...scurta. Cred ca e constientizarea pentru cateva secunde ca, e bine ca esti uscat...sau ud, dupa caz. Fericirea e o stare de moment.
Implinirea e atunci cand te ingrasi pentru ca iti e liniste si bine. Implinirea sufleteasca vine o data cu implinirea fizica.
Fericirea e cand sari intr-o baltoaca la fel ca atunci cand aveai cinci ani, si ti se spunea ca nu ai voie. Fericirea e cand stii ca nu e bine ce faci, dar sentimentul de libertate e mai puternic si iti dicteaza actiunea de moment.
Fericirea e cand e adrenalina, nu cand te pui la somnul de dupa-amiaza. Fericirea e cand primesti flori, cand ajuti pe cineva care nu se poate descurca singur si cand mananci cirese direct din pom, de pe marginea drumului.
Stii ce ? Fericirea e cand te imbratiseaza cineva si iti spune ca i-a fost dor de tine si ca te iubeste.
Momentul ala e fericirea.
Fericirea nu are cum sa dureze saptamani, luni, ani. Poti practica linistea, curatirea sufletului, gandirea pozitiva dar fericirea...e scurta !
E atunci cand simti furnici pe piele, fiori pe sira spinarii sau fluturi pe mana. Fericirea tine de gandul altora spre tine. Tine de faptul ca faci ce-ti place.
Fericirea tine de o baie in mare, noaptea, de mancatul cu mana, de dansat cu talpile goale in nisip, de ras prostesc.
Fericirea tine de cum o simte fiecare ! Nu cred ca se merita sa alergi in cautarea ei, ci sa stii cand sa te opresti putin in loc si sa te bucuri.
Am doi prieteni foarte buni, pe Gabi si pe Ralu. Cu Gabi am mers la munte, multi ani la rand, am adunat amintiri tare frumoase, am trecut prin multe impreuna si mereu ne-am fost alaturi la distractie. In luna februarie, Ralu a adus pe lume un baietel, pe Stefan Andreescu. A venit acum momentul, sa ne fim alaturi si in clipe mai putin fericite. In continuare, il las pe Stefanel sa se prezinte:
Bună ziua,
Numele meu este Ştefan, dar mami şi tati îmi mai spun şi Pisoiaş pentru că
atunci când mă ţin în braţe şi mă alintă eu sunt cel mai fericit.
Pe
16 februarie 2013 Doamne Doamne a făcut posibil ca visul lui mami şi al
lui tati să se împlinească: atunci am venit eu pe lume. Aveam doar
2800g şi 48,5
cm lungime.
Prima mea zi de viaţă a adus pe lângă fericirea şi bucuria părinţilor mei
şi începutul acestei poveşti triste.
La scurt timp de la naştere am
înţeles că va mai trece ceva timp până când voi putea să mă bucur şi eu de
copilărie şi să fiu la fel ca ceilalţi copii.
Icterul precoce a fost semnalul de început. La 6 zile am fost internat la
Spitalul de Urgenţă pentru Copii M.S. Curie cu diagnosticul de sindrom
colestatic neonatal. Pur şi simplu ficăţelul meu nu vroia să funcţioneze
corect. Doctorii de aici au avut grijă de mine, m-au tratat şi de infecţie urinară, m-au hrănit şi prin
perfuzii şi m-au pus „pe picioare”, însă culoarea mea palidă nu dispărea deloc iar icterul
a devenit obstructiv cu diagnosticul prezumtiv de hipoplazie şi paucitate
ductulară. Destul de complicat!
Pediatrul meu mi-a recomandat să fac o puncţie biopsică hepatică pentru a confirma
diagnosticul, însă doctorul chirurg mi-a dat de înţeles că ar fi spre binele meu să fiu
supus unei operaţii. Aşa că m-au ajutat să adorm cam 5 ore, timp în care am visat
frumuseţile copilăriei mele viitoare. În acest timp doctorii care m-au operat au descoperit
că nu aveam căi biliare externe şi, prin urmare, au pus în practică procedura
Kasai prin care mi-au legat intestinul direct la ficăţel pentru a ajuta lichidul biliar să se scurgă.
Operaţia a avut succes, însă evoluţia mea nu a fost la fel de bună. Starea mea
de sănătate nu este stabilă şi nu pot să mănânc lapte la fel ca ceilalţi
bebeluşi, ci trebuie să mă hrănesc cu o formulă specială pentru copiii bolnavi
de ficat.
A sosit în cele din urmă şi rezultatul biopsiei efectuate în timpul
operaţiei. Aceasta a dat verdictul. Medicii de la Centrul de Boli digestive şi
Transplant Hepatic de la Fundeni au hotărât ca singurul lucru care mă poate
ajuta să mă joc cu copiii este un transplant urgent de ficat.
În prezent, deşi starea mea de sănătate nu este foarte bună şi în ciuda
faptului că nu am reuşit să cresc foarte mult, (am doar 3,8 kg şi 56cm la 3
luni) sunt un băieţel voinicel, vesel şi jucăuş şi pe deasupra optimist şi le-am promis lui mami şi lui
tati că mă voi face bine curând.
Vă
rog să mă ajutaţi să-mi ţin această promisiune faţă de părinţii mei şi să alung de pe chipurile lor lacrimile şi tristeţea. Ajutaţi-ne să fim fericiţi ca
în prima mea zi de viaţă!
Pentru a-l cunoaste mai bine pe Stefan, va rog sa intrati si pe site-ul lui, facut cu mult drag de prietenul nostru comun, Andrei: http://stefanandreescu.com/
De
asemenea, atasat gasiti si referatul medical pe care l-a primit Stefan
de la Institutul Fundeni si pe care il puteti da si altor oameni cu
suflet mare care pot da o mana de ajutor.
Si cum
ajutorul incepe de la prieteni, va rog sa ne implicam
cu totii sa il ajutam pe Stefan sa isi tina promisiunea facuta parintilor!Prietenia cred ca a fost creata pentru astfel de momente, asa ca haideti sa fim uniti si sa facem absolut orice pentru cel mai mic prieten al nostru, Stefan!
Putem ajuta facand donatii in conturile:
BRD:
LEI: RO81BRDE426SV58244854260
EURO: RO77BRDE426SV58244934260
deschise la BRD GROUPE SOCIETE GENERAL, SUCURSALA EC DELFIN
pe numele ANDREESCU RALUCA
BCR:
LEI: RO68RNCB0318057562050001
EURO:
RO52RNCB0316057562050001
deschise la BCR SEDIUL CENTRAL
pe numele ANDREESCU RALUCA
Mai avem 5 zile la dispozitie pentru a redirectiona cei 2% din impozit catre un ONG. Prietenii nostri, Stefan si Carmen, au pus la dispozitie ONG-ul lor pentru a primi donatia pentru Stefan.
Cum se redirectioneaza cei 2% din impozit?
Printati formularul 230 care este deja completat
cu datele ONG-ului unde se vor redirectiona cei 2%;
Completati campurile de la punctul I. Date de identificare a contribuabilului cu
datele voastre;
Depuneti pana pe 25.05 (ideal ar fi de depus pana
pe 24 pentru ca nu stim ce inseamna pentru posta data depunerii) plicul
la posta si mentionati ca doriti sa il trimiteti ca scrisoare recomandata
cu confirmare de primire.
Daca vreti sa faceti aceasta fapta buna pentru Stefan dar nu puteti ajunge la posta, ma pot intalni cu voi si imi puteti da mie plicul pentru a-l depune la posta.
Daca aveti timp, puteti sa depuneti formularul direct la registratura
Administratiei Finantelor Publice de care apartineti.
Pentru mai multe detalii, in atasamentul cu formularul 230 gasiti
si instructiunile de completare furnizate de ANAF.
Rugamintea ar fi ca in loc sa dam degeaba acesti bani
statului pentru ca in momentul in care vom avea nevoie de ei sa nu ii primim,
mai bine sa ii redirectionam pentru Stefanel.
In plus, va rog sa dati formularul si instructiunile de
completare si catre prietenii vostri, colegii de serviciu, familie, etc. pentru
a convinge cat mai multi oameni sa depuna aceste formulare.
Formularul 230 este pentru salariati, daca sunt persoane care
obtin venituri din PFA, va rog sa ne spuneti pentru a va trimite formularul 200
specific acestora.
Avem 5 zile la dispozitie pentru a convinge cat mai multi
oameni sa completeze acest formular pentru Stefanel. Haideti sa imprastiem
vestea!
In plus, am putea sa mai ajutam si daca facem cunoscuta povestea lui Stefan:
- in mass-media:
poate aveti contacte ale unor persoane care lucreaza in TV, radio,
presa, online, retele de socializare (Facebook, Twitter, Google+, etc)
si care ar putea sa ne ajute sa mediatizam acest caz (un articol, un
reportaj, o stire pe blog, pe site, etc);
- cat mai multor
persoane fizice (rude, prieteni (Facebook), colegi de serviciu, etc), dar mai ales juridice
care poate ca au o fundatie sau un departament de responsabilitate
sociala bine dezvoltat (angajatorii vostri, ai rudelor, prietenilor,
cunostintelor, etc);
- ONG-urilor (poate ajutam cu niste persoane de contact, etc);
- concerte caritabile
- orice alte idei.
Fiecare dintre noi lucram in domenii care ne ajuta sa acoperim modalitatile mentionate mai sus si sunt sigura ca fiecare va sari in ajutor pe bucatica lui de expertiza, asa ca va rog sa ne implicam toti si sa ne gandim fiecare cum am putea sa ajutam.
Ideile fiecaruia dintre noi sunt
valoroase, asa ca faceti-le cunoscute si haideti sa le punem in practica!
"We will never leave. ...We never leave when we like it!"
Avishai Cohen
Aseara, dupa o bere scurta cu AMC-ul (Asociatia Montana Carpati), timp in care bateam din picior de nerabdare, pe sub scaun, am plecat cu zambet pe fata spre Sala Radio, unde urma sa concerteze Avishai Cohen, incepand cu ora 20h00.
Dupa o bere, o inghetata cu pepene galben si o apa plata pentru concert, in caz ca se dezbraca Avishai Cohen, am simtit iarba proaspata sub talpi, prin Cismigiu, si am inceput sa urc pe Schitu Magureanu, alaturi de multi oameni care apreciaza sunetul de contrabas.
Pe cei care iubesc muzica intr-adevar, nu ii impiedica faptul ca niciun alt prieten de-ai lor nu isi cumpara bilet. Eu merg la concerte pentru muzica. Imi cumpar bilet si merg si singura, doar de dragul artei. Nu simt nevoia sa socializez in timp ce artistul se dedica si se ofera trup si suflet in fata mea, pe scena. Ma duc acolo pentru el, in totalitate. Asa mi-am cumparat si biletul la concertul lui Avishai Cohen. De ce ? Dilema Veche a gasit zece motive.
Mie imi erau de ajuns si doua motive: contrabasul si expresivitatea israelianului.
Bucuria a fost graduala: intai inghetata de care aveam asa o pofta, apoi cand am intrat in sala si m-am asezat pe locul meu, tipa de langa mine mi-a propus sa fac schimb cu prietenul ei care avea bilet in randul 5. How cool is that ? Very, va zic eu ! Se intampla si lucruri frumoase si uite cum am ajuns eu cu vreo 400 de locuri mai in fata, din sectorul F in sectorul B, central, pe linia vizuala a lui Avishai.
Am stat doua ore pe scaun, dar am plecat foarte obosita fizic, de la concert.
Cine zice ca la jazz te ia somnul ? Cine zice ca la jazz trebuie sa stai cuminte in scaun, cu mainile la spate ? Cine zice ca la jazz nu poti sa dai din cap, sa bati din picior in podea sau cu degetele in sticla de apa pe care o tii in mana ?
Ei bine, dupa doua ore de aproape transa, de suflet fericit, de bucurie ca exista muzica inaltatoare si la indemana multora, de durere in obraji de la atata zambit, eram ca dupa multe dansuri.
Imi plac muzicienii care arunca afara din ei, toate trairile atunci cand fac muzica. Chit ca scot limba cand canta, chit ca transpira mult, chit ca se schimonosesc artistic, pe mine ma duc in lumea lor. Pianist mai fain ca Nitai Hershkovits (24 ani) si care sa traiasca asa de intens ce face pe scena, n-am mai vazut pe viu. Canta si din picioare, se zbatea ceva in el iar pe tot parcursul concertului era o comunicare continua in special intre Nitai si Avishai. La cei doi, am observat cum cantau in primul rand pentru ei si prin asta, pentru public, stiau sa accepte aplauzele si uralele dar parca, fiind foarte constienti de valoarea lor. Tobosarul in schimb, se mai uita in sala, cauta cumva o aprobare ca totul se desfasoare bine si ca publicul apreciaza virtuozitatea fiecaruia dintre ei. Parea un copil, ca infatisare. Era foarte concentrat pe ce facea dar m-a uimit cu talentul lui. Chiar Avishai spunea la un moment dat despre Ofri Nehemya(18 ani) ca "...I like the drummers that can be not only loud..." Cand a inceput sa manuiasca pensulele alea, pe mine m-a fermecat.
In prima parte, nu puteam sa imi las urechile sa se concentreze pe altceva decat pe pian. A fost mindblowing, Nitai ! Dupa ce am reusit sa devin constienta si de contrabas si de tobe, asta pentru ca atunci cand apucam sa ma concentrez pe un instrument parca nu reuseam sa ma desprind din starea aia, ochii mei se roteau pe axul stanga-centru-dreapta si iar de la capat. Cu spatele incovoiat, cu muschii ochilor obositi de atata miscare, cu picioarele epuizate dar cu sufletul implinit, nu stiu cand au trecut doua ore de concert.
Asteptam totusi, sa ii aud si vocea lui Avishai si m-a tinut in asteptare pana la bis. Vocea lui Avishai e atat de calda... De cateva ori, atunci cand folosea
arcusul ca sa mangaie corzile contrabasului, aveam senzatia ca e vocea
lui, nu sunet de contrabas !
S-a intors la trei bisuri, iar primul m-a emotionat in mod deosebit pentru ca a fost prima piesa cu voce, doar cu Avishai si contrabasul lui. Alfonsina y el Mar si Besame mucho m-au uns pe suflet.
A fost un concert de o oboseala dintre cele mai placute. Publicul a fost pe gustul meu, cu oameni care stiu sa se manifeste si sa nu tina cont ca muzica se intampla in Sala Radio si nu in club.
Multumesc Avishai, multumesc Nitai, multumesc Ofri ! Multumesc Twin Arts pentru organizare.
" Te vas alfonsina con tu soledad ¿qué poemas nuevos fueste a buscar? una voz antigüa de viento y de sal te requiebra el alma y la está llevando y te vas hacia allá como en sueños dormida, alfonsina vestida de mar."...va las cu Alfonsina
macinpar bucurata de expresivitate contrabasistica