copyright Mihaela Calciu
Toti cei care au urcat vreodata pe o scena, stiu ca tot ceea ce artistii isi doresc e sa nu plictiseasca. Isi mai doresc sa transmita tot ceea ce simt ei mai puternic. Sa provoace fiori pe sira spinarii spectatorilor. Sa ii faca pe acestia sa bata din picior cand tin ritmul. Sa isi puna intrebari, sa gaseasca raspunsuri, sa vibreze si...in niciun caz sa nu adoarma in timpul actului artistic. Daca cel de pe scena, observa in public chiar si un singur om care motaie, sau vorbeste cu vecinul de pahar, sau face rebus in loc sa incerce sa ia tot ce are artistul mai bun de oferit pentru el sau mai rau, doarme cufundat in scaun, atunci mai mult ca sigur isi pune intrebari. Desigur, the show must go on insa, dupa consumarea actului artistic, cel care a performat isi pune problema daca nu cumva el a facut ceva gresit, a abordat cum nu trebuia desi...in arta, nimic nu trebuie. Se intreaba de ce nu a transmis indeajuns de mult incat sa capteze atentia celui care a plecat cu Mos Ene, inainte de vreme.
Circuitul banilor si al trairilor in natura si aventura culturii se cam desfasoara dupa principiul: un om realizeaza un act artistic-pune mana de la gura si se organizeaza intr-un spatiu, pe o scena pentru a-l arata lumii intregi-publicul plateste un bilet pentru a fi partas la impartasirea lucrului frumos facut, urcat pe o scena-vine seara cu pricina-artistul spune ce are de spus-oamenii platitori de bilet sau intrati pe moca dar care sunt acolo pentru ca isi doresc, asculta, bat din picior, simt cum li se ridica parul pe brate, transpira, canta, danseaza sau...DORM ?!
Ei bine, n-as fi crezut ca voi intalni si astfel de oameni dar, omul cat traieste si umbla, afla tot felul de lucruri mai hard sau mai soft. Am cunoscut pe cineva saptamana trecuta care, merge la concerte de jazz si...stiu, nu v-ati gandi la asta, chiar dupa introducerea facuta, doarme ! Imi povestea cu nonsalanta cat de bine a fost la Festivalul de Jazz de la Sibiu anul trecut, cand a adormit imediat ce s-a asezat pe scaun. La Garana a fost si mai bine...asa de bine dormea pe jazz. E minunat jazzul ! In prima faza, am incercat sa inteleg si altceva decat ce simt eu. N-am reusit. Am insistat. Nici dupa a doua povestire de gen, nu am putut sa rezonez cu ideea de a merge la jazz ca sa dormi. Si totusi, fata plateste bilet, ca sa doarma. "Asta e starea!", zice ea. Scoatem din ecuatie oboseala cronica. Sigur, poate ca e mai usor, fumat. Dar starile astea induse, ar trebui sa se intample pe trezie, altfel sunt cam multi bani aruncati degeaba: si bilet la concert si verde si te alegi doar cu...somn.
Oare cantaretii de jazz se gandesc ca daca un om doarme la concertul lor, omul acela e intr-adevar fericit cu starea pe care reusesc ei sa i-o induca ? Oare se gandesc ca omul va veni si a doua oara la jazz si va plati bilet in continuare ca sa doarma ? Sau se gandesc ca e totusi ceva ce nu au facut ei bine si de-aia omului ii e mai bine in lumea viselor decat in cea reala, in sunete de contrabas, triluri, vocale cantate in jde game, tobe, clape, saxofon si blacksexymani la costum ?
Pana saptamana trecuta, eu nu as fi putut sa privesc lucrurile si din perspectiva cuiva care traieste jazz-ul prin somn. Acum pot doar sa privesc insa, nu pot sa inteleg.
Ma duc sa mai cumpar online un bilet la concert si sa umflu perna de autocar...va las cu un flamenco-jazz la care am fost ochi, pleoape si urechi, duminica trecuta - Isaac Turienzo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu