sursa foto: Mihaela Calciu
Nu sunt batrana. Unii ar spune ca sunt o doamna, leidi cum ar veni. Dar la cei douajsicevacubataiespretreij, sunt activa. Activez in cercuri de oameni frumosi care merg pe munte, se dau cu bicla, cateodata alearga, joaca fotbal la munte in fata cabanelor, nu se dau in laturi de la a urca pe scari sau a pedala in fusta, care fac escalada si care nu ezita sa isi impinga de fiecare data limitele fizice si mentale. Pentru oamenii acestia, efortul fizic nu reprezinta o necunoscuta. Ei traiesc pentru a-si transpira gandurile cele mai ascunse, pentru a depasi barierele din gand, pentru a-si murdari palmele cu magneziu cu scopul de a se prinde mai bine in coarda, pe limita verticala si de gandul lor maret. Sunt cei care desi, poate stau minim opt ore pe zi la birou, intr-un scaun total nepotrivit pentru ei, aleg ca dupa ce se termina programul sa nu se aseze in canapea ci sa isi asculte corpul care cere miscare.
Fac parte dintre cei care urca munti intregi cu casa in spate. Am inceput cu un rucsac cu cadru de fier. Asta era acum multi ani, cand nu existau magazine cu specific montan la noi in tara, iar eu eram mica si doar cu banii de alocatie pe care ii foloseam pentru drumurile spre Valea Prahovei. Am urcat Vf Omu (2504 m) la 14 ani, incaltata cu niste adidasi. Am urcat Vf Moldoveanu (2544 m) la 16 ani, cu rucsacul ala cu cadru, greu si urat prin care suiera vantul. Nimic din toate astea nu m-au impiedicat. De la 10 ani incoace, faceti voi socoteala cati sunt de cand ma iubesc cu muntele, duc in spate rucsac, incaltari de schimb, mancare, sticle, borcane, ceapa, slana, palinca, ate si mosorele, trusa medicala, pelerina de ploaie, haine de schimb, bricege, aparate foto, agende cu cantece, caciuli, manusi, cani de metal (acum aluminiu) si toate cele trebuincioase in caz ca. La munte, tot timpul e...in caz ca...ploua, tuna, fulgera, e canicula, e grindina, e lovitura la picior, e cadere de calciu, e oboseala, e...in caz ca...
Toate de mai sus, inseamna niste kilograme. N-am auzit doar o data: "Vai, e mai mare rucsacul decat tine!" Niciodata insa, nu mi-a fost rusine de acest lucru. Niciodata nu mi-a fost rusine cand am venit plina de namol pe pantaloni si pe bocanci in metroul bucurestean cel curat. Dar sa revenim la kilogramele noastre. Intre 15 si 20 de ani, lucrul de care ne plangeam cel mai tare dupa o zi de traseu, era: " uaaaaaaaaai...ce ma doare spatele...!" Cand era nor afara, aceeasi placa. Ma intalnesc acum cu muntzomani cu 30 de ani de "cariera" in spate, care au probleme cu spatele. Sigur ca e important sa ai un rucsac bun, sa stii sa il reglezi pe masura ta, sa nu il incarci mai mult decat poti duce, sa distribui greutatea in mod corect. Cat si mai ales cum cari, isi spune cuvantul...daca nu acum, la varsta a treia, sigur.
Aud din ce in ce mai des in jurul meu, in cercurile de oameni frumosi de care va spuneam, ca tot mai multi au probleme cu genunchii. Sunt oameni care alearga maratoane pe munte sau pe asfalt, care merg sute de kilometri cu bicicleta, care fac crestele muntilor, care schiaza cu toata placerea din lume si care la 20-30 de ani, au dureri de genunchi. Toti si le asuma. Nimeni nu renunta ! Daca isi rupe vreunul piciorul pentru ca a fortat sau a cazut la schi sau cu bicicleta, i se cam sfasie sufletul pentru ca timp de cateva luni sau mai mult, se va uita pasiv la ceilalti.
Nu e foarte in regula ca deja la douazeci si ceva de ani, avem dureri acute de spate, de genunchi, de tendoane. Pana acum niste ani, parca se manifestau dupa o viata intreaga de facut sport, nu ?
Mai am insa, un punct de vedere. Mie imi plac gentile mari. Sunt o leidi care poarta genti mari. Nu-mi plac posetele (nici macar cuvantul) sau gentile mici. Imi place sa am spatiu in geanta si pentru o carte, si pentru o bluza, si pentru farduri, servetele uscate, umede, ruj, portofel si altele atat de "necesare" unei doamne. Se umple deci, si papornita. In fiecare zi, car pe umar o casa mai mica. Cum eram eu aseara la cumparaturi si cu o mana incercam sa imi tin geanta cea grea pe umar, iar cu cealalta sa ma uit la diferite produse din magazin, am simtit o durere de...ce credeti ?...spate. Te poti accidenta deci, si doar carand o geanta imensa prin oras si facand o aplecare mai dubioasa catre raftul cu pantofi. Durerea poate fi aceeasi.
Si atunci, stau si ma intreb: oare nu e mai ok sa strangi in rucsacul ala pe care il tot duci in spate, amintiri colorate din locuri magice, decat farduri in geanta imensa pe care o porti doar in orasul tau natal ?
Mai bine cu durere de spate dar pentru care am explicatii cu carca, decat cu durere de spate pentru ca am carat o geanta prea plina si urata, cum ar caracteriza-o unii.
macinpar cu coloana colorata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu