joi, 29 noiembrie 2012

In centrul orasului, toamna nu miroase

 Sursa foto: Mihaela Calciu

...decat a poluare. Miroase a betoane, a gaz de esapament, a aurolac, a Mc'Donalds, a rautate si a tipete de RATB. Nu simti mirosul de iarba verde decat cand mergi intr-un parc. Miroase a fast-food si a caini vagabonzi, a cearta si a cersetori. Ferestrele de la strada isi aprind luminile doar noaptea tarziu, atunci cand proprietarii lor se intorc de la restaurant. Vezi numai termopane si hoteluri. Mai vezi si cladiri in ruina cateodata si cate un cartof in varf de bat, prin vreo piateta.
Toata lumea vrea sa locuiasca in Centru. Nu multi isi permit. Si mie mi-ar placea dar asta doar ca sa pot sta pana tarziu in oras si nu cu ochii pe ceas, ca se inchide RATB-ul. Mi-ar placea sa stau mereu fara grija la terasa si sa nu mai dau banii pe taxi.

Altfel, la periferie, toamna miroase frumos de tot. Aici, inca mai vedem frunzele aramii dansand in vant. Facem pase cu castanele de pe jos si putem cumpara bors de la vecina de la etajul trei. Oamenii isi scot cateii la plimbare dimineata si, astfel nu uitam ca dragostea trebuie oferita in toate partile. Aici, ducem gunoiul la ghena. Inca nu reciclam pentru ca nu avem containere. La periferie, imi rade stomacul seara cand ma indrept spre blocul meu si in cartier miroase a mancare calda, sanatoasa si cu sos. Toamna miroase a otet de la muraturi, a vinete gata de adormit in borcanele cu zacusca, si a dulceata calda. Aici, inca mai caram varza de la piata, cu carutul de butelie. La margine de oras, putem cumpara vin de tara rosu si negru, gros, tare si fara pelin in el. Aici, miroase a tufanele toamna, cand intri in piata. Miroase a paine calda in fiecare dimineata. Toamna miroase a copt. Toamna miroase. Vecinii inca mai sunt gospodari si isi fac provizii pentru iarna: avem gogonele si pepenasi pusi la murat, ardei iuti la borcan si rosii la congelator. Periferia miroase a casa. Duminica miroase a prajituri si a seminte prajite, ca atunci cand eram mica. N-am uitat nicio aroma din vremurile alea cand ma asezam in patul din bucatarie si ma izmeneam maxim ca nu avem ceva dulce in casa. Da, au fost si vremuri din alea. Vremuri in care numai duminica imi facea mama negresa sau placinta de dovleac. Si nu se intampla in fiecare duminica. Centralii mananca acum fructe de mare din ciocolata, beau numai fresh-uri de portocale si isi cumpara mancare la casoleta de la supermacheu. Aia nu miroase....decat a plastic. Asa cum o sa devina si stomacul lor. In centru e rusine sa vii cu mancarea gatita de acasa iar diversitatea inseamna pizza al forno si shaworma. "Traditional romanesc". Aici, bem tuica inainte de masa. Mancam fasole cu afumatura si cu ceapa rosie. Iarna avem piftie pe balcon si sorici. Pe scara blocului miroase a cozonac iar de Paste, cartierul e plin de lumina atunci cand oamenii vin de la biserica. La margine de Bucuresti e o simfonie de arome iar fiecare anotimp are iz de copilarie.


La periferie, toamna miroase tare bine si noi calcam pe petale de crizanteme.

macinpar cu bluza mirosind a mancare gatita

14 comentarii:

  1. bravo iar esti in perioada cu texte in tine. anca

    RăspundețiȘtergere
  2. Ancuuuutz dragutz...da. Mi-a venit ! ...perioada :))

    RăspundețiȘtergere
  3. .mmmm...miam ! pofta buna, toamna buna ! multumesc, Ella :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna si corecta analiza ta, cam asa stau lucrurile chiar daca nu ne dam seama uneori :)
    PS: f frumos scris, ai putea scrie la o revista fara probleme, ia sa aplici si pe asa ceva :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Oaaa, ce misto sa iei bors de la vecina de la 3! Nu o cunosc, dar ideea in sine... Abia astept vrema cand o sa luam paine de la vecinul de la 4, busuioc, patrunjel si ceapa de pe balcon, ne vom face hainele la vecina de la parter si ne vom aduna in fiecare duminica la unul din vecini acasa, pentru a manca placinte sau pizza facute in casa si sa bem vin adus de la tara. Sa vezi atunci ce miresme.

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Florin Max: iti multumesc, colegu'.

    @ Doru: si observi ca de fapt ne-am intoarce in timp ? atunci era totul mai real, mai natural si mai curat. unele lucruri s-au mai pierdut pe drumul globalizarii iar acum, sunt oameni care le simt lipsa. eu si acum mananc pizza facuta in casa cu beau vin de tara :)

    RăspundețiȘtergere
  7. CipCip: cam asa e si la mine in cartier sau a fost. Bucurestiul se extinde de la o zi la alta. Ieri parca eram in provincie, timpul statea pe loc, iar astazi sunt deja prea multe masini parcate pe marginea drumului si lumea alearga in toate directiile.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cip, dar tot iti place vinul de tara, nu ? :)) si mancarea gatita, nu ? lucrurile se schimba dar iti mai sare cate unul in drum, si iti aduce poale'n brau, ceea ce nu e rau :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Unele lucruri s-au pierdut pe drumul "modernizarii" si inavutirii, nu in ulimul rand s-au pierdut pe drumul "civilizatiei", dar acum, pentru ca benzina e pe sfarsite, iar goana dupa bani incepe sa devina mers la pas, incepem sa regasim acele lucruri, devenim mai atenti la ceilalti si la lucrurile cu adevarat valoroase.
    Daaaa, vin de tara si pizza facuta in casa, neaparat cu prieteni sau cu vecinii (care pot fi prieteni).

    RăspundețiȘtergere
  10. nu ai mai scris de multa vreme cam asa e si pe la mine pe aici:)

    RăspundețiȘtergere
  11. si tocmai am ajuns acasa...si in bucatarie avem carnati de casa, atarnati la uscat...miros de usturoi si ger afara. mmmmm...multumesc, Larisa !

    RăspundețiȘtergere
  12. La cat de frumos miroase toamna la tine in cartier, mai ales dupa felul in care ai povestit, cu siguranta o mare parte din bucuresteni ravnesc sa se mute la asa periferie sa guste din simfonia de arome.

    RăspundețiȘtergere