sâmbătă, 31 martie 2012

Nu numai dragostea dureaza trei ani

 copyright: Catalin Bucura

Trei ani. Patru deja. Niste ani in care pot numara pe degetele de la o mana, lucrurile bune pe care le-am invatat aici. Pentru cele rele, nu am destule degete. M-am obisnuit sa fiu mereu atenta cum ma uit, ce vorbesc, ce povestesc, cand si daca am voie sa zambesc pentru ca totul se interpreteaza. Am invatat sa fiu mereu cu ochii-n patru sau in doispe, pentru ca mereu cineva te spioneaza. Mereu e cineva care te urmareste, care isi noteaza ce vorbesti si spune mai departe. Sunt inca intr-un loc in care nu ma simt in largul meu. Nu ma pot dezvolta. Nu am voie sa am idei pentru ca, n-am facut A.S.E.-ul ci Limbi Straine, prin urmare cumva, nu sunt platita sa gandesc. Intotdeauna s-a dat cu pumnul in masa si s-a transmis mesajul: "Eu sunt seful, faci cum zic eu!"
Sunt intr-un loc in care trec zile atat de pustii si de tacute, cu vorbe doar in mine, care n-au voie sa iasa afara si sa prinda curaj. Trec zile in care in opt ore, nu respir aer curat. Nici macar din cel cu gaze de esapament de Rahova, sau miros de mici.


Vreau sa ma fac copywriter !

Ba nu !
O SA ma fac copywriter si travel journalist si content editor si cel mai tare PR si...o sa-mi fie bine !

marți, 27 martie 2012

Dai un ban, da' stii ca...dormi la jazz

 copyright Mihaela Calciu

Toti cei care au urcat vreodata pe o scena, stiu ca tot ceea ce artistii isi doresc e sa nu plictiseasca. Isi mai doresc sa transmita tot ceea ce simt ei mai puternic. Sa provoace fiori pe sira spinarii spectatorilor. Sa ii faca pe acestia sa bata din picior cand tin ritmul. Sa isi puna intrebari, sa gaseasca raspunsuri, sa vibreze si...in niciun caz sa nu adoarma in timpul actului artistic. Daca cel de pe scena, observa in public chiar si un singur om care motaie, sau vorbeste cu vecinul de pahar, sau face rebus in loc sa incerce sa ia tot ce are artistul mai bun de oferit pentru el sau mai rau, doarme cufundat in scaun, atunci mai mult ca sigur isi pune intrebari. Desigur, the show must go on insa, dupa consumarea actului artistic, cel care a performat isi pune problema daca nu cumva el a facut ceva gresit, a abordat cum nu trebuia desi...in arta, nimic nu trebuie. Se intreaba de ce nu a transmis indeajuns de mult incat sa capteze atentia celui care a plecat cu Mos Ene, inainte de vreme.

Circuitul banilor si al trairilor in natura si aventura culturii se cam desfasoara dupa principiul: un om realizeaza un act artistic-pune mana de la gura si se organizeaza intr-un spatiu, pe o scena pentru a-l arata lumii intregi-publicul plateste un bilet pentru a fi partas la impartasirea lucrului frumos facut, urcat pe o scena-vine seara cu pricina-artistul spune ce are de spus-oamenii platitori de bilet sau intrati pe moca dar care sunt acolo pentru ca isi doresc, asculta, bat din picior, simt cum li se ridica parul pe brate, transpira, canta, danseaza sau...DORM ?!

Ei bine, n-as fi crezut ca voi intalni si astfel de oameni dar, omul cat traieste si umbla, afla tot felul de lucruri mai hard sau mai soft. Am cunoscut pe cineva saptamana trecuta care, merge la concerte de jazz si...stiu, nu v-ati gandi la asta, chiar dupa introducerea facuta, doarme ! Imi povestea cu nonsalanta cat de bine a fost la Festivalul de Jazz de la Sibiu anul trecut, cand a adormit imediat ce s-a asezat pe scaun. La Garana a fost si mai bine...asa de bine dormea pe jazz. E minunat jazzul ! In prima faza, am incercat sa inteleg si altceva decat ce simt eu. N-am reusit. Am insistat. Nici dupa a doua povestire de gen, nu am putut sa rezonez cu ideea de a merge la jazz ca sa dormi. Si totusi, fata plateste bilet, ca sa doarma. "Asta e starea!", zice ea. Scoatem din ecuatie oboseala cronica. Sigur, poate ca e mai usor, fumat. Dar starile astea induse, ar trebui sa se intample pe trezie, altfel sunt cam multi bani aruncati degeaba: si bilet la concert si verde si te alegi doar cu...somn.

Oare cantaretii de jazz se gandesc ca daca un om doarme la concertul lor, omul acela e intr-adevar fericit cu starea pe care reusesc ei sa i-o induca ? Oare se gandesc ca omul va veni si a doua oara la jazz si va plati bilet in continuare ca sa doarma ? Sau se gandesc ca e totusi ceva ce nu au facut ei bine si de-aia omului ii e mai bine in lumea viselor decat in cea reala, in sunete de contrabas, triluri, vocale cantate in jde game, tobe, clape, saxofon si blacksexymani la costum ?

Pana saptamana trecuta, eu nu as fi putut sa privesc lucrurile si din perspectiva cuiva care traieste jazz-ul prin somn. Acum pot doar sa privesc insa, nu pot sa inteleg.
Ma duc sa mai cumpar online un bilet la concert si sa umflu perna de autocar...va las cu un flamenco-jazz la care am fost ochi, pleoape si urechi, duminica trecuta - Isaac Turienzo.

duminică, 11 martie 2012

Si tot ce-ai scris, sa poti canta

copyright Mihaela Calciu

Si tot ce-ai scris...
de Mihaela Calciu

Sa poti sa alergi inspre mare,
Sa stai toata ziua la soare,
Sa poti sa mai crezi in ceva,
Sa cauti mereu altceva.

Sa faci mereu doar ce-ti doresti.
Sa poti cand vreau, sa ma iubesti.
Sa crezi ca lumea e a ta.
Sa crezi ca poti face ceva.

Sa tragi un fum dintr-o tigara,
Sa uiti de frigul de afara,
Sa te gandesti mereu la munte,
Sa urci pe crestele carunte.

Sa stai in cort sa meditezi,
Sa fii in stare sa visezi.
Sa dai din putinul ce-l ai
Sa poti oricand sa mai stai.

Sa poti sa prinzi un tren pierdut,
Sa nu regreti ce ai facut,
Sa scrii atunci cand simti ceva,
Si tot ce-ai scris, sa poti canta.


Scriam frumos la 16 ani ? E primul meu cantec, deci fiti ingaduitori ! :D

macinpar, poetesa pentru 1 minut

joi, 8 martie 2012

Cum sa primesti un zambet de 8 Martie

copyright Mihaela Calciu

Nu ne place imbulzeala de dinaintea Craciunului, din apropierea zilelor cu inimi mari de plus, din februarie, si de la inceputul lui martie. Nu ne place pentru ca se fac ambuteiaje, se blocheaza intersectia la Piata G. Cosbuc, in Rahova si lumea e puhoi iar florarii si floraresele trag de tine, care-incotro cu un "ia, zambila, fata mea !, cate-ti dau ?, "ieftin, domnu' !", hai ca nu gasesti mai ieftin in alta parte" si altele asemenea.
Dar stiti ce ? Femeia care nu a primit nicio floricica azi, de 8 Martie, de Ziua Internationala a Femeii, e trista. Se uita cu jind la florile tuturor celorlalte femei care se afla langa ea, in tramvai. N-ar recunoaste, dar e trista asa cum fiecare fata isi doreste sa se marite la un moment dat iar momentul cu pricina, pare sa nu mai vina. Aparent, nu isi doreste o nunta cu flori in piept, corsaje, voaleta si cea mai frumoasa rochie de mireasa din lume. In adancul sufletului ei insa, stie ca si ea ar merita si ca asta e firul vietii, prin normalitatea care i-a fost transmisa de familie, de generatii.
Fata care nu a primit niciun martisor de 1 Martie, e iarasi trista. De ce ? Pentru ca bunica si mama ei, au invatat-o ca in prima zi de primavara, sa daruiasca fir alb-rosu impletit frumos, care sa ii aduca celui care il va primi: puritate, iubire, rodnicie, noroc si sanatate. Barbatul care nu a daruit niciun martisor, e trist probabil fara sa o stie prea bine, pentru ca nu a primit niciun zambet. Nu a facut schimbul cu o fata frumoasa. Nu stie ce-a pierdut !

Poate ca multe sunt traditii pagane. Poate ca multi nu credem in ele. Dar totusi, daca nu crezi in Dumnezeu, intr-o forta divina, intr-un secret, intr-un Univers, intr-o luna patrata, in iubire, in martisor, in floare cu petale colorate, in maci, in bomboane fondante, in Craciun, in Inviere si in oameni, inseamna ca esti gol pe dinauntru. Mai inseamna ca, nu mai ai patrie, nu te mai identifici cu poporul tau, nu mai poti spune ca esti balcanic si nici nu te mandresti cu asta. Esti plin doar cu IP-uri si nu mirosi a zambile. Te hranesti cu like-uri pe Facebook si nu cu zambete reale de la oameni carora le curge sange prin vene. Nu mai stii ca sarbatorile noastre sunt prilej de bucurie. Nu mai crezi decat in Halloween, Valentine's Day, Christmas and Thanksgiving Day si nu in Paste, Boboteaza, Craciun si colindat prin vecini, 1 si 8 Martie, Sanziene, coptul painii in casa si trecutul pe sub masa, in Biserica.

Nu uita sa iti legi la mana un fir alb cu rosu, luna asta. Nu conteaza ca esti o ea sau un el. Roadele vor veni pentru oricine stie sa daruiasca si sa primeasca.


Doamnelor, sa infloriti frumos !
Domnilor, hraniti-va cu zambet. Doamnelor le plac florile de primavara !


macinpar, azi cu frezii in glastra

duminică, 4 martie 2012

A inceput prost, s-a terminat genial - o zi la schi, la Azuga


Dupa ce m-am sucit si m-am rasucit in ultimele doua zile lucratoare din saptamana trecuta, si dupa ce m-am autointrodus pe modulul de panica "n-o sa am cu cine sa plec la schi, in week-end", sambata s-a rezolvat toata ecuatia. Urma sa ne strangem cinci oameni, dintre care nu l-as fi stiut decat pe Costin (al saselea, daca ar fi venit). Dupa ce a aruncat pastila cu un schi de tura pentru doua zile, Costin nu a mai venit deloc.
Urma deci, sa ma vad cu oamenii, duminica dimineata la 5h50, la clasa a doua de bilete, in Gara de Nord. Abia asteptam sa imi incerc noile schiuri si claparii mei, gasiti ca printr-o minune. Mi-am setat claparii pe schiuri, dupa ce m-au apucat toti nervii pentru ca nu mai stiam cum mi-a explicat tanti de la magazin, mi-am verificat alarma la telefon de vreo trei ori, m-am chinuit sa imi indes claparii in rucsacul de trail si m-am bagat la somn. Si am dormit...si am dormit...si...nu m-am trezit la timp pentru ca...nu a sunat ceasul !
M-am trezit numai cand a sunat telefonul la 6h05. Era Dana, care voia sa stie daca ii luam si ei bilet. Urma sa plecam cu singurul REgio (personal) care mai exista dimineata spre Brasov si, care pleaca la 6h27 din Gara de Nord. Evident ca m-am panicat, nu stiam ce si cum sa gandesc mai repede la ora aia, am deschis laptop-ul, m-am uitat pe infofer.ro si am vazut ca aveam doua optiuni: urmatorul tren care era un Interregio la 7h10 sau altul mai tarziu, la 8h25. Am facut eu un calcul rapid...si mi-am dat seama ca n-are rost sa alerg pentru cel de 7h10, pentru ca cel mai probabil nu-l voi prinde. Voi ramane eu, in schimb, cu cafeaua nebauta. M-am hotarat deci, sa plec cu trenul de 8h25. Dupa spalat, imbracat, frezat, echipat si cel mai important, baut cafeaua, am luat schiurile in carca, rucsacul cu casca balanganindu-se in spate, si am plecat spre gara. Am lasat la tanti la ghiseu, toti banii din lume pe biletul ala pana in Azuga, si anume 38 de RON si m-am dus spre tabela de marcaj, sa vad la ce linie tragem, eu si noile mele schiuri. Ajung acolo, trenul urma sa plece in zece minute, dar nu era afisata nicio linie. Uadafaaaac, diuud ?! M-am dus la Informatii de unde am aflat informatia de mare interes pentru publicul calator care blocase calea de acces spre McDonald's, ca trenul urma sa aiba intarziere 15 minute. Buey, sa dea dracii ! Dupa ce ca nu mi-a sunat ceasul, dupa ce ca oamenii aia sunt draguti si au zis ca ma asteapta in gara, in Azuga, dupa ce ca am dat si dublu pe bilet decat as fi dat pe REgio, mai are si intarziere trenul asta smecher. De nervi, mi-am mai luat o cafea, ca sa imi treaca durerea din portofel.

A venit si trenul, m-am tarait cu schiurile pe peronul ala ca sa imi caut vagonul. M-am dus in 2, credeam ca e 4 pentru ca numai pe vagonul 3 scria cu creta. Dupa ce m-am plimbat cu schiurile prin tren, m-am asezat si am inceput sa ma gandesc daca totusi toate astea nu sunt niste semne, iar eu ar fi trebuit sa raman acasa, ca sa nu imi rup si gatul, pe partie.
O sun pe Dana care imi zice ca ei nu au gasit niciun loc in care sa bea o cafea si ca s-au oprit la un magazin si stau afara pentru ca: "e cald, ninge !". Pe principiul "dai un ban, da' stii ca face", trenul merge, timpul trece, mai schimbam o vorba-n noapte, mi-am facut de lucru si am ajuns pe Valea Prahovei, cat ai zice In-ter-re-gi-o. Ajungem in Sinaia-ma uit pe geam, trecem de Sinaia (n-am vazut nimic), ajungem in Busteni, trecem de Busteni iar eu ma gandeam ca mai am timp sa ascult o melodie si apoi sa incep sa imi strang catrafusele. Nici nu duc gandul pana la capat ca trenul opreste in gara. Ma uit pe geamul din dreapta, ma uit in stanga si vad gara insa, clar nu semana cu gara din Predeal. Eu eram convinsa ca urmeaza Predeal si apoi Azuga, destinatia mea. Imi dau seama in ultimul moment ca trenul a oprit in Azuga. Trag geaca pe mine, iau rucsacul in spate, tarai schiurile, ma chinui sa apas pe butoane sa mi se deschida usi si reusesc sa cobor din tren. In secunda doi, pleaca si trenul. Huh ! deja ma gandeam ca daca o tin asa toata ziua, mai bine iau trenul inapoi spre Bucuresti. Macar stiu ca ajung intreaga.

Ne reunim, facem cunostinta si ne indreptam spre partie. Ningea bine, se facuse deja 12h00 si era ditamai coada la gondola. Dupa ce ne-am aruncat ochii pe tabelul cu preturi, am ales sa ne luam eu si Dana, cate o cartela valabila pentru 3 ore, care a costat 80 RON. Dupa ce ne-a luat o ora sa facem o singura coborare, cu tot cu statul la coada si cu tot cu urcatul cu gondola, am realizat ca e posibil sa nu facem nici macar cele cinci coborari care ar fi corespuns cartelei de 85 RON (5 urcari). Ei, ne-am organizat si datorita faptului ca oamenii au inceput sa se indrepte spre casele lor, fiind duminica, am reusit sa facem cate doua coborari pe ora, pentru ca nu am mai stat la coada. Jos ningea cu flori de iasomii si inca mai eram copii, dar sus era un viscol si o ceata de nu vedeai la 5 m.




Divele in viscol

 Diva  Mi
 Diva Dana

In rest, a fost o zi geniala, mi-au placut la nebunie coborarile si sunt foarte multumita de noile mele schiuri de 1.20 m lungime.


Sunt happy ca am mai gasit un partener de schi, pe Dana.



Cand am zis ca era viscol, vorbeam serios !

Una peste alta, mi-a placut rau de tot partia Sorica, o declar preferata mea dintre cele de pe Valea Prahovei.
Partia Sorica, Azuga

 

Am fi vrut sa incercam si Cazacu dar auzisem in gondola, cum ca era cam multa gheata asa ca, am lasat-o pe data viitoare, probabil pe la sfarsitul lunii martie caci, pana atunci, urmeaza Bansko, pentru mine. Ihaaaaaaaaaaaaa !

Sa va zic acum si de baieti. Erau trei la numar: Stefan, Vali si Adi. Niciunul nu schia. Si-au inchiriat insa schiuri si s-au dat cu Babyschiul pe partia Cazacu. Dupa ce ne-a expirat timpul, desi eu asa m-as mai fi dat, ne-am dus sa vedem ce fac baietii, sa ne hlizim putin si sa facem o poza de grup. I-am gasit la baza, care mai de care carand schiurile in carca si apoi dandu-si drumul la vale, ma rog, mult spus vale. Erau tot o voie-buna asa ca era o placere sa te uiti la ei. 
Ne-am strans toti, ne-am tras in poza si apoi ne-am oprit sa mancam si sa bem o bere, langa partia Cazacu pentru ca era deja ora 16h00 si stomacurile noastre tineau concert.

Ei, baietii au fost tare draguti si s-au oferit sa ne care schiurile pana la gara. Multumim, baieeeeeeeeeti !


La intoarcere, am luat singurul REgio care ajunge la 17h35 in Azuga si la 21h00 in Gara de Nord. Dupa ce am dat niste telefoane pe la cunoscutii care stiam ca se mai intorc cu trenul asta, am reusit sa facem in asa fel incat sa avem si noi niste locuri. Ne-am intalnit cu doi prieteni de-ai lui Stefan care ne pastrasera patru locuri, ne-am chefuit si ne-am inveselit pana la Bucuresti, de ne-au mers fulgii !
Langa vagonul nostru, erau niste baieti care aveau o chitara. Atat ne-a trebuit ! I-am chemat la noi si am ajuns sa dam concert cu amplificare in tren. Pe langa o chitara frumoasa tare, baietii mai aveau la ei statie de chitara, cabluri, mufe, susanele asa ca daca tot erau si prize in trenul ala, am zis ca uadafac, Gioni ?!, hai sa bagam !







Adevarul e ca nu m-as fi asteptat sa cant si la chitara in duminica aia. Pe de alta parte, eram in gruparea aia inghesuita, vreo patru care cantam la chitara. S-a luat un pic nasica de noi, ca are reclamatii si de sus si de jos si ca sa scoatem amplificarea dar, n-a fost o alegere prea fericita pentru cei din tren, pentru ca dupa ce am facut ce ne-a zis, am cantat mai cu foc si am chiuit pana i-am chinuit ! Asa e cu artistii, ce sa-i faci !

A fost o zi care a inceput tare prost (pentru mine) dar care s-a terminat genial. Am cunoscut niste oameni faini, hliziti ca mine, am schiat cu cea mai mare placere si am tras o cantare frumoasa tare pe tren. Din ciclul, sa ciocnim pentru zilele in care iti dai seama ca viata e frumoasa.

Hai, noroc si la zapezi...si mai mari !

copyright Mihaela Calciu

joi, 1 martie 2012

Trufe cu snur

copyright: Mihaela Calciu (mobile upload)

Ceea ce va doresc si voua !

Sa fie o primavara cu zapezi tarzii pe vai si pe partii ca sa schiem pana in luna iunie. Sa vedem brandusele cum stau deasupra zapezii, sa ne plimbam in fuste pe biciclete, in oras, sa bem ceaiuri cu rom in cabane uitate de lume, sa dam saru-mana la mamaie cu basma atunci cand haladuim prin sate risipite prin muntii nostri, sa ne indulcim fiecare cafea cu cate un cubulet de ciocolata cu martipan, sa mirosim a frezie, sa purtam ghiocei in buzunarul de la piept si batic cu flori de colt, la gat, si sa imbratisam tare pe cineva drag.


macinpar si zambile
ps: mai am duete