Cuplul de aur din epoca de glorie

Pe locatia unde imi desfasor diversele activitati pentru care mai sunt si platita cateodata, in nasturi si plicuri de ness, se mai intampla si alte lucruri, caci nu rezistam atatea ore la munca, fara diversiuni de tot felul. Unele dintre aceste lucruri au devenit un fel de rutina, placuta pentru mine, desi stiu ca ma repet in fiecare zi, si mai neplacuta pentru colegele mele, care inca ma mai suporta, atunci cand ma activez.
Sa incepem asadar. Fata cu macinpar se trezeste cam in fiecare zi, pe la diverse ore, cu niste pofte din cele pantagruelice.

...in birou...cam e liniste totala...deodata se aude:
 MI: - ...moaaaaaaaa, da' ce-as manca niste hamsii !
Colegele lui MI: - ...frateeee, iar te-a apucat ? ne-ai disperat, nu te mai suportam...stim, da...ai manca si bomboane fondante si tartitze si mai ce ? mai era ceva ?
MI:- Da' ce mah, n-am si eu voie ? Daca mi-e dor de hamsii, ce sa fac ? azi as manca din alea prajite, ca in vama asa si cu cartofi si cu mujdei de usturoi si cu marea-n ureche...pe plaja din Vama Vecheee...perecheeee...
Colegele lui MI: - Lasa-neeeeee, lasa-neee !

Ce sa fac ? Om sunt si eu. Mai pofticios din fire, aia e. Deci, cam astea sunt poftele mele majore, fara de care n-as suporta sa imi tarai colorata existenta prin valea plangerii din locul nepotrivit in care m-am nascut. Hamsiile deci, bomboanele fondante, tartizele, mustarul si martipanul make my day, everyday. Nu pot trai fara resursele  astea si pace. Ma intreb cum va fi cand voi fi insarcinata, in materie de pohte, zic. Ne vom dixtra si mai tare, sunt sigura. Cand e vorba de mancari, nu pot sa ma abtin si daca nu mananc, devin recalcitranta si irascibila.

Cam in fiecare zi, asa pe la un 16h, tot la munca, ma apuca asa o pofta de bere...da' rau de tot...parca ii simt gustul pe limba si mirosul in incapere...si atunci ridic asa din nasuc, la fel ca rila-iepurila sa ma asigur, sa vad daca a desfacut cineva, ceva pe ses, pe sub birouri. Dar, mereu mi se pare. E totusi atat de real gustul pe care il simt in momentele alea, de ma ia cu lesin asa. Ce sa-i faci ? Asa suntem noi copiii, vrem ce nu putem avea si mai ales cand nu putem avea. Episodul cu berea de la ora 4 pm are loc iarna. Vara in schimb, tot pe la ora aia, dupa ce imi revin din siesta, suntem tot la munca, stati linistiti, ma apuca asa o pofta de niste multe cocktailuri cu umbreluta si multa gheata asa...aiaiaiaaaaaaaa...para la resistencia...es muy dificil, te lo digo, Jose Armando. Numai umbrelute visez vara, si in par si in pahar. Numai asa le folosesc, altfel prefer sa ma ploua in cel mai torential mod posibil.

In mod normal si frecvent, MI are tot cam pe la ora aia, program radiofonic de glume...da...tot la birou. Intretine atmosfera, face legaturi, innoada, deznoada, se sparge de ras, comenteaza, ataca, preia, arunca, prinde, le da clasa colegelor si...atentie, fara sa spuna bancuri. E intr-adevar, toti au spus-o, sufletul petrecerii muncitoresti. Mai are si ea zile insa, cand n-are chef sa mai faca pe clovnul la ora 4 post-meridian, ba ca are o zi mai proasta, ba ca e frustrata ca n-are bere si nici umbrelute, ba ca...diverse. Si atunci se mai trezeste cate unu: "Da' ce-i cu tine, MI ? Tu erai mereu vesela. Zi si tu ceva. Ce ne mai povestesti ?"

Pai programul era cel mai artistic pe vremea cuplului de aur Emilie-Jolie + MI-Cherrie. Ea ma cunoaste cel mai bine. Stie lucruri despre mine pe care nici macar eu nu le stiu. Cum ? Nu stiu ! Cert e ca stie si stie si cum sa mi le arate. Acum, de cand a plecat Jolie, s-a dus dracu tot. Nu ma mai stimuleaza nimeni intelectual. Si mor de ciuda ! Mor ! Ea era soarele meu, viata mea, oooooof, ca ma usuc de dorul ei. Ea era partenera mea de paravan, de birou, de ras, de plans, de baut, de comentat, de iubit, de pupat, de scos, de bagat, de filosofat, de despicat firul in paispe, de mistocarit colegii mai mici si mai slabi, de mancat, de de toate.  Acum imi vine prea greu sa duc povara asta de a distra echipa, all by myself. E complex sa centrezi, sa dai cu capul, sa prinzi, sa arunci, sa dai gol de unul singur. Emilie era echipa mea, si era cea mai buna. Papushe, daca ma auzi acum, vino inapoi ! Te platesc eu de la mine, din nasturii mei, scriem ce vrei tu in contract si ma tai la deget si semnez acolo asa, cu buricul, sa vezi ca nu o sa te mint cu nimic. Ma scurg de pe scaunul ala, fara tine. Cine imi mai face mie surprize la munca ? Cine imi mai aduce mie Pesi de la Economeishen si tartitze de la Paine, si ness de la Moshu, atunci cand eu ma astept cel mai putin ??? Si cine imi daruieste agrafe doar pentru ca stie ca imi place verdele ? Cine, spune-mi cine ? Vorba lui Pepe, ca stia el ce zice. Uite, acum am ajuns sa ii dau dreptate pana si lui. Micinas, papushe ?
Mi-e dor chiar si de untz-untz-ul din castile tale, care se auzeau pana in partea cealalta a cladirii. Vino inapoi, papushe, ca te las sa asculti si Vibe Fm si ce vrei tu, numa', vino !

"...Si s-a dus iubirea noastra/Floare-albastra, floare-albastra", dar pe aceasta cale publica si oficiala, iti dedic totusi melodia care ne-a consacrat ca si cuplu de succes in istoria juviana:

pusi, papushe...micinas ? vii sau ma lasi fara glume in program ?
semnat: Mi-Cherrie


sursa foto: Mihaela Calciu