Iubirea e atunci cand iubesti fara haine...de firma

Ai putea crede ca dragostea e rezervata cumva numai celor care duc o viata indestulata. Ai putea crede ca e pentru cei care au asigurate nevoile fiziologice: au un adapost deasupra capului, au ce pune pe masa, au haine care ii ajuta sa nu le fie frig si care sunt si frumoase de cele mai multe ori si care le asigura apartenenta la anumite grupuri sociale. Pe ei ii vezi mergand pe strada tinandu-se de mana, sarutandu-se in tramvai sau imbratisandu-se la metrou. Majoritatea sunt tineri. Iubirea e pentru tineri, mainly. Pana acum numai clisee, nu ? Poate, dar saptamana trecuta mi-a fost fost confirmat inca o data faptul ca iubirea nu tine cont de statutul economic. Ca doar nu mai suntem in Evul Mediu, nu ? Teoretic.
Stim deci pana acum, tot din clisee, ca dragostea e oarba, ca e mai mult pentru tineri si ca trece prin stomac. Si trece. Daca dormi afara sub stele si pe cartoane, in toiul iernii iti doresti sa fii tu protejat, nu mai ai forta fizica sa protejezi tu pe altcineva. Daca nu ai ce manca, probabil ca nu ai nici putere sa il mangai pe celalalt. Daca ai un singur rand de haine pe care le porti de-a lungul celor patru anotimpuri, te gandesti probabil ca nu te-ar iubi nimeni zdrentaros asa si murdar si urat mirositor. Si probabil ca de cele mai multe ori asa e. Esti respins instinctiv de catre oameni pentru ca n-ai !

Eram in tramvai. Era dimineata. Mergeam spre munca in prima zi dupa concediu. Stateam pe scaun si citeam, cu mp3-ul in urechi. Cand am ridicat ochii din carte, i-am vazut pe ei. Erau doi. Erau de fapt unul si acelasi. Erau un el si o ea. El statea pe scaun in spatele ei. Amundoi se uitau pe geam, isi sopteau vorbe la ureche, stiti voi cum, cu poveste asa si stateau lipiti unul de celalalt, atat cat le permiteau scaunele. Erau sarac imbracati, cel mult cu haine de capatat. Ea avea un palton gros trei sferturi, in carouri cu rosu si maro, o fusta lunga de stofa pe sub palton si niste ghete negre si murdare. Era vopsita roscat si avea pe cap un fular de stofa care lasa sa i se vada parul prins sus intr-o coada legata cu un mare pampon rosu. El avea o caciula neagra cu ceva imprimeu, un fular cu Steaua, o geaca albastru inchis si niste pantaloni de treining albastri, de fas, care insa erau mai scurti decat pentru inaltimea lui si niste adidasi murdari si vechi, din care ieseau niste sosete albe cu adibas. Dar amundoi aveau iubire. Aveau lumea lor, fix acolo in tramvai. Se uitau unul in ochii celuilalt, se mangaiau pe fata si pe par si se uitau pe geam unul lipit de celalalt si mana in mana. M-au emotionat. M-au facut sa cred cu tarie ca aia e dragostea adevarata. Mai adevarata decat a multora dintre cei bine imbracati, care poate nu au datorii la intretinere dar de care nu iti poti da seama, atunci cand ii vezi afisandu-se impreuna cat, cum si mai ales daca se iubesc.
Nu imi puteam lua ochii de la ei, aveam un zambet pana la spate, ma bucuram ca sunt vie si ca pot aprecia momentul asta. Erau doi tineri saraci dar bogati pentru ca se iubeau. Poate nu aveau multe dar se aveau unul pe celalalt si iubirea lor imi parea mai sincera, mai reala si mai din povesti decat a multora. Si in urechi imi canta asta:

...si iesise soarele...si venise deja primavara in sufletul meu de macinpar, desi afara dadea cu minus.



Sursa foto: poza veche facuta cu telefonul acum niste ani in 2 Mai, de paparazzo macinpar - Mihaela Calciu

Cafea si ploaie

Le ciel est gris la pluie s'invite comme par surprise
elle est chez nous et comme un rite qui nous enlise
les parapluies s'ouvrent en cadence
comme une danse,
les gouttes tombent en abondance
sur douce France.

Tombe tombe tombe la pluie
en ce jour de dimanche de décembre
à l'ombre des parapluies
les passants se pressent sans attendre

On l'aime parfois elle hausse la voix elle nous bouscule
elle ne donne plus de ses nouvelles en canicule
puis elle revient comme un besoin par affection
et elle nous chante sa grande chanson
l'inondation

Tombe tombe tombe la pluie
en ce jour de dimanche de décembre,
à l'ombre des parapluies
les passants se pressent sans attendre.

Sursa foto: Tzvetelina Grozdanova

Destrabalare culinara in Tirol

Pentru Cata, cel cu mancarimi in stomac

Tirolul e de poveste. E ca in povesti. Cu creste inalte si inzapezite, cu vai alpine care stau sa cada deasupra Innsbruck-ului, cu cabane care au fatade pictate in cel mai artistico-turistic-frumos mod posibil, cu flori de colt in bere, la urechi si pe bretelele tirolezilor din piele intoarsa, cu multa bere buna si cu mancari alese care l-ar face si pe cel mai negurmand om sa revina asupra deciziei.

Am stat o saptamana in capitala europeana a alpinismului, Innsbruck, in Tirol. O saptamana in care am mancat ca apucatii, am molfait cu cea mai mare placere carnati de tot felul, galusti, pommes frites, cartofi la cuptor aurii, rumeniti, copti cu firisoare de ceapa rumenita, cum n-am mancat in viata mea. Orgasme culinare de doua ori pe zi, fara exceptie.
Locul in care ne-am facut veacul in fiecare seara se numeste Theresien Brau. Dupa o zi de schiat pe intinsele partii din Tirol, aflate cel mai aproape cam la 45 de minute de Innsbruck si cel mai departe cam la 1h30, foamea era mare iar pohtele ce le-am pohtit si mai mari. Fiecare seara incepea cu o bere facuta chiar acolo in restaurant. Recomandam berea proprie Theresien Spezial, adica pe cea neagra. Ca aperitivo, ii ofeream sufletului nostru infometat, un pretzel marisor, pufos exact cat trebuie, intotdeauna proaspat si mereu rumen.

 

Pretzelul si berea mergeau tocmai bine cu rasfoitul meniului plin cu bunatati. Si asta pentru ca mie mereu imi ia prea mult sa ma hotarasc. De ce ? Pentru ca as manca de toate in acelasi timp.

Ce au ei bunut rau in Tirol, deci ? Pai noi am incercat supa cu clatite (Tafelspitzsuppe mit Fritatten) care avea un gust deosebit. A fost o premiera pentru noi si pe cat de bine suna, pe atat de buna a fost. Privirea lui S, spune tot.

M-am mai destrabalat cu Gulaschsuppe si in toate locurile in care am facut-o, a fost de-a dreptul delicioasa. Nu conta ca era la 2600 m sau jos, in Innsbruck. Tind sa cred ca a fost adevarata supa de gulas, ca la mama ei desi nu mai inteleg exact carei regiuni ii e specifica. Cert e ca m-am desfatat.Gurile mele au fost fericite pe deplin.

In prima dintre pozele traditionale de dinainte de fiecare batalie culinara care se dadea intre furculitele noastre dornice de asalt si stomacurile luptatoare, va prezint una dintre mancarile mele preferate, a la Tirol:  TIROLER BAUERNGRÖSTL.

...adica o tigaie din asta oldies but goldies, pe care o folosea si Peter, prietenul lui Heidi-fetita muntilor, cand isi facea el de mancare pe crestele Alpilor din Tirol, plina cu cartofi facuti la cuptor, bine aromatizati, asezonati cu un fel de usturoi verde si ceapa crocanta de care va ziceam, cu bacon, cu ousor in cuibusor, cu varza din aia buna rau pe care o folosesc ei ca si garnitura pe langa cartofi, adica intre murata si calita-yumyum, carne de porc si carne de vita. One of my favourites, cu mana pe inima ! Cred ca as putea sa particip si la lupte in noroi, daca ar fi ca premiu mancarea asta....hahahaa...

Pe partie, asa simplificat spus, cam toata lumea mananca wurst mit pommes frites, adica toate felurile de carnati cu cartofi prajiti, ketchup si mult mustar tirolez care vine in trei variante, dulce, iute si foarte iute. Nu stiam ca e vestit mustarul tirolez, dar se pare ca ei se mandresc cu asta si cum eu sunt o mare iubitoare a mustarului, nu pot vedea viata fara el, va zic, am stiut sa il apreciez. E bun, domne, e bun !

O alta minunatie pentru care mi-au multumit papilele mele gustative a fost OFENFRISCHES BIERBRATL, adica medalioane de vita in sos de bere, cu galusca de casa (dumpling) si varza din aia bunuta.

A doua poza traditionala cu reclama la bere si la oameni fericiti, ilustreaza in partea stanga  ROSTBRATWÜRSTE cum ar veni carnati, alt fel de carnati cu varzuca, mustar tirolez iute si nelipsitii cartofi. Bunuti rau carnatii astia, cam cei mai buni dintre toti pe care i-am gustat prin Tirol astfel incat i-am incercat de doua ori.

In farfuria din dreapta stateau cuminti un file de curcan, cu sos de bere, cartofi nature si alte verdeturi, ceva usor dupa cum zicea C.

Ca bonus, daca nu stiati Frankfurter sunt cremwurstii de la noi, deci neaah !

Un alt loc cu specific tirolez in care am mancat a fost restaurantul Stiegl Brau, tot in Innsbruck. Aici m-am desfatat cu...pe langa o bere extraordinara alba-neagra-nefiltrata, cu un Wienerschnitzel cu dulceata de afine si o salata deosebita de cartofi cu ceapa si varza bunuta. Combinatia de snitel cu putina lamaie si dulceata de afine pe deasupra este de neratat, va zic ! As mai manca de tzspe mii de ori.

Iar acum...

...Tanananaaaaaaaaaa...lasati trompetele sa sune..tanannaaaaaa...urmeaza Maiestatea Sa, TRIS !

...TRIS adica un plat, ca asa zic francezii, care cuprinde o galusca de casa plina cu branza tiroleza rumenita si aurie pe dinafara si o galusca tot de casa facuta din spanac. Pe cele doua maestre le inconjura un gardulet comestibil facut din ravioli albe si verzi umplute care cu branza, cele verzi, care cu spanac, cele albe. Langa toate minunatiile astea statea cuminte dar semeata o salata numai buna de rontait, aromatizata cu ierburi de Tirol sunt sigura, din cele care cresc pe pasunile cele mai inalte din Alpii Austrieci. De departe a fost cea mai yum-yum mancare de care am avut parte undeva pe la 2500 m, la Patscherkoffel.

Dupa ce mi-am indus pana si mie o stare de salivare maxima, dupa retrairea tuturor momentelor incununate de succes gatronomic traite in Tirol, marmotele ar bea acum si niste bere. Ce ziceti ? O Theresien Spezial la fata !

PROOOOOOOOST !!!

PROST ! asta zicem cand dam Noroc, ciocnim halbele si ne uitam fix in ochii partenerului de bere, dam cu halba de masa si abia apoi bem. This is the right way to do it !

Noi oamenii mici de Romania, care traim la ses si trebuie sa rezistam numai la poluare nu si la aer curat, nu prea suntem obisnuiti sa mancam asa mult si greu. Ceaiul digestiv a fost un companion de nadejde, care locuia la mine in rucsac. 

Acum ca ne-am mai revenit dupa toate tigaile alea, sa trecem la...laaaa...desert, normal ! Stiu ca asteptati inca de la inceput acest moment unii dintre voi, cei maxim 5 cititori ai mei. Sa purcedem asadar. 

Eu m-am axat mai mult pe mancari in iesirea asta dar m-a impresionat teribil una dintre prajiturile lor cu...morcov si martipan. Et voila, je vous presente die KAROTTEN TORTE !

 

 

In cel mai dulce loc din Innsbruck, cafeneaua Kroll pe Hofgasse 6, unde am mancat bunaciunea asta de prajitura, mai aveau si cele mai traditionale si mai gustoase strudele. Eu am incercat un strudel putin picant cu cartof, varza, dovleac si branza din Tirol. O incantare pentru simturi ca ne place, ne place, ne place, place, placeeeee...

Acum am inteles deci, cum de austriecii sunt barbati asa vanjosi, inalti si bine facuti: pentru ca mananca bine ca sa se poata bucura de tot ce le ofera inaltimile muntilor care ii inconjoara si ii apara. Lots of energy in the food, asa cum ne zicea cineva la un pranz pe partia austriaca. N-ai avea cum sa schiezi kilometri intregi doar cu doua frunze de salata si cu o apa plata cu lamaie, draga, ca eu nu beau cu acid.

La o portie de schi, luati si o tigaie cu mancare tiroleza ! ...si inca una pentru mine, va rooooooooog...

macinpar cu flori de colt

Sursa foto: Mihaela Calciu