Nu ma cunosc eu bine de tot, pe mine. Nici macar eu. Altii ar putea sa creada ca ma cunosc. N-ai cum ! Daca vrei, toata viata cresti, te dezvolti, te transformi, iti schimbi ideile, placerile si preferintele. Daca esti atent la tine, la corpul tau, la sufletul tau si la mintea ta, poti ajunge sa iti cunosti intregul si poate raza din jurul tau care se rasfrange pe cativa metri sau pe cativa kilometri. Pana la urma denumirile pe care le dam lucrurilor, nici nu sunt asa de importante. Importanta e emotia care vine din ele. Emotia care e in tine. Daca se intampla sa fie, desigur.
Atat cat ma cunosc eu, sunt norocoasa ca stiu care sunt cele cateva lucruri care imi fac bine, atunci cand sunt obosita, preocupata, tensionata. Unii se duc la masaj ca sa scape de stress. Altii alearga cateva sute de metri. Mai sunt si unii care dorm. La mine functioneaza...MUZICA...live. Oricat as fi de nedormita, daca merg intr-un loc unde arta e la ea acasa iar eu, pot sa simt asa, trece tot. Si mama lor de cearcane ! Sunt alt om cand ies de acolo.
Asa eram aseara. Stiam ca si prietena mea, Ruxa e la fel de prinsa intr-ale vietii cu "trebuie sa fac aia, mi se cere sa fac ailalta, n-am timp de nimic". M-am gandit ca avem nevoie amundoua de putina detasare asa ca am salvat-o si pe ea. Am luat bilete la un concert al unui artist care imi place atat de tare incat nici nu pot sa il descriu. Ca sa aflati ceva si despre mine, va spun cel mai sincer ca atunci cand sunt cu adevarat emotionata, nu mai am vorbele la mine...dar veti stii asta pentru ca, imi rade sufletul, ochii mi se umezesc, furnicile merg pe piele si fiorii pe sira spinarii. Dar cuvinte nu mai am ! Mi s-a intamplat de multe ori, dar parca de prea putine ori. Am fost aseara la concert, in Sala Mica a Ateneului Roman. O sala mica, poate cu prea multa lumina...pentru mine, care sunt cumva obisnuita cu concertele de club. O sala plina, in care am gasit ultimele doua bilete, pe ultimul rand, sunand si rugand-o pe tanti sa mi le pastreze, ca sigur ajung. Era plina sala...cu oameni care stiau muzica. Erau profesori de muzica...probabil studenti la conservator si multi oameni de varsta a treia. Ma intrebam unde sunt toti acesti oameni, la toate celelalte concerte ale ei. In cluburi nu i-am vazut.
A inceput sa cante si...bang ! transa ! direct ! Jur ca nu ma mai simteam. Eram intr-o alta lume in care era atat de placut sa ma las dusa. Nu puteam controla nimic. Era ca atunci cand fumezi si nu iti mai simti corpul. Ai vrea sa iesi cumva, dar nu te poti misca...si e atat de placut. Eram fermecata si,...asa sunt de fiecare data atunci cand ea canta. Se stie ce live-ul e intotdeauna real, cu suflet si poate chiar si cu lacrimi in ochii celui de pe scena. E transa si de o parte si de alta. A cantat in limbi necunoscute mie dar, muzica nu are granite. Muzica e un limbaj care leaga Madagascarul de Mongolia si SUA de Georgia. Am stat in ultimul rand asa ca puteam sa vad reactiile celor prezenti in sala. Da' ce reactii, fratica ? Dintre toti muzicologii aia, parca unul nu simtea muzica. Regina jazzului isi dadea fiecare particica din sufletul ei, pe scena si din sala...nu venea nimic catre ea. Eu bateam din toc, pentru ca nu ma puteam abtine si cred ca eram singura care dadea din cap. Cum sa nu ti se zbata corpul atunci cand auzi un blues la contrabasul lui Pedro Negrescu. Blues la contrabas ! Eu n-am mai trait asa ceva, pana aseara. Imi pare extrem de greu sa duci in spate si pe suflet, un concert fara armonie. Voce extrema si doar contrabas care sa te acompanieze. Concert transcedental si public...impasibil ?! Oameni (in etate) au inceput sa paraseasca sala, intre piese. Eram socata. Cum sa ? De ce ai face asta ? Daca si la Ateneu se intampla, ce pretentii sa mai ai in club ? Am aflat apoi, ca mai era un concert in Sala Mare. O sa spuneti ca e bine si asa. Voiau sa le prinda pe amundoua. Eu cred ca unii dintre cei din public, venisera doar pentru ca aveau abonament la Ateneu. Nimeni nu a reactionat nici macar cand Luiza a spus ca ii dedica acest concert bunicii ei, care a fost inmormantata ieri. Blanc !
Asta inseamna sa fii un artist total. E Luiza Zan si a trecut ieri peste orice era in sufletul ieri. N-am stiut o clipa ca toata durerea ei pentru moartea bunicii, rasuna in fiecare nota acuta sau grava. N-a lasat sa se vada asta. Ne-a pus insa, sufletul pe tava si a fost o aparitie, ca de fiecare data.
Doamnelor si domnilor, LUIZA ZAN !
Atat cat ma cunosc eu, sunt norocoasa ca stiu care sunt cele cateva lucruri care imi fac bine, atunci cand sunt obosita, preocupata, tensionata. Unii se duc la masaj ca sa scape de stress. Altii alearga cateva sute de metri. Mai sunt si unii care dorm. La mine functioneaza...MUZICA...live. Oricat as fi de nedormita, daca merg intr-un loc unde arta e la ea acasa iar eu, pot sa simt asa, trece tot. Si mama lor de cearcane ! Sunt alt om cand ies de acolo.
Asa eram aseara. Stiam ca si prietena mea, Ruxa e la fel de prinsa intr-ale vietii cu "trebuie sa fac aia, mi se cere sa fac ailalta, n-am timp de nimic". M-am gandit ca avem nevoie amundoua de putina detasare asa ca am salvat-o si pe ea. Am luat bilete la un concert al unui artist care imi place atat de tare incat nici nu pot sa il descriu. Ca sa aflati ceva si despre mine, va spun cel mai sincer ca atunci cand sunt cu adevarat emotionata, nu mai am vorbele la mine...dar veti stii asta pentru ca, imi rade sufletul, ochii mi se umezesc, furnicile merg pe piele si fiorii pe sira spinarii. Dar cuvinte nu mai am ! Mi s-a intamplat de multe ori, dar parca de prea putine ori. Am fost aseara la concert, in Sala Mica a Ateneului Roman. O sala mica, poate cu prea multa lumina...pentru mine, care sunt cumva obisnuita cu concertele de club. O sala plina, in care am gasit ultimele doua bilete, pe ultimul rand, sunand si rugand-o pe tanti sa mi le pastreze, ca sigur ajung. Era plina sala...cu oameni care stiau muzica. Erau profesori de muzica...probabil studenti la conservator si multi oameni de varsta a treia. Ma intrebam unde sunt toti acesti oameni, la toate celelalte concerte ale ei. In cluburi nu i-am vazut.
A inceput sa cante si...bang ! transa ! direct ! Jur ca nu ma mai simteam. Eram intr-o alta lume in care era atat de placut sa ma las dusa. Nu puteam controla nimic. Era ca atunci cand fumezi si nu iti mai simti corpul. Ai vrea sa iesi cumva, dar nu te poti misca...si e atat de placut. Eram fermecata si,...asa sunt de fiecare data atunci cand ea canta. Se stie ce live-ul e intotdeauna real, cu suflet si poate chiar si cu lacrimi in ochii celui de pe scena. E transa si de o parte si de alta. A cantat in limbi necunoscute mie dar, muzica nu are granite. Muzica e un limbaj care leaga Madagascarul de Mongolia si SUA de Georgia. Am stat in ultimul rand asa ca puteam sa vad reactiile celor prezenti in sala. Da' ce reactii, fratica ? Dintre toti muzicologii aia, parca unul nu simtea muzica. Regina jazzului isi dadea fiecare particica din sufletul ei, pe scena si din sala...nu venea nimic catre ea. Eu bateam din toc, pentru ca nu ma puteam abtine si cred ca eram singura care dadea din cap. Cum sa nu ti se zbata corpul atunci cand auzi un blues la contrabasul lui Pedro Negrescu. Blues la contrabas ! Eu n-am mai trait asa ceva, pana aseara. Imi pare extrem de greu sa duci in spate si pe suflet, un concert fara armonie. Voce extrema si doar contrabas care sa te acompanieze. Concert transcedental si public...impasibil ?! Oameni (in etate) au inceput sa paraseasca sala, intre piese. Eram socata. Cum sa ? De ce ai face asta ? Daca si la Ateneu se intampla, ce pretentii sa mai ai in club ? Am aflat apoi, ca mai era un concert in Sala Mare. O sa spuneti ca e bine si asa. Voiau sa le prinda pe amundoua. Eu cred ca unii dintre cei din public, venisera doar pentru ca aveau abonament la Ateneu. Nimeni nu a reactionat nici macar cand Luiza a spus ca ii dedica acest concert bunicii ei, care a fost inmormantata ieri. Blanc !
Asta inseamna sa fii un artist total. E Luiza Zan si a trecut ieri peste orice era in sufletul ieri. N-am stiut o clipa ca toata durerea ei pentru moartea bunicii, rasuna in fiecare nota acuta sau grava. N-a lasat sa se vada asta. Ne-a pus insa, sufletul pe tava si a fost o aparitie, ca de fiecare data.
Doamnelor si domnilor, LUIZA ZAN !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu