Din cauza de mancarici, am fugit la schi cu banii de paine. La intrebarea: "Da' tu cam cata paine cumperi?", va spun ca am plecat ieri si cu banii de paine pe TOATA luna martie.
Ne-am mobilizat noi, cele patru gagice nonconformiste si schioritze cu tz, sa bagam un schi duminica, la o zi asa. Eu una nu mai aveam stare, ca nu mai facusem miscare de la revelion si pe langa job, au mai trecut si doua examene peste mine. Pe la unspe noaptea deci, ne-am hotarat si noi sambata seara sa plecam unde om vedea cu ochii, in cautare de petice mai mari de zapada. Dupa o noapte in care fluturii mei din stomac nu prea m-au lasat sa dorm, ca ei se coloreaza asa pe zi ce trece si din diverse motive, si se tot loveau de peretii stomacali, m-am ridicat din pat la 7 am. Dupa curatirea faciala, primul lucru a fost cafeaua in cana mea de sticla mata de la TEDx Bucuresti. M-am imbracat apoi ca o schiorita respectabila, in devenire care ma gasesc si m-am apucat sa trag de schiuri pana in intersectie de unde trebuia sa ma culeaga Jo. In drum spre intersectie, oamenii se uitau la mine ca la circ, evident, ca in cartierul acesta rezidential in care imi fac veacul, nu cred ca s-a mai vazut asa aratare care sa care doua doage in spate, duminica dimineata.
A venit Jo, ne-am chinuit sa bagam schiurile in masina si am mai atins o culme, si anume culmea cozii de la covrigi de la patiseria Georgi, mama ei, unde mereu e o coada interminabila. Am avut o viata frustrata si eu si Jo, din toamna de cand s-a deschis aceasta patiserie la mine in intersectie, pentru ca pana ieri nu am reusit sa accedem si noi la covrigi din cauza de cozi interminabile la orice ora din zi. Ei, acum, gata ! Pana cand credeati ca va merge cu noi ?
Am balotat covrigi pentru toate patru si am intins-o spre locul de intalnire. Ajungem acolo, fetele erau stationate, ne asteptau. Le-a picat fata in schimb, cand au vazut ca eu venisem cu schiurile dupa mine. Daniela, singura care mai avea schiuri, nu si le luase din considerente tehnice si anume pentru ca nu incapeau la ea in masinuta. Da' mie nu imi zice nimeni ? Aia e. Ne-am chinuit in conditiile date, folosind vreo cinci manevre diferite, sa le introducem in masina. Da-i, baga-le, scoate-le ca nu merge, aoleo bancheta, sa intre sub scaun, aveti loc, va-nghesui, aoleoo, imi pare rau, n-am stiut, aia e ! Am reusit, ca doar eram patru gagici descurcarete, nu ?
Pana la Predeal a fost drum intins cu povesti despre schiul austriac, site-uri de reduceri, ca e mare manie acum, plus covrigi si merdenele. Pe masura ce ne apropiam de munte, ne uitam toate spre crestele acoperite doar putin de zapezi si ne rugam sa ne dam macar o data. Incepusem deja sa ne facem filme cum o sa o ardem prin Brasov, daca nu gasim zapada in Predeal. Am ajuns, am dat o tura aiurea in cautare de parcare, am gasit, ne-am debarcat, eu am luat schiurile in carca si claparii in picioare si ne-am indreptat toate spre centrul de inchiriere, ca sa se pricopseasca si gagicile cu schiuri. Le-am asteptat afara, timp in care m-am tras singura in poze, de plictiseala si de figuri pe capul meu.
Clasic, nu ?
Gata si gagicile, ne indreptam spre telescaun. Noi ne-am luat niste cartele la gramada, de cate 10 puncte la 72 de Ron + 20 Ron garantia (5 urcari cu telescaunul sau 10 cu teleschiul) asa ca stateam sa ne aliniem toate la fileu acolo, ca sa dam cu cartela de la stanga la dreapta sau invers, ca sa mai variem. Am aruncat eu ocu inainte si problema nu era prea roz...sau prea alba, ca sa fim in ton: Clabucetul Varianta era plin de gheata, Sub Teleferic la fel iar Cocosul, tinta mea, cu zapada lipsa spre baza, si pamant la discretie. Ce facem, ce facem ? In telescaun, hlizeli maxime pana cand ma trezesc eu ca o floricica: baaai, gagici, am uitat sa ma inchid la clapari ! moaaa...panica, fratee, ma si vedeam cum raman eu cu un singur schi in picior, in telescaun, ca celalalt imi pica si cum ma chinui sa il dau jos si pe al doilea, ca sa nu ratez si aterizarea. S-a chinuit deci macinpar, cu o mana sa inchida claparul, cu o mana sa tina betele de schi si si-ar mai fi dorit una, ca sa se tina si de barele alea, ca deja o luase cu ameteala. Fetele se spargeau de ras, entre temps.
Huuuh, ca am facut-o si p-asta ! Fara adrenalina no se puede, claro che no ! Ajungem sus, eu le zic ca ma dau pe Cocosul pentru ca pe Sub Teleferic nu ma tine, ca vreau sa ajung in Tirol, pe picioarele mele, nu in ghips, zic !
Ne dam toate pe Cocosul prima data. Bucata de inceput a fost cu gheata maxima si panica la fel. Eu mi le-am dat jos si am coborat la pas vreo 15 metri aia si apoi i-am dat drumul la vale, mai stangaci ca pentru prima data pe iarna asta.
Am ajuns apoi si la nivelul 3 - o bucata de vreo 100 de metri cu gheata si inceput de pamant-, de ne-a luat 20 de minute sa trecem de ea, cu toate injuraturile de rigoare, cu partiile ma-sii, si conditiile ma-sii, de tara care este ea. A fost cu concentrare maxima dar am reusit mai cu o jumatate de cristiana, mirela, ana, mai cu manevre peste manevre, mai cu schiul perpendicular pe panta. Iar am dat-o la vale si am ajuns si la nivelul 4, aproape de finish: pamantul ala de il vedeam noi, de jos de la telescaun, cu un mix bun de flescaiala si gheata, asezonat cu pietricele. Pe zona mai erau prezenti si saniusarii si pungarii, de parca nu ar fi fost de ajuns. Ne-am oprit, am cercetat, am socotit si cu clasicul fie ce-o fi, i-am dat drumul din nou la vale.
Am mai bagat o data tot pe Cocosul si a fost mai bine decat prima oara pentru ca ne intrasem si noi in forma de cozonac. A urmat apoi un ceai cu Jo, la una dintre multele locatii de apres-ski de la baza telescaunului iar Cristinica si Daniela au bagat o runda pe Sub Teleferic, cu un alt mix bun de damburi si gheata.
S-au intors ele si am mai bagat toate o ultima tura pe Cocosul. Dupa ce ne-am dat jos din telescaun, Jo si-a dat seama ca nu si-a inchis claparii, ahahahaaaa...deci nu sunt chiar singura din curtea scolii ! Suntem funny noi, asa ! Am ramas cu Jo in urma si am bagat poze, filme si ingerasi, unii dintre noi.
La complexul nivel 3, care era acum horror, plin de pietre si fara zapada, in timp ce ne bagam si ne scoteam in tunurile lor de zapada, de pe margine care nu functionau, ne-a depasit un nene care zici ca era din Alpii Elvetieni, prieten cu Heidi si alpinistii de la 1920, care canta si iodlere pe deasupra. Noi ramasesem cu gatul sucit si cu un: "fiecare dupa posibilitati !", ca sa o citez pe Jo.
Cam asta a fost cu schiatul. A urmat o masa cu multe muraturi la Fulg de Nea si o bere, pentru unii si apoi drumul spre Bucaresti, care a fost putin spus aglomerat, dar care mie mi-a lasat timp sa observ peisajul selenar, de pe partea mea de geam si anume: un cer senin de un albastru superb, o semiluna, luceafarul si cel mai pufos si frumos nor pe care l-am vazut in ultima vreme.
Dar nu s-a terminat.
Ma suna mam: cefaciundeesticandviialealaea?
Eu: in masina, in drum spre casa. Mam: aaah, sunteti in masina...aaah bine. Eu: de ce ? Mam: pai te-am sunat ca vazusem ceva la televizor...(eu deja ma spargeam de ras). Eu: aoleooo, si ce-ai vazut ? Mam: pai i-a luat pe 3 schiori avalansa ! noi tocmai vazusem un elicopter survoland pe deasupra noastra...hmmm. Eu: pai si unde i-a luat avalansa, pe partie ? iar ma spargeam de ras...radea si mam, dar cu din alea: nu mai rade, draga, de mine...pe Vf. Batrana i-a prins. Eu: giiiiiiz, mam ! fetele nu stiau de ce rad, dar le-am povestit dupa si ne-am mai hlizit si in grup, asa.
Ce-am inteles noi din iesirea asta: ca ne trebuie un instructor de schi personal. ca daca vrem unul care sa ne si care schiurile, trebuie sa facem rost de o vesta din aia fosforescenta, cum aveau kinderii de la scoala de schi, ca daca nu mai ninge, s-a dus cu schiul pe anul asta in tara, ca gagicile nu prea pleaca in gasca la schi, ca era plin de snowboarderi cu costume dragut colorate pe partie si ca am nevoie am de o vacanta !
SI CE BINE CA VINE !
yuhuuuu...zapada si doage de lemn, iuheeei, sunt doua grozave idei !
...macinpar a fost la schi cu banii de paine asa ca in luna martie, accepta oferte de munte in stilul clasic de mers cu nasul sau cu masina moca, cu pate pe paine si branza topita la sul, dar cu voie buna, chitareala si oameni deosebiti...
sursa foto: Mihaela Calciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu