miercuri, 1 august 2012

Afectiune autista


Birichka na Gradina 


Se spune ca persoanele cu dizabilitati, au alte simturi mai dezvoltate. Cei ce nu pot vedea, au auzul mai dezvoltat iar simtul tactil e un barometru extraordinar pentru ei. E evident ca acestia depun un efort de zeci de ori mai mare decat noi, restul, pentru a se putea deplasa sau pentru a intra in contact cu alti oameni. Trebuie sa fie al naibi de greu ! Pot doar sa imi imaginez si sper sa si raman la stadiul asta. Nu stiu cum simt ei dar pot sa incerc sa va creionez un pic, ce m-a facut el pe mine, sa simt.
Nu ne cunosteam. Eram in Sofia, la o bere intr-un parc, cu niste prieteni bulgari.Stiam ca urma sa vina fratele unuia dintre ei...si a venit. Nu era singur ci cu un baietel de sase ani. S-au apropiat de noi iar baietelul, care nu ma cunostea, nu stiu daca doar pentru ca i-am zambit intr-un mod deosebit, nu stiu daca doar pentru ca mi-a simtit sufletul cald, nu stiu daca doar pentru ca eram o ea, dar a alergat spre mine si, m-a luat in brate. Si-a lipit capul de bratele mele. Imi zambea cu toata fiinta lui ca si cum zambetul era cel mai de pret lucru pe care mi-l putea darui. Se desfacea din imbratisare, imi zambea si iarasi isi aseza capul pe pieptul meu. Nu am simtit in viata mea, atata afectiune din partea cuiva necunoscut, la prima vedere. Am trait atunci, ca si cum ii datoram imbratisarile. Dinspre el, parca venea o dragoste imensa pe care eu ma chinuiam sa o cuprind si sa o ofer la fel de plina, inapoi, lui...pentru ca avea nevoie.

Tatal lui mi-a spus: "Daca te deranjeaza, il iau!" Ce sa ma deranjeze ? Faptul ca ma simte un om bun ? Faptul ca imi zambeste si ma ia in brate ca si cum as fi sora lui mai mare sau chiar mama lui ? Faptul ca desi, nu poate vorbi normal, imi transmite de o mie de ori mai multe decat un om care indruga verzi si uscate, fara sens ?
Lucrurile astea nu ma vor deranja niciodata.
Am mers in Bulgaria pentru Elevation Festival. Mi-am implinit doua visuri muzicale care au venit ca o surpriza: Chambao si Erikah Badu. Mi-am revazut prietenii dragi din Bulgaria. Am mancat cu mare pofta din bucatele traditionale bulgaresti si am savurat inghetata cu aroma de bubblegum. Am baut Zagorci, Mentha cu Sprite, am mancat banitsa, am dansat, am plimbat catelul prietenei mele in parc, intr-o zi de vineri cand toti erau la munca. Dar asta a fost momentul care m-a impresionat cel mai tare.
Nu stiu de ce afectiune suferea Nikki insa, un lucru e cert: si-a pus pe tava toata inima lui, mi-a daruit cele mai frumoase zambete si imbratisari iar eu...

Am invatat ca se pot spune lucruri minunate, doar prin gesturi.



Sursa foto: Mihaela Calciu

4 comentarii:

  1. Imi place mult cum scrii, ti-ai mai castigat un cititor infocat

    RăspundețiȘtergere
  2. ma bucur sa aud asta, Catalina ! iti multumesc pentru apreciere :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Da! Putem invata multe lucruri din sinceritatea copiilor! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Interesant articolul ! Multumim mult.

    RăspundețiȘtergere