vineri, 18 noiembrie 2011

Madridul dezmatat se sprijina de perete



 photo by Mihaela Calciu

Madridul e numai bun pentru un sfarsit de saptamana. Arhitectural vorbind, e frumos tare. Are cladiri curate cu balconase micute din fier forjat si fatade din caramida, asa cum imi place mie. Nu prea poti sa fii un turist cu talie de alergator international, prin el. Nu prea poti nici sa mergi cu bicla pe strazile lui,  toate numai o rampa. Cei maxim douazeci de biciclisti pe care i-am vazut in patru zile intregi, erau dintre cei specializati, cu pantaloni cu fund, casca peste casca si colanti pe picioare, pe piept si pe brate si bagau...ca e de urcat mama, mama, la dealurile alea...!
Daca ai vazut Puerta del Sol, Plaza Mayor, Gran Via si Parcul El Retiro si te-ai flendurat pe stradutele à la barri vecchio, se cheama ca ti-ai terminat treburile turistice si te poti ocupa cu indestularea gatlejului cultural si nu numai.

Daca vrei o fetita, gasesti pe alese si pe agatate pe Calle de la Montera, pietonala care te duce spre Puerta del Sol. Daca vrei un travestit, gasesti sigur pe Gran Via sau putin in spatele bulevardului, pe Calle del Desengano, strada pe care era si hostelul nostru. Cum le recunosti pe ele ? Mi-era un pic greu la inceput pentru ca sunt curate, frezate si pentru ca mai aveau si alte gagici, cizme peste genunchi, mai ales in drum spre Puerta del Sol, toamna, pe ploaie. Ele insa, stau pe langa un perete si se leagana. Cateodata le mai suna si telefonul iar dupa ringtone-ul manelistic e imposibil sa nu iti dai seama ca esti in preajma lor. Cum ii recunosti pe ei, pe travestiti ? Cei mai multi poarta parpalac. Sunt si unii care te-ar putea prosti. Cu ei incepe noaptea. Ei sunt primii pe care ii vezi in drum spre centrul centrului madrilen.

Au atat de multe baruri cu tapas, atat de multe wine-bar-uri unde nu trebuie sa cumperi o sticla de vin ci poti comanda una copa, si apoi inca una, si inca una si iti aduc si masline, tartine cu ansoa sau branza si crochete de rontaiala, ca sa fie aperitivul complet. Doamne, cat am mai mancat in Madrid ! Cred ca mai mult am mancat, decat sa bem. Si ce incantare a mai fost ! Sufletul petrecerii vin-si-tapas e in cartierul La Latina, aproape de Plaza Mayor. Am ramas cu amintiri frumoase din aceste carciumi fancy, insa nu si cu fum de tigara imbibat in haine. 

photo by Mihaela Calciu

 Ca tot veni vorba, numarul 1 pe wish-list-ul pentru ziua mea de anul viitor este un Centru Vechi in care sa nu se fumeze in pub-uri, asa cum e si in Spania si care sa treaca la nivelul urmator si anume acela de a sta in picioare in bar, atunci cand dezbati istoria popoarelor lumii, sorbi dintr-un pahar cu vin rosu si infuleci un chips. Asa cum e in Madrid ! Hai ca se poate! Latinii au forta in picioare si pot bea si altfel decat stand la masa si uitandu-se la cine mai intra in bar si ce geanta mai are, nu ? E de vis sa nu iti miroasa hainele a fum, cand pleci din crasma. In timpul saptamanii, barurile se cam inchid la 2 a.m. In week-end in schimb, chiar se petrece pana la 8 dimineata. Pentru ca nu se fumeaza inauntru, oamenii stau pe strada, in fata barului, cu paharul in mana, asa ca e un zumzet interesant peste tot. In serile de vineri si sambata e un du-te-vino in tot centrul, cum n-am vazut nici la orele de varf in Madrid in timpul zilei, si asta pe parcursul intregii nopti. O asa aglomeratie pe Gran Via, n-am mai vazut decat in Bairro Alto din Lisabona. Iarba e si ea tolerata si miroase cam peste tot, pentru ca majoritatea tinerimii fumeaza. Majoritatea fumeaza dar nimeni nu vinde. Am insa si de data asta un pont pentru voi. Cautati-i pe negrii cu basca de rastamani care stau sprijiniti de ziduri si au o privire tulburata.

Unii ar spune ca va povestesc despre lucruri tabu. Eu as spune ca va vorbesc despre lucruri tolerate (de lege si de oameni), intr-o metropola europeana. Asadar cei tolerati in Madrid, sunt cei care se sprijina de cate un zid, balanganindu-se natural.

Cand am plecat din Madrid, m-a durut sufletul ca nu mai pot vorbi limba asta frumoasa, ca nu mai pot vedea spaniolii astia frumosi, bruneti si cu barba, ca nu mai pot manca bocadillos de calamares si chocolate con churros la micul-dejun.

Dar, ma intorc in Spania ! Andalucia, voy por ti, guapa !

2 comentarii:

  1. multumesc de ponturi:D in primul rand:) si in al doilea rand la multi ani!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. ahahaaa...mai am ponturi de-astea ! :))) sunt un calator versat, ce sa mai ! multumesc

    RăspundețiȘtergere