o pe MI in camera cat am facut dus si pana m-am intors eu, a vorbit cu toti din camera despre de toate, de la economia mondiala, pana la muzica si feluri de mancare, si chestii de vazut in toata Croatia, cu femeile alea doua"...ca si cum eram un monstru asa. In momentul acela, socant pentru mine, cred ca mi-au iesit ochii din orbite si am dat drumul unui ras isteric, de om mandru ca are ce sa povesteasca cu oricine, oricand, oricum si cu placere pe deasupra. Damnjan, care si el era sociabilitatea in persoana, radea si el, dar Baiat o spunea asa cumva cu o lacrima in coltul ochiului. Desi stiu ca nu era cazul, eu m-am simtit atunci ca si cand mi-ar fi dat cineva cu ceva in cap, desi stiu ca el era dubiosul in formatia aia. A recunoscut si el ca in iesirea aia a avut multe de invatat de la mine si de la Damnjan, dar totusi...cum sa ma mai si intrebe apoi, in cuseta de tren de doua persoane, in timpul noptii: ce crezi ca nu merge intre noi ? ppffffffffffff....NIMIC...ca n-ar avea ce !

Sad but true dar bine ca suntem noi sociabili ca altfel as muri. Eu nu pot cu oameni tacuti, inchisi, timizi, timorati, interiorizati si mai ales necomunicativi si nesociabili. Ii respect dar nu pot. Eu sunt o culoare efervescenta, o buburuza colorata, nu doar rosie cu buline negre. Eu sunt macinpar cu martipan.

Cine mai e ca mine ? Vreau sa va cunosc ! Lasati numarul la secretara mea, va rog, si ramaneti pe fir. Am bagat fibra optica. Se aude bine acum, promit !


semnat: macinpar

sursa foto: Mihaela Calciu